“…apără Duckadam” se aude strigătul de la televizor. Toţi cei prezenţi în
faţa micului ecran exultă de bucurie, aplaudând frenetic. Copilul se bucură de
asemenea, atras de imaginile micului ecran, alb-negru. Este 7 mai 1986.
Echipa campioană a României şi a Europei, Steaua Bucureşti, îşi începe
turneul de prezentare al trofeului prin ţară,
în deschiderea propriilor meciuri din campionatul naţional. Copilul şi-a dorit
mult să asiste la acel eveniment în propriul său oraş, obţinând mult râvnitele
bilete dar boala l-a trimis … în pat.
Anii au trecut. Odată cu trecerea
punţilor de peste ani, ai copilului, fotbalul ca valoare a scăzut, dar sumele
de bani care premiază pe jucători, cresc în mod inevitabil. Denumirea de C.C.E.
(Cupa Campionilor Europeni) dispare şi apare UEFA Champions League.
Copilul care a crescut, a avut mereu regretul acelei neparticipări din
cauza unei accidentări, la unul dintre cele mai frumoase evenimente din viaţa
oricărui suporter adevărat.
Anii au trecut, iar dezamăgirea a rămas. Fiecare an reprezenta o nouă
speranţă, ca acel trofeu să facă din nou, turul României.
Aşa cum orice problema are soluţie, iar când îţi doreşti ceva cu
adevărat, aceasta se poate întâmpla şi cu vizualizarea trofeului şi chiar
realizarea unei fotografii, ca un mare campion, cu această cupă.
Turneul Trophy Tour este această
oportunitate. Dacă Miodrag Belodetici a câştigat de două ori trofeul, cu o
echipă românească şi cu o fostă echipă iugoslavă, tu poţi vedea aceast trofeu
de mai multe ori.
Cine vrea cu adevărat, poate fi de trei ori în compania trofeului, chiar în
locaţii diferite, simţind “pulsul” competiţional şi visând la driblingurile pe
care le putea face.
La Iaşi (în 13 septembrie), Bacău (14 septembrie) şi
Bucureşti (17 şi 18 septembrie) se poate admira acest trofeu. Tot în cadrul
acelei manifestări, va există un muzeu al fotbalului, pe roţi, fiind şi un
spaţiu de distracţie, amenajat special. În acel loc, vizitatorii pot evolua
virtual, în meciuri împotriva legendelor. Chiar dacă nu câştigă partida, ei se
pot fotografie cu marele trofeu.
Multumim de oportunitate!
Amintiri....
RăspundețiȘtergereFrumoase!
RăspundețiȘtergere