cluc24

vineri, 9 martie 2018

Amintiri ...


Stau și mă gândesc la vacanță, iar instantaneu îmi revin în memorie călătoriile pe care le-am făcut în decursul timpului.

Una dintre cele mai plăcute vacanțe a fost cea din Germania, de la Nurenberg, al doilea oraș ca mărime din Bavaria,. Noi avem prieteni în zona respectivă și astfel am beneficiat de cazare, la ei acasă. Eram hotărât să mă odihnesc și să dorm cât mai mult..
Am ajuns cu bine pe modernul aeroport al orașului unde am fost întâmpinați de prietenii noștri și de de fiica lor, în vârstă de doar cinci ani. Primul drum pe care l-am parcurs, a fost spre locuința acestora unde am făcut cunostință cu vecinii lor, un cuplu de turci, care aveau un băiețel de trei ani. Cele două familii, se înțelegeau între ei atât în limba locală, germană, cât și în română și/sau turcă, pentru ca copiii lor să-și dezvolte competențele de comunicare.
Într-o dimineață, pentru a mă relaxa și neavând chef de plimbare, am fost lăsat în casă alături de cei doi copii. Am vrut să mai dorm un pic dar, nu am fost lăsat de mogâldețe. Pentru că oricum somnul era plecat în altă vacanță, m-am gândit să fiu un băiat de treabă și să pregătesc micul dejun, așa cum acasă la mine, n-am făcut niciodată. Am găsit niște ouă, o oală și ... chiuveta. Am umplut oala cu apă și ouă, punându-le la fiert. Mogâldețele trăgeau de mine să mergem să ne jucăm. M-am conformat dar nu mă puteam înțelege cu băiatul și la un moment dat, am spus:
-          Nu înțelegi! Ești turc! – după care, continui: De fapt, chiar ești...
Atât am apucat să spun că se aude un zgomot ciudat din bucătărie și ne repezim, toți trei, la locul cu pricina. Ouăle au rămas fără apă... Opresc focul, iau un ou în mână și-l pun repede într-un pahar cu apă rece, în plânsetele copiilor. Până să-mi arunc privirea spre copii, aud un pocnet și mogâldețele încep să râdă. Oul din pahar, explodase și toate bucățile componente ale acestuia, s-au lipt de pereți și tavan. Nu intru în panică și caut să șterg dezastrul, dar.. este imposibil. Între timp, apar și călătorii, iar mogâldețe zâmbitoare, le povestesc modul în care eu devenisem zugravul lor.... Acum totul este istorie....
Pentru aceste fapte, am fost răsplătit cu călătoriilocale, îndelungate și lungi, prin oraș. Am vizitat Basilica Sfânta Elisabeta și Biserica Fecioarei. Am fost și la Fântâna “Schöner Brunnen” după care am vizitat atât Muzeul Germanisches Nationalmuseum care s-a construit în anul 1852  cât și Casa lui Albrecht Dürer.
Seara făceam scurte plimbări și admiram interiorul orașului și turnul de televiziune, construcție a anului 1977,  înalt 292,80 m. Într-una dintre zile, am urcat chiar pe platforma de observație, aflată la o înălțime de 185 de metri, având un diametru de 32 m și am admirat orașul. Astfel am aflat că acel turn poartă numele de „oul de Nürnberg”, datorită construcției și arhitecturii. Într-o altă zi, ne-am plimbat îndelung, aproape toți cei 14 km lungime,  pe malul râului Pegnitz.


Obosit de atâtea plimbări nocturne, am trecut la lucruri mai normale, adică la cultură. Am urmărit un spectacol la Opernhaus.
Fiind pasionat de istorie, nu am putut rata celebrul Tribunal din Nurenberg, unde s-a scris o parte din istoria celui De Al Doilea Răzbiu Mondial. Perioada istorică respectivă a lăsat urme asupra orașului, care a fost unul dintre cele mai bombardante zone de război.


Cel mai mult m-a impresionat Kaiserburg (construcție din secolul al XI-lea), numită Columna lui Hitler, centrul și baza lui militară din perioada războiului. Păsind prin zăpada depusă, mă treceau fiorii neliniștii, așteptând parcă, să apară un soldat german și să strige: Halt!
Construcția este magnifică și impunătoare. Chiar și acum, după ani, locul pare învăluit în mister. Deși locul nu mai are însemnătatea din trecut, se simte în jur trecutul care bântuie. Adierea vântului semnifică decăderea fascismului și moartea lui Adolf Hitler, alături de iubirea vieții lui, Eva.


După două săptămâni, vacanța de iarnă s-a terminat, iar noi am părăsit orașul unde s-au născut printre alții împăratul Sigismund de Luxemburg și Friedrich I. de Brandenburg, cu multe amintiri plăcute și de neuitat. Nu degeaba, acest oraș este înfrățit din anul 2014, cu orașul meu, Brașov.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018, pentru sponsorul Momondo, care oferă premii speciale celor care comentează la acest articol, povestind una dintre cele mai frumoase amintiri din călătoriile sau vacanțele lor.
Comentariile care îi vor inspira pe sponsori, cel mai mult ca să plece la drum, vor fi premiate cu un city-break de 500 euro sau cu unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Spor și succes tuturor și să nu uităm că din fiecare călătorie, rămânem cu câte ceva, util în albumul vieții noastre.







4 comentarii:

  1. Lumea arabă mă fascinează, dar îmi produce și teamă. Am ales acestă călătorie în Iordania să simt ce înseamnă să fii femeie aici și cât de mult înveți să prețuiești viața.
    Nu ieșim din hotel, fără să ne acoperim părul și fața și fără bărbații noștri.
    -Doamne, ce libere suntem noi și nu știm să prețuim, evaluăm situația cu glas tare.
    Ei sunt fericiți că nu ne mai pierdem prin magazine ca în România. Vizităm toate muzeele, ne plimbăm pe cămile, ne luptăm cu căldura și înțelegem de ce aici temperamentul se încinge la cote maxime...

    RăspundețiȘtergere
  2. Lumea araba este una diferita. Se poate spune ca femeia este atat protejata cat si asuprita. Depinde de mentalitati, ca sa intelegem cultura si rigorile specifice unei natiuni diferite de noi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu am avut o intamplare comica in China. Am fost in delegatie si nu reuseam sa recunosc localnicii si colegii de service. Au aparut situatii stanjenbitoare atunci... Sa confunzi bucatarul cu seful contabil...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se intampla si printre ei, sa faca confuzii... cred!

      Ștergere