Cum a fost la școală?
Bine. M--a ascultat profesorul dar nu a făcut nimic din ce i-am zis și mi-a
spus că nu am învățat!
Cum a fost ziua de azi?
Ca la servici.
Adică m-a luat șeful la
întrebări și deși am avut toate răspunsurile la mine, nu au fost pe placul lui.
Aceeași întrebare, două
răspunsuri diferite, conform etapelor de evoluție din viață. Indiferent de
vârstă pe care o avem, mereu suntem luați la întrebări. La școală reușim să
evităm unele momente neplăcute, dând vina pe un cîine care ne-a mâncat caietul,
pe un șoricel care ne-a ronâăit filele din carte.... dar când creștem, trebuie
să acceptăm provocările. Fiecare persoană are câte un șef și ziua lui, depinde
de toanele, rațiunea și/sau logica acestuia. Chiar și patronii au un șef, în
fața căruia acceptă tacid, provocările. Șeful lor este banul.
Deci, putem spune că omul este
mereu subordonat cuiva, pentru că existența lui depinde de cei din jurul său. Dar
ceea ce nu conștientizăm în totalitate, o reprezintă ideea că nimeni nu este
mai presus decât altul, ci chiar dacă tema a fost una grea și ne-am chinuit să
o realizăm dar nu am avut finalitatea dorită, trebuie să trăim fiecare zi, cu
un zâmbet și clipe de satisfacție, pentru că fără să ne dăm seama, în fiecare
clipă evoluăm, învățând câte ceva nou și util!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu