Graba care te învață multe

Dimineața  devreme  fără  cafea

Deschid ochii... și mă uit la ceasul de la mână, tresărind speriat. Cele două ace de la ceas indică ora 8.45. Mă uit pe fereastră și descopăr că este lumină Mă pregătesc în grabă de servici. Parcă abia m-am culcat și iar trebuie să mă trezesc. În seara precedentă ajunsesem târziu pe acasă și eram obosit. Deja sunt în întârziere și trebuie să recuperez din timpul pierdut. Avantajul momentului constă în faptul că am lucrat mai mult la servici, în ziua precedentă, deci aveam o scuză plauzibilă pentru cele ce urmează.

Renunț la cafea și în 15 minute sunt gata. Când să ies pe usă, mă agăț cu cămasa de clanță și se rup doi nasturi. Nu pot pleca așa, că arăt penibil iari răutăcioșii au  deja replici acide.

Revin în locuință și mă îndrept spre dulapul cu haine și-mi caut una dintre cămășile favorite, în timp ce-mi cad unele pulovere pe cap. Nu găsesc... Îmi aduc aminte că toate sunt în mașina de spălat, pentru că rămânând singur câteva zile și fiind tot timpul plecat nu prea am avut timp să mă ocup de treburile casnice.

Revin în baie și verific în mașina de spălat iar gândurile mi se certifică. Mă întorc la dulapul cu haine și încep să-l golesc, pe pat, pe jos. Nu găsesc nimic. Îmi iau un pulover peste cămașa fără nasturi și plec la servici.

Prânzul  obositor

Mă tot uit la ceas. Acum funcționează perfect. I-am schimbat bateria. Mai este un pic și plec acasă. Nu am întârziat dimineașă, din contră, am ajuns chiar mai repede decât în alte zile. Ceasul se oprise din seara precedentă, de foame... lipsă de tensiune. Ziua a fost una dificilă, pentru că deși era cald, eu purtam un pulover strâmt și gros. Colegii au crezut că sunt răcit....

Gata! Plec. Mă duc la magazinul din cartier să-mi cumpăr niște cămăși, un tricou... Văd eu unde le depozitez. Dacă este nevoie, investim într-un dulap de perete.

Nou sau SECOND HAND ?

Probez al treilea tricou. Deși au aceeași măsură, sunt total diferite. Mă îndrept spre raionul de cămăși. Găsesc un model de albastru deschis și mă adresez vânzătoarei:

-          Pot rupe sigiliul ca să probez cămașa?

-          Da. Dar trebuie să-l cumpărați.

-          Dacă nu este bun?

-          Verificați mărimea.

-          Am încercat trei tricouri, aceleași mărimi și nu seamnă deloc.

-          Cămășile nu se probează – îmi aruncă vânzătoarea o privire acidă și se retrage la colț, privind spre mine ca la un hoț de bancă...

Privirea îi devine atât rece că încep să strănut intens. Mă enervez și renunț la toate hainele. Vizavi se află un magazin second hand. 

În vitrină observ o cămașă similară cu cea care-mi plăcuse și în magazinul de unde am ieșit, așa că mă îndrept spre acel magazin, iar la întrare mă întâmpină o doamnă, cu zâmbetul pe buze:

-          Poftiți!

-          Caut o cămașă...

-          Uitați acolo....

-          Se pot proba?

-          Sigur.

-          Să nu fie uzate....

-          Noi vindem haine mana a doua dar nu produse de aruncat și inutilizabile, ci din cele cu defecte de fabricație...

-          Am înțeles.

-          Sunt similare cu cele de la Evernisaj, unde se găsesc produsele de calitate.

Mă duc repede la cămașa mult dorită și dacă tot sunt pe acolo, îmi mai aleg două tricouri și mă îndrept spre cabina de probă. Cămașa îmi vine perfect. Are doar un defect de model. Mă decid să o cumpăr, asigurându-mi astfel ținute vestimentară pentru a doua zi, clătind-o doar un pic cu apă, sau făcând duș cu ea pe mine....

A venit cineva....

Urc grăbit scările și când să scot cheile, lovesc ușa care se deschide! Am uitat să încui ușa? Intru încet și văd lumina aprinsă în dormitor. Mă deplasez tiptil și aud o voce:

-          Ai venit?!

Mă sperii și răstorn un scaun. Era soția mea:

-          Ai venit? Azi?

-          Da.

-          M-ai speriat!

-          Dar tu? Am găsit toate răsturnate prin casă, plin de haine, am crezut că au venit hoții!

-          Da. Nu am găsit o cămașă...

-          E plin de cămăși! Acum le îmbraci pe toate să vedem care mai sunt bune!

-          Deodată? – mai mult nu apuc să spun că-i observ privirea asemănătoare cu cea a primei vânzătoare.

După o oră, hainele sunt sortate în trei serii: potrivite, mici și care-mi plac. Soția mea, le ia pe cele care-mi plac și le amestecă cu cele mici:

-          Nu... alea or să fie bune când slăbesc!

-          Noi păstrăm hainele doar pentru viața asta, nu și pentru cea următoare!

Tac... Cu această ocazie, în week-end, am dus hainele la o asociație care să le ofere celor nevoiași, ca să se bucure și alții de ele.

Ca bonus, dulapul de haine s-a golit, așa că trebuie să-mi caute noi haine... Deci nu mai trebuie să-mi bat capul cu achiziționarea unui nou dulăpior, după această reciclare!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.