cluc24

sâmbătă, 3 martie 2018

Și ei comunică


Mulți oameni cunosc comunicarea non-verbală și-i înțeleg sensurile prin descifrarea gesturilor, a mimicii și a poziției corpului în cadrul anumitor evenimente sau discuții în desfășurare. Uneori, chiar și o imagine poate transmite un mesaj cu un anumit sens....
Oamenii de afaceri și managerii fac cursuri speciale de comunicare. Poate așa, vor reuși să facă donații online și investiții în ceea ce trebuie și vin în sprijinul oamenilor și a societății civile.
Așa cum ne-am bucurat și ne bucurăm de propriile victorii, putem aduce acest sentiment plăcut și pentru copiii care  trăiesc în centre de plasament și  au acută nevoie de comunitate, au nevoie de un mic sprijin pentru integrare socială în lipsa unei familii funcționale care să îndeplinească acest rol pentru ei.
Prin campania Mână cu Mână se strâng fonduri pentru finanțarea desfășurării unor activități specifice pentru copii, în afara centrelor de plasament, în sânul comunității, pentru a se asigura integrarea socială a acestora.


Una dintre fotografiile realizate de Horia Manolache și ilustrate de Gabi Toma, cu mâna și visele unui copil dintr-un centru de plasament, este impresionantă, fiind un mesaj inocent, o comunicare non-verbală a unui suflet care luptă într-o lume agitată.dorind să fie un învingător. CÂND VOI FI MARE VREAU SĂ AM O CASĂ PE APĂ ȘI O FAMILIE FRUMOASĂ.
Palma deschisă cu imagini vesele demonstrează deschiderea acestui copil către comunicarea cu cei din jur, susținută de gândurile creionate: ÎMI PLACE SĂ CUNOSC MULȚI OAMENI ȘI SĂ-MI FAC PRIETENI ADEVĂRAȚI!
Chiar dacă un copil este mic, liniștea lui sufletească și starea de bine îi înfluențează ideile și concepțiile, pregătindu-l efectiv pentru dorințele lui cele mai aprige: AȘ VREA SĂ FIU URS PANDA CĂCI ESTE LINIȘTIT
Viața noastră poate fi mai frumoasă, dacă ajutăm suflete inocente!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu