cluc24

marți, 5 aprilie 2016

Femeia și timpul


Femeia își termină repede machiajul, iar în timp ce se încălță își ia și poșeta de pe cuier. Își pune ultimul pantof, timp în care soarbe o înghițitură din cana de cafea, cu grijă pentru a nu se păta.
Deschide larg ușa, iese, o încuie și o verifică cu grijă. Începe să alerge pe scări, iar zgomotul tocurilor îl anunță pe vecinul de la trei că e timpul să iasă pe balcon pentru a o admira din spatele florilor.
Femeia ajunge la mașină, o deschide și aruncă poșeta pe bancheta din spate. Pornește mașina și merge încet cu spatele pentru a nu lovi mașina de alături.
Scăpând cu bine din parcare, pornește în viteză spre bulevard. De această dată nu s-a încadrat nici regulamentar, nici în timp. Așteaptă să plece cei din fața ei, pentru a schimba banda, să se încadreze în sensul dorit. Când ajunge la intersecție, semaforul devine roșu, iar cifrele care se derulează devin tot mai apăsătoare.
După un timp, femeia ajunge la destinație dar găsește cu greu loc de parcare. Aleargă spre birou, trecând zâmbitoare prin fața paznicului, a clienților și a șefului care o privește, spunând:
- Iar ai întârziat trei minute!
Femeia zâmbește, privește la cafeaua care va fi din nou consumată peste câteva ore, rece.
Își aduce aminte că a doua zi dimineață are programată sedința de epilare. Își cumpărase niște creme depilatoare  și vroia să le încerce. Va mai pierde 12 minute, din care va scădea cele șapte minute de spălat pe cap...
Femeia privește ceasul constatând că trebuie să alerge după timp.

Femeia privește ceasul și deja intră în panică. Își pregătește repede materialele, își aplică produsul nou, de epilare rapida  și continuă să-și pregătească lucrurile. Își bea cafeaua și apoi se machiază.... Își termină epilarea, se încalță, ia poșeta, deschide larg ușa, o închide și o verifică. Își privește ceasul și păsește agale. Ajunsă în parcare își pornește mașina, intrând pe bulevard, moment în care apare pe balcon, vecinul de la trei.
Mașina se încadrează pe banda ideală, semaforul este de culoare verde. Ajunsă la destinație, găsește repede loc de parcare. Păsind în locație, paznicul o privește uimită, aruncând o privire asupra ceasului. În urma ei, apare și șeful, care se oprește privind și el spre ceasul de la intrare, apoi la cel de la telefon.
Femeia își ocupă locul la birou, savurându-și cafeaua. Clienții încă nu au ajuns. Încep să apară și colegele ei, una câte una...  Femeia privește ceasul constatând că timpul aleargă după ea. Simte că are un Farmec aparte!


    Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu