Departe de casă

Orice călătorie ne scoate din ambianța anostă a unei săptămâni obositoare și stresante. Uneori, o scurtă evadare din cotidian este ca o loțiune magică care ne redă puterile.

În urmă cu două săptămâni, în week-end, am plecat câteva zile la Constanța. Am asistat la spectacole, am fost prin stațiuni și m-am plimbat cu bricul, pe mare.

Un week-end simplu și bun. Relaxant.

Totul a fost perfect, până la ora 21.00 când mă pregăteam să mă despart de cei cu care petrecusem ultimele zile. Atunci aflu cu stupoare, că nu există tren spre casă, nici din Constanța nici din București. Mai repede decât un „tren rapid”, m-am decis să mă apropii de casă, mergând spre capitală. Ajuns la destinație, mi-am căutat un hotel în apropiere de gară pentru a fi gata de plecare la primele ore ale dimineții.

După ce am cercetat zona, am găsit un hotel pe care l-am considerat bun și simplu pentru a rezolva problema ivită. Era totuși o distanță apreciabilă  de mers pînă la gară, dar părea în regulă.

Reusesc să trezesc recepționerul și să-mi primesc camera. Caut liftul și aflu că este defect. Sunt doar două etaje. Urc scările și-mi identifica camera. Descui ușa și caut întrerupătorul. Apăs pe el, dar nimic. Mă uit la cheie să văd dacă nu există cumva vreun card de acces, ceva model nou inventat. Nu este! Probabil nu este bec sau este ars.

Pătrund pe întuneric, lovind ceva... Ajung la alt întrerupător și apăs pe el. Se face lumină în spatele meu. S-a aprins lampa din baie. Luminează slab dar este funcțională. Măcar văd și eu ceva. Ajung la veioză și sper să rezolv problema dar nu se vede luminița de la capătul ... camerei. Oftez și caut firul... Nu era introdus steckerul în priză. Reusesc să fac lumină, în cameră dar nu și în situația mea încâlcită.

Mă gândesc să trag perdelele pentru a avea o imagine cât de cât... Este o jaluzea pe care o manevrez prin șnurul din dreapta ferestrei și încep să-mi cadă lamelele desprinse, în cap. Renunț. Ajung la baie, ridicând scaunul  ce căzuse când intrasem,  și apăs pe întrerupător, aprinzându-se  lumina în cameră. Există bec dar nu nu sunt făcute legăturile electrice cum trebuie. Deși este frig, îmi este teamă să bag radiatorul în priză... Poate fac vreun scurtcircuit prin hotel și ne trezim toți pe întuneric!

După ce termin să mă bărbieresc, lumina devine mai puternică, dar nu de la fața mea ci de la becul economic și obosit.

Mă așez în fotoliu, care pică într-o parte... Are un picior strâmb. Mă pun  cuminte în pat, sperând să nu se mai întâmple nimic. Vroiam și eu ceva normal...  Se pare că este greu să îmbini ceva bun cu ceva simplu. Parcă şi patul vrea să-mi provoace o stare de nervi, scârţâind din încheieturi! M-am simţit ca un musafir nepoftit!

Cum era să stau liniștit într-o cameră de hotel, în fotoliu, savurând o bere rece şi ascultând muzica în surdină? Adică era nevoie doar de un pur şi simplu „mobilier und decoratiuni” adecvate! Naturlich cum ar spune neamţul!

După ce am ajuns acasă, primul impuls a fost să-mi organizez locuinţa să fie cu adevărat „acasă”. Întâi am verificat mobilierul şi decoraţiunile pentru a fi sigur că nu sunt cu probleme. Totul era în regulă, nimic nu-mi cădea în cap sau pe jos. De atunci am început să fac pe detectivul pentru orice urma să utilizez în timp, fie acasă, fie la servici... sau chiar în deplasări. Degeaba credem că mobilierul şi decoraţiunile nu sunt semnificative dar ele ne redau un anumit tonus, iar culoarea ne imprimă o anumită stare.

Acasă am avut nevoie de coltare extensibile pentru a câştiga spaţiu, atât fizic cât şi util. Colţarul îşi are propriul său rol şi este un obiect adcvat şi apropiat sufletului. Acolo petrec cel mai mult timp când sunt acasă. Oare aş putea să-l iau cu mine când plec pe alte meleaguri? Nu de alta, dar sunt sigure şi nu pic pe jos!

Putem spune că decoraţiunile, mobile şi şucrurile pe care le folosim ne reprezintă.

Teatrul, izvor de cultură

Învăţământul, medicina şi cultura trebuie sprijinite şi susţinute de către toţi factorii implicaţi, în special cei care conduc o naţiune. Fără ştiinţă nu putem avea oameni sănătoşi iar cultura şi civilizaţia vor avea de pierdut.

Teatrul este o componente importantă a culturii. Actorii sunt reali iar totul are loc în direct, live cum s-ar spune, în faţa publicului. Aceşti reprezentanţi ai culturii sunt oameni devotaţi profesiei alese, căci este greu să joci de mai multe ori acelaşi rol, folosind aceleaşi replici pentru a cuceri masa largă a publicului.

În vremurile apuse, de acum 25 de ani, teatrul era printre puţinele moduri în care publicul se putea relaxa. Chiar dacă se lucra şi sâmbăta, publicul avea mai mult timp şi acorda mai multă atenţiei propriilor cunoaşteri.

Un sondaj prezentat de curând la un post de televiziune ne informa că tinerii merg mai mult la spectacole datorită reducerilor la bilete, dar procentajul general şi pe grupe de vârstă nu trece de 6%. Femeile merg în număr mai mare la teatru decât bărbaţii care acordă mai multă atenţiei vieţii profesionale în detrimentul familiei şi a propriei satisfacţii. Este nevoie de un timp alocat propriilor plăceri, pentru suflet!

Când eram mic, părinţii meu aveau abonament la teatru, mergând săptămânal cu ei la aceste spectacole. De câte ajungeam în Bucureşti, era imposibil să nu facem o escală de câteva ore la teatru, unde era atâta lume că te minunai cum de încap aşa de mulţi!

Acum se poate spune că oamenii sunt prinşi de alte lucruri şi surprinşi de anumite evenimente. Teatrul Nottara a fost trimis în alte zone pentru a proteja spectatorii.

Festivalul Internaţional deteatru  pe Bulevard numit pe scurt FEST(IN) a ajuns la a patra ediţie şi are loc în perioada 10-22 octombrie 2016. Această ediţie este una de răscruce pentru că coincide cu întoarcerea acasă a instituţiei după pelerinajul început în noiembrie 2015, când i s-au suspendat spectacolele datorită pericolelor de seism ridicat a clădirii. A fost o hotărâre pripită şi radicală a unor persoane cu putetre de decizie pentru a demonstra că se ocupă de interesele publicului. Expertiza realizată cu mijloacele moderne au demonstrat că imobilul unde se află teatrul Nottara nu se încadrează în clasa de risr seismic de tip I.

Teatrul este o artă şi trebuie să-i acordăm creditul de care are nevoie! Din cărţi „culegem înţelepciune” iar din spectacole, înţelegem sensul existenţei noastre.

În căutarea untului

Toată lumea se bucură când ajunge acasă. Indiferent de oră, casa primitoare este şi-şi aşteaptă cu nerăbdare locatarul. Preşul de la intrare nu uită să sublinieze aces lucru: „Sweet home”.

Ajuns în apartament, oboseala dispare ca prin farmec, în locul ei apărând un gol în stomac. Frigiderul este asaltat dar, numai după ce se stabileşte strategia, pentru a ţine cont şi de alimentaţie-timp-colesterol....

În asemenea situaţie m-am aflat şi eu ajungând seara târziu, acasă. Pe drum îmi făcusem strategia care urma să-mi ofere un confort  relaxant.

Întâi mă uit după o bere şi constat că nu mai am. Pot bea un pahar de lapte... Dar nu am nici acest ingredient. Eh! E bună şi apa. Să mă delectez cu mâncarea. Caut roşii şi găsesc doar una. Este în regulă. Mă uit după pâine. Am două felii. Suficiente, să nu mă îngraş. Caut brânză dar nu apare în peisaj. Oftez. Caşcaval... nici gând! Mă hotăresc să savurez o pâine cu unt şi gem. Pâine am, gem mi-a rămas din iarna trecută iar untul îşi face repede treabă.

Stupoare! Nu mai am unt! Margarina nu există în alimentaţia mea... Of! Pentru unt, chiar trebuie să-mi iau hainele de oraş pentru a ieşi la magazinul din colţ. Totul până la unt!

Deşi eram teribil de obosit, am plecat decis la cumpărături. Imediat ce mi-am luat coşul de la intrare, am pornit deics spre raionul de brânzeturi, ca un terorist care avea propria lui ţintă!

Mi-am pus repede în coş două pachete de unt, un caşcaval, lapte, apoi pâine şi bere, pornind spre casă. Mă uitam la o reclamă de lângă casă, constatând că suntem în consens. Adică reclama şi eu, nu vânzătoarea şi cu mine! Am ales din experienţă, untul care este produs din laptele vacilor irlandeze, ce mănâncă iarbă, verde evident, că nimeni nu o vopseşte, timp de 11 luni pe an. Calitate garantată! Mie mi-a plăcut că se intinde repede şi uşor, la câteva minute după ce este scos din frigider. Bine că am găsit, că la noapte sau dimineaţă trebuie să ne reîntregim familia, fiecare revenind acasă.

Soţia mea preparase nişte prăjituri excepţionale, ca la mama acasă! A făcut şi mămăliguţă cu brânză şi.... mai multe nu apuc să mă gândesc că o şi văd, pe soţia mea în magazin. Mă ascund şi o urmăresc. Sigur are ceva important!

Merg pas cu pas pe urmele ei, lovind din greşeală singurul client aflat în zonă, care vociferează. O vânzătoare şi soţia mea, îşi întorc privirile spre zona cu incident. Zâmbesc... clienta ursuză aproape că mă pocneşte cu poşeta ei, dar soţia mea, îmi sare în apărare. În coşul ei se aflau două pachete din acelaşi unt  ....

Ingredientul nelipsit....

Niciodată nu avem suficient timp pentru noi. Mereu suntem grăbiți. Dimineața sărim din pat, ne pregătim repede de cele necesare, în timp ce sorbim cafeaua pe fugă. Luăm eventual o felie de pâine și plecăm repede. Nu putem aștepta ca să întindem untul pe pâine pentru că durează prea mult și riscăm să întărziem. Până devine untul moale pentru a putea fi întins pe pâine, trec minute bune. Dacă l-am lăsa pe masă, de seara, dimineața s-ar strica.

 La servici abia apucăm să mâncăm ceva din cauza programului stresant iar seara când revenim acasă, mâncăm mult prea tărziu și din această cauză alimentația nu este una sănătoasă, benefică corpului nostru.

Dar de ce servim cina târziu? Pentru că așteptăm ca ingredientele aduse din frigider să fie gata pentru a le savura. Oare chiar aşa este, sau propria noastră comoditate are un rol important?

Ca exemplu concret, putem lua unul dintre cele mai îndrăgite ingrediente necesare. Pentru mine, untul reprezintă un deliciu şi un produs nelipsit de la masă. Fără acest ingredient, masa este mult mai săracă şi parcă totul se digeră tot mai greu.

Untul, ca orice ingredient are propria poveste. Când ne luăm poţia delicată din acest produs nu ne dă seama de felul în care se prepară. Noi vedem, în general, doar produsul finit fără a ne gândi la talentul şi preocuparea producătorilor. Mereu spunem despre ceva că este bun sau rău, dulce sau sărat... La unt, noi observăm doar dacă este prea gras sau este uşor de preparat în combinaţia cu celelalte alimente. Noi nu gândim în retrospectivă, analizând în amănunt anumite lucruri.

Pentru ca noi să avem pe masă deliciosul unt, producătorul trebuie să găsească lapte de calitate. Laptele trebuie păstrat la o temperatură optimă pentru a nu se degrada. Acest produs este oferit de vacile care sunt îngrijite şi crescute în zone unde „savurează” iarba o perioadă cât mai îndelungată. Din păcate în România, acest sezon este de doar şapte luni după care acestea trec la rezerva de fân, în timp ce în alte ţări, vacile „iernează” mult mai târziu. Irlanda are un asemenea avantaj, numit „grass fed”, adică perioadă de hrănire cu iarbă de 11 luni pe an! Este normal ca produsele obţinute de la aceste vaci să aibă o calitate superioară şi.... untul chiar să se întindă perfect, din primele clipe, pe pâine.

Folosind untul Kerrygold , am reuşit de la un timp, ca până să-mi prepar cafeaua să pot servi şi un mic dejun frugal, cu untul proaspăt livrat din frigider. Iar seara, chiar dacă pregătesc toate cele necesare cinei, uitând untul, pot remedia eroarea în timp scurt....

Povestea untului nu se opreşte doar la producător sau consumator, ea începe de la primul fir de iarbă care este „adulmecat” de vaca producătoare de lapte.

Vorbind de unt, am căutat în frigider o prăjitură pe care mi-o preparase cu drag şi suflet cineva apropiat, dar nu am mai găsit... Era prea bun, ca în copilăria îndepărtate.... dar cred că se poate prepara o mămăliguţă cu brânză şi puţin unt!

Ajunge cu povestea untului, că începe să strige la mine.... stomacul! Hm!

Zâmbet de afacerist

Ce poate fi mai plăcută decât o scurtă delegație, în care să-și poți etala adevărata ta valoare? Doar iubirea celor dragi. Dar în profesie, totul este o afacere. Nu poţi reuşi în plan profesional dacă nu te implici şi nu faci tot ceea ce se poate pentru a cuceri redutele.

Am plecat în delegație fiind pregătit și înarmat cu toate cele necesare pentru o bună desfășurare a evenimentului. Plecasem cu o zi înainte, pentru a mă acomoda cu zona şi mai ales să nu fiu stresat de inevitabilele întârzieri cu transportul.

Întâlnirea era una extrem de importantă, în care era necesară o ţinută specifică, din care nu puteau lipsi costumul impecabil, cămașa alba și chinuitoarea cravată. Toate acestea au fost pregătite și rezolvate din timp, motiv pentru care, seara m-am decis să mă plimb puțin prin oraș. Am admirat zona, am făcut poze și mai pe seară am pornit spre hotel. Urma să mai am o zi relaxantă. Cel puţin aşa credeam eu!

Deodată gândurile mă părăsesc, picând pe jos. De fapt eu căzusem, deoarece din neatenție, ratasem o vizualizare sesizabilă a unei gropi. Puțin buimac, mă ridic și o pornesc, cu atenție spre hotel. Simt mai multe dureri, prin diverse zone ale corpului, dar le neglijez. Ajuns la destinație, mă refac şi mă pregătesc de culcare.

Noaptea era lungă, visele deveniseră coşmaruri.... După câteva ore de nesomn mă decid să mă ridic din pat şi să-mi fac de lucru la laptop. Îmi iau o cafea şi un suc cu pai. După prima înghiţitură din paharul de suc, ceva mi se pare a fi în neregulă. Nu-mi dau seama ce anume... Încă o înghiţitură şi observ că paiul îmi intrase în dinţi... adică între dinţi. Mă duc repede la oglindă şi rămân pironit locului. Îmi spărsesem un dinte.... Nu mă durea, dar nici bine nu arăta! Urma să am o întâlnire importantă iar eu nu puteam vorbi cu toată gură, nu puteam zâmbi... părând o persoană ...acră!

Este clar. Am nevoie de un implant dentar rapid! Deja apar problemele! Unde să găsesc la miezul nopţii, un dentist bun ? Sunt în alt oraş, iar eu am teamă de cei care prestează această muncă.

Am avut trei experienţe care m-au îmbătrânit înainte de vreme! În copilărie, trăgeau părinţii de mine, alături de medicul stomatolog ca să nu sar de pe scaun şi să fug. Cum auzeam polizorul, cum eram în poziţie de fugă, de parcă eram la olimpiadă. În perioada liceului, tocmai pe mine făceau practică şi experienţă studenţii... Adică o studentă micuţă care se urcase efectiv pe mine, pentru a-mi scoate un dinte cariat. Noroc că venise doctorul în halatul său  sângeriu, care a rezolvat problema, că nu se ştie unde ajungeam... Ultima oară ca să-mi fac curaj, băusem un litru de cafea iar anestezia nu-şi făcea efectul... Mi-a făcut trei injecţii şi fusesem ca un drogat...

Începuse să se lumineze pe afară... Nu de la iluminat ci de la soarele care parcă mă provoca.... Până la urmă îmi iau inima în dinţi... dar nu în cel rupt şi solicit ajutor recepţionerei. Aceasta zâmbitoare îmi spune că se rezolvă rapid problema, oferindu-mi o adresă unde să merg, în timp ce mă şi programa.

Revin în camera de hotel pentru a-mi lua telefonul şi o pornesc cu inima cât un purice spre ieşire. Recepţionera mă încurajează, spunând:

- Este un doctor bun. Nici nu se simte că lucrează. Mie mi-a pus o coroana zirconiu .

Bine că şi alţii au probleme... După câteva minute sunt la locul faptei. Sunt primit cu zâmbete de parcă toţi ar vrea să-mi facă în ciudă, că pot folosi dantura lor impecabilă. Ajung în cabinet şi mă aştept să aud strigăte... dar se aude muzica de la radio. Un copil, însoţit de un părinte tocmai părăsesc incinta. Copilul zâmbeşte!

Mă duc hotărât pe scaun şi înainte de a fi întrebat, deschid gura lar, arătând problema, spunând că este o urgenţă mare. Mi se spune că se rezolvă şi injecţia este gata. După ce le spun că nu am problema cu inima sau alergii, seringa îşi face treabă. În scurt timp, dintele nărăvaş, dispare din peisaj.... Apoi intră în acţiune polizorul dar parcă are altă melodie...

A doua zi am revenit pentru a mi se pune implantul iar la întâlnire, totul a fost perfect. Tot zâmbeam, încercând să simt implantul că mi se părea că a dispărut dar nu era aşa! De atunci am aflat că nu mai sunt numit „tăcutul” ci „zâmbăreţul”.