cluc24

miercuri, 21 martie 2018

Pe urmele lui Mircea Eliade

Literatura este una dintre pasiunile mele. Romanul „Maitreyi” a lui Mircea Eliade a fost unul de referință pentru mine. Iubirea transrasială și cultura specifică a Indiei, mi-au stârnit mereu curiozitatea pentru acest loc, fiind o opțiune certă pentru o  vacanta exotica. Dacă pe vremea lui Eliade, India era colonie britanică, din anul 1947, aceasta și-a câștigat independența și astfel tradițiile și cultura indienă a fost prioritară în defavoarea obiceiurilor și a culturii europene.
Romancierul Mircea Eliade a fost succesorul lui Eminescu în ceea ce priveşte preocupările pentru cultura şi civilizaţia indiană. Prin excelenţă Orientul este tărâmul ritualurilor şi al simbolurilor, atrăgând atenţia europenilor şi în general a occidentalilor,  fiind un loc specific al unor destinatii speciale pentru vacante speciale, mai ales în perioada caldă a anului martie-octombrie. În acest interval, temperaturile pot atinge valori pozitive de până la 50 de grade Celsius.
În India sunt două divinităţi hinduse: Shiva şi Durga. Shiva este o zeitate cu caracter dual, de creator şi distrugător universal, fiind unul din componenţii triadei indiene principale (Trimurti). Durga, cu varianta sa întunecată – Kali (kala=negru), este de asemeni o divinitate cu două ipostaze: una paşnică, de mamă, formă a zeităţii feminine supreme (Devi), uneori fiind considerată un avatar al zeiţelor Sarasvati sau Lakshmi, şi o a doua ipostază, războinică (devoratoare de demoni). Dualitatea acestor două divinităţi din panteonul hindus duce cu gândul la dualitatea existenţei: viaţă-moarte/ bine-rău, astfel existenţa este un ciclu infinit. Religia hindu marchează logodna dintre două persoane prin intermediul ghirlandelor de flori ce se pun la gâtul logodnicilor.
Tradiţia indiană consideră că moartea este doar a trupului, iar sufletul se reîncarnează în alt trup în funcţie de faptele săvârşite în existenţa anterioară. Dacă faptele săvârşite sunt bune atunci sufletul se va reîncarna în trupul unui copil dintr-o castă superioară, dar dacă faptele sunt negative sufletul se va reîncarna în trupul unui copil dintr-o castă inferioară sau chiar în trupul unui animal. Ca o concluzie a tradiției, sufletul se află într-o stare de determinism, fluxul renaşterilor (saṃsāra) fiind condiţionat de act (karman). În religia creştină de asemenea după moartea trupului „repartizarea” sufletului în Rai sau Iad este determinată de faptele săvârşite în timpul vieţii pământeşti.
O călătorie în India nu reprezintă o ruptură de la actuala existență, ci o prelungire a armoniei vieţii. Este locul în care s-au realizat o mulțime de filme care au fost apreciate și căutate de către europeni, datorită îmbinării armonioase dintre arta conversației, iubire și partea artistică, muzica atât de specifică asiaticilor în general și indienilor în special.
Când mă gândesc la India, instantaneu mă gândesc la indieni, eroi ai operelor autorului Karl May care creat celebrul Winnetou și Old Shatterhan, care alături de Old Surehand își duceau existența conform tradițiilor indiene din Vestul Sălbatic, care nu este însă India, ci vechiul continent american.
Spunând India, ne gândim o destinatie exotica pentru vacante speciale  în care să descoperim tradiția și cultura indiană, la ea acasă. Această țară are suprafață imensă, fiind a șaptea țară ca întindere.
Madhya Pradesh păstrează cu sfințenie picturile lui Bhimbetka, vestigii din epoca de piatră, semn al unei existența umane vechi de de peste 9000 de ani.
Dacă în decursul anului avem de realizat proiecte personale și profesionale, este important să avem o perioadă de detașare, să plecăm undeva departe, căutând destinatii speciale pentru vacante speciale.


Mergând în India nu putem rata o plimbare pe Oceanul Indian, care este piperul acestei călătorii, că doar India este chiar țara de origine a acestui ingredient culinar: piperul. Dacă ajungem în India nu trebuie să ratăm celebrul Munte Himalaya, a cărei înălțime trece de 8.000 de metri, podișul Dekkan și deșertul din Podișul Thar.
Orașul cel mai important în calendarul meu de vizite va fi Mumbai, acolo unde este și cel mai mare studio de cinematografie, primul după celebrul Hollywood, care este chiar poreclit „Hollywood-ul Indiei”. Capitală a statului indian Maharashta, Mumbai este format din șapte insule și deține un parc național.  Tot acolo se regăsesc vechile edificii culturale din arhipeleag: Peșterile Elefantului și un complex de temple Walkeshwar. Nu pot rata o plimbare în golf, cu micile vaporașe ancorate în port.
Izvoarele istorice au demonstrat existența acestui oraș încă din epoca de piatră, secolul al III-lea î.e.n. Fostul oraș Bombay, actuala Mumbau, poartă urmele civilizației și a culturii budiste. Împăratul Ashoka a fost primul conducător al regiunii, numite în vremurile trecute Maurya.  După moartea acestui împărat budist, dinastia Silhara de origine hindusă a preluat puterea Cultura este reprezentată de principii, valori, tradiții, obiceiuri care sunt promovate de oamenii de rând și de marile personalități.
Voi vizita și capitala aglomerată New Delhi și voi urmări modul în care femeile s-au emancipat. În trecut, pe vremea călătoriei lui Eliade, femeia era considerată inferioară bărbatului, iar acum lucrurile s-au reglementat după principiile  europene.
Odată cu pătrunderea ideilor şi principiilor occidentale în societatea indiană, situaţia femeii indiene s-a modificat, aceasta a început să fie mai independentă. Odinioară femeile indiene din anumite zone ale ţării (mai ales în zona de Nord-Vest unde se observă cel mai bine influenţa musulmană) nu aveau voie să iasă în public cu faţa descoperită (obicei numit purdah) sau să stea de faţă când un străin era în casă.
Un alt obicei indian care viza femeile era obiceiul numit sati , acesta era un obicei funerar, atunci când murea un soţ era arsă pe rug alături de el şi soţia ca în viaţa viitoare să fie împreună. Numele acestui obicei – sati – înseamnă prieten(ă), exprimând relaţia de prietenie, devotament dintre soţi.
În prezent se înregistrează o implicare tot mai mare a femeii indiene în viaţa socială. Un exemplu demn de urmat l-a oferit Indira Gandhi – prima femeie prim-ministru a Indiei. Secolul al XX-lea a constituit o perioadă de intense transformări în ceea ce priveşte situaţia femeii indiene. Acum femeile încep să apară în filme, unele din cele mai cunoscute actriţe indiene ale secolului al XX-lea sunt: Nargis Dutt, Sharmila Tagore şi Sadhana Shivdasani. Spre sfârşitul secolului femeile indiene participă la prezentări de modă, la concursuri de modă, câştigând chiar Miss Univers (Aishwarya Rai), acest fapt constituie un pas foarte mare realizat în transformarea situaţiei femeii indiene întrucât presupune expunerea femeii pe scenă. Din cele prezentate anterior se constată o emancipare relativ rapidă a femeii indiene în ultimul secol.

Nu sunt destule tentații?

Se pot spune multe despre orice cultură, dar cunoașterea ei în adevăratul sens al cuvântului, a ceea ce există cu adevărat, nu se poate realiza de acasă, prin studii, ci doar bătând acele mealeaguri, pas cu pas și realizând cât de mult contează o cultură, fie și una îndepărtată de a noastră și savurând totul din plin. Viața merită trăită din plin.



Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018, iar imaginile au fost preluate de pe situl CND Vacante Speciale.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu