Butonul buclucaș

Săptămâna aceasta se împlinesc câțiva  ani de când am fost nași la o nuntă. A fost frumos chiar dacă unele evenimente s-au succedat atât de repede că nici nu le-am observat. Albumul cu amintiri s-a îmbogățit și am avut întîmplări plăcute deși unele, în acele momente...nu erau prea fericite!

Ca de obicei, datorită timpului care trece pe nesimțite, ultimele zile au fost agitate. Venind de la servici, ne pregăteam cele necesare evenimentului. Am început să facem bagajele, verificând pe listă, dacă totul este gata. Cu două zile înainte, am pornit la drum, pentru a fi acolo din timp și să nu fim luați pe nepregătite, ca autoritățile de zăpezile ce apar ... programate!

Ajunși la destinație, am aranjat hainele astfel încât să fie pregătite pentru eveniment, am oferit cadourile și ne-am implicat cu toate forțele în buna deșfăsurare și derulare a pregătirilor.

Pregătindu-mă pentru petrecerea dinaintea nunții, îmi aleg o cămașă albă, impecabilă. Mă îmbrac și când să-mi prind mânecile, descopăr că lipsesc nasturii! După o clipă de gândire, îmi dau seama că am nevoie de butoni. Mă uit în jur dar nici urmă de ei!

Mă duc la soția mea să o întreb pe unde aș găsi acest accesoriu. Ea-mi răspunde, că m-am lăudat  că-mi pregătesc singur lucrurile mele pentru eveniment, deci, eu trebuie să știu! Clar, nu am butoni, că eu sigur nu i-am pus !

Am două posibilități, renunț la această cămașă sau caut o soluție pentru remedierea situației. Mă îndrept spre gazde, care erau socrii mari la nuntă , cu speranța că voi găsi la ei, butoni de rezervă. După ce le explic ce-mi trebuie, servesc și un pahar de ceva, aflu că nu am sanse. Îmi iau și o cană de cafea cu mine plecând spre treburile mele.

Deci mai rămâne varianta să folosesc celelalte două cămăși. Îmi aleg una dintre ele, de culoare deschisă, mă privesc în oglindă, fericit. Îmi iau cafeau și o pornesc spre soția mea, moment în care, mă împiedic de pantofii abandonați, picând pe jos, acoperit de cafeaua fierbinte. Nici prin gând nu-mi trece să-mi fac probleme legate de mine, cât de ... cămașă...care s-a pătat! Mă simt că în cântecelul cu zece elefanți, care se legănau, pe o pânză de păianjen, unul a plecat și au rămas nouă...La mine, din trei cămași, a rămas doar una, pentru două evenimente.

Gândind calm, apelez din nou la gazde, rugându-i să mă lase la calculator. Ei se miră dar îmi oferă parola de acces, cu condiția, să nu o spun copilului care va năvăli peste mine când va auzi sunetul ...Windows-ului. Pornesc calculatorul, iar piticul apare lângă mine.

Face gălăgie şi apare soția mea care vede că mă ocup de alte treburi și  nu de pregătirile necesare petrecerii. Apare și gazda care vrea să afle ce s-a întâmplat pe hol, fiind sânge...de fapt era de la cafeaua mea! Gălăgia îl sperie pe pitic, copilul plecând uimit, că și alții fac gălăgie, așa cum doar el făcuse până atunci. Cu greu reusesc să-mi rezolv treburile, plecând apoi la petrecere.

Noaptea am revenit și noi, fericiți acasă. Femeile discutau, bărbații se lăudau cu vremurile tinereții, iar eu eram cu gândul la butoni. De ce? Pentru că ... cămașa de pe mine, avea urme de vin... Ciudată nuntă, o cămasă cu vin, una cu cafea...o treia poate va fi cu meniul...dar trebuie întâi să ajungă până acolo...

Dimineața soarele zâmbea. Mă uit spre cer, spre soție, arunc o privire spre calculator și astept să aud soneria de la intrare. Servim micul dejun, stabilim strategia, eu tac legat de vestimentație și...bine fac. Se aude soneria. Apare curierul cu un colet, spre mirarea gazdei, care nu știa că are de primit ceva... Plătesc repede curierul și alerg în cameră. Deschid coletul de la Accesoriul.ro și scot acei butoni  mult visați.

Cu ajutorul acestui accesoriu nesemnificativ, niște butoni banali, am reușit să salvez o nuntă. Eu eram fericit, soția mea nu avea motive să fie nemulțumită de mine, finii erau fericiți că ne simțeam bine, iar ceilalți invitați ne imitau. Nu erau  motive de bârfă...

Nişte banali butoni de camasa  mi-au salvat ziua!

Apropo, cămașa nu s-a pătat....