Vine barza!

Ea îl priveşte pe El, iar acesta îi zâmbeşte. Viaţa lor este numai lapte şi miere. Fiecare este nerăbdător să se întoarcă acasă pentru a se dezmierda şi a face lugu-lugu.

Iubirea lor este nemăsurabilă. Ea îl aşteaptă cu mâncarea favorită iar El o răsplăteşte cu tandreţea pe care ea o aşteaptă.

Zilele libere nu sunt suficiente pentru ca dragostea lor să fie evidenţiată de cei din jur. Vizitele obişnuite la părinţii lor, devin momente plăcute dar nerăbdarea de a evada în singurătatea lor este mai mult decât o dorinţă arzătoară.

După prima lună, viaţa începe să-şi pună amprenta asupra stilului de convieţuire. Amândoi încep să se îngraşe şi din acest motiv se hotăresc să facă sport. Mersul pe bicicletă este sănătos dar obositor.

El o doreşte pe Ea, dar aceasta îl refuză fiind terminată fizic. A doua zi, urmează acelaşi episod al vieţii, iar Ea suspină prognozând o durere de cap sfâşietoare. El se sperie aducându-şi aminte de filmele vechi când femeile aveau migrene din cu totul alt motiv. Devine îngrijorat. A treia seară, povestea se repetă. El se decide să o scoată la plimbare. Ea nu se simte bine.

Cei doi merg la doctor şi acesta le prescrie mai multe pastile. Ea refuză să le ia, sperând ca natura şi corpul să intre în consens. Plimbarea continuă.

Se opresc în faţa unei farmacii. Ea doreşte ceva pentru problemele ei. Burta îi făcea probleme iar greaţa se făcea simţită deşi renunţase la consumul minuscul de alcool, acel pahar cu vin, din fiecare seară romantică. Pătrund în interior, moment în care El vede o pasăre:

- Uite barza!

Ea zâmbeşte iar farmacista li se adresează:

- Uneori barza vine când te aştepţi mai puţin. Poftiţi testul barza !

Ea priveşte spre produs iar El tresare. Ea se gândeşte şi apoi achită tacticoasă produsul şi o porneşte spre ieşire, aşteptându-l pe El.

Cei doi o pornesc tăcuţi spre scara blocului. Urcă scările până la etajul unu şi intră în apartament. Ea merge la baie. El se asează în faţa calculatorului şi caută datele despre testul barza. Găseşte un videoclip  mai mult decât interesant...

Ea apare lângă el:

- Nu ştii de test?

- Ba da... Vroiam să mă conving. Ştii dacă este o liniuţă înseamnă că nu eşti gravidă...

- Şi dacă sunt două ?– întreabă Ea, arătând cele două liniuţe care au apărut în urma testului

- Înseamnă că vine barza! Testul nu greseşte şi oferă rezultate rapide.

- Da.

- De peste 20 de ani.....

- Oare şi alţii au trăit asemenea momente funny? – întreabă Ea în timp ce se cuibăreşte în braţele lui.

Copilul şi barza

Se lasă seara dar copiii nu renunţă la joaca lor. Unul dintre ei priveşte în zare şi strigă cu putere:

- Uite barza! Vine barza!

Toţi cei prezenţi îşi îndreaptă privirea în direcţia indicată de copil. După un scurt tur de orizont, barza dispare în spatele unei case:

- La tine a venit! Ţi-a adus un frăţior!

- Sau o surioară – spune alt copil.

Copilul căruia i se adresau ceilalţi colegi de joacă zâmbeşte şi fuge spre casă. Ceilalţi încep să vorbească fără a ţine cont de ceea ce spun ceilalţi:

- Vroiam să vină la mine!

- Eu am pus zahăr în fereastră...

- O fi suflat vântul zahărul!

- Ştiam că barza vine după ce mama şi tata fac boogie-woogie!

- Nu. Se spune lugu-lugu.

- Ba nu. Eu ştiu mai bine!

- Nu... Fetele ştiu mai bine. Ele sunt mame. Mă gândeam cum ar fi să mă trezesc cu un bebeluş.

- Nu vine la tine. Vine la mama ta.

- Dacă crede că eu sunt mama?

Între timp, copilul care alergase acasă se întoarce supărat:

- Ne-a păcălit!

- Eşti sigur?

- Da. Am căutat şi în dulap, sub pat...

- În maşina de spălat te-ai uitat?

- Da... Am întrebat-o pe mama şi ea râdea.

- Poate este secret – spune cel care zărise barza. Părinţii mei se uitau la un videoclip  legat de testul barza...

- Poate nu a reuşit la test, barza – spune convingător unul dintre copii.

- Voi aţi auzit de lugu-lugu şi de testul barza ?

Testarea lugu!

De curând am văzut un videoclip haios, aşa cum îmi place să fie şi blogul meu. De fapt este o reclamă pentru cel mai vechi test de sarcină, numit „barza”.

Personajele sunt specifice desenelor animate, a copiilor, simbolizând de fapt acel „ceva”. la care se referă spotul publicitar. Personajele haioase se ocupă de propria lor plăcere al cărui punct culminand îl reprezintă barza, care stă la fereastră, aşteptând confirmarea unei noi comenzi, de livrare, a unui mic ghemotoc.

Pe lângă prezentarea comică, această reclamă aduce în atenţia celor care-l urmăresc, ideea că mereu trebuie să fie precauţi şi să se pregătească din timp, indiferent că vestea este una bună sau una neaşteptată.

În mai puţin de 30 de secunde, spotul publicitar ne conduce spre elementul existenţial al unei familii, al unui cuplu. Ce mai căutam când eram mici, barza... să vedem dacă ne aduce o surioară, un frăţior.... Barza este unul dintre cele mai îndrăgite fiinţe de către om. Putem spune că este vieţuitoarea care ne testează, pe noi, oamenii!

Văzând acestea, imediat am vrea să facem şi noi acel test, sau să asistăm la cineva care-l face, mai ales dacă şi noi suntem implicaţi.

Cu testul „barza”  nu se dă greş, doar se exersează. Perseverenţa este sursa reuşitei!

Relaxare...

De multe ori am o senzaţie, aşa numită deja-vu. Când trec prin anumite momente şi etape, parcă le-aş retrăi. Uneori nici nu ascult persoana fiind conştient de ceea ce va spune.

Această senzaţie însă se opreşte la bariera legată de locuri, destinaţii. Niciodată n-am putut spune că fiind într-un anumit loc, într-o locaţie anume, aceasta ar mai fi făcut parte din călătoria mea prin viaţă.

Fiind plecat câteva zile în Germania, am fost convins de colegi, în ultima seară, să mergem la un local şi să ne distrăm. În momentul în care am pătruns în incinta restaurantului Athos din Thalheim, aveam impresia că am trecut graniţa, revenind acasă. Aveam impresia că am coborât din trenul vieţii, în gara respectivă... deşi nu eram la gară!

Totul părea familiar. Dar nu era aşa, deoarece chelnerii vorbeau o altă limbă, pe care doar unul dintre noi o cunoştea. Ambianţa era plăcută şi relaxantă. Mâncarea a fost excelentă dar nu am savurat-o aşa cum trebuie, fiind concentrat asupra stării persistente.... de a mai fi fost pe acolo. Acest gând m-a urmărit până la revenirea acasă.

Mi-am întrebat părinţii dacă nu am fost cumva cu ei, în copilărie, pe acele meleaguri. Ei m-au întrebat dacă nu am febră sau dacă am consumat alcool peste măsură. Am infirmat ambele ipoteze şi mi-am regăsit neliniştea.

După două zile am revenit acasă şi am fost la petrecerea unui coleg de birou. El a ales restaurantul care-i plăcea şi noi ne-am deplasat spre acel punct. Eram puţin nehătărâţi. Intrând în restaurant, am vrut să iau loc pe o canapea, dar colegii au spus că preferă să stea pe scaun pentru este mai confortabil, aşa că m-am conformat şi eu. 

Canapeaua mi-a atras atenţia, fiind perfectă pentru petreceri, extravagantă având o culoare aprinsă care provoca din start buna dispoziţie. Eh, colegii mei au vrut un mediu mai sobru, adecvat stilului de viaţă al sărbătoritului!

Atunci am simţit senzaţia că nu sunt unde credeam că mă aflu. M-am uitat pe meniu şi astfel am avut certitudinea că mă aflu într-adevăr la restaurantul Mogambo din Bucureşti.

După zece minute, când am scăpat furculiţa pe jos, iar un chelner amabil a venit să mi-o înlocuiască am descoperit misterul. Am revăzut mobila şi... era identică cu cea din restaurantul german!

Privirea mi-a fost atrasă de scaunul medalion din lemn masiv, impunător. MI-am dat seama că este mobilier horeca , care era unul de calitate superioară, specifică restaurantelor şi barurilor. Acesta era complet tapiţat la sezut şi spătar, putându-se observa cu certitudine stilul specific, baroc, care conferă eleganţă şi distincţie.

Ceea ce aveau în comun cele două restaurante era faptul că deţineau mobilier din portofoliu EVO horeca. Mi-am adus aminte şi de alte cafenele care aveau acelaşi design…. Nu era un sentiment de deja-vu, era doar unul de relaxare şi de regăsire a liniştii sufleteşti.

În acest fel mi-am dat seama cât de aproape suntem că preferinţe, gândire, evoluţie, noi oamenii, indiferent de naţie, profesie sau stil de viaţă! Cât de multe locuri înfrăţite se află în lume.

Întâlnire constructivă

Bărbatul se trezeşte agitat. Priveşte ceasul şi o porneşte grăbit spre ieşire.

Ajuns în stradă, se întâlneşte cu vecinul său. Acesta era tot timpul abătut şi mereu avea argumente împotriva ideilor pe care le auzea:

- Salut, vecine! Ce faci?

- Mă duc la cumpărături.

- La piaţă? Totul este scump. La alimentară produsele sunt vechi....

- A... nu. Cumpăr un cadou.

- Nu are rost. Cheltui şi poate nu este util! Nu... – se lamentează vecinul.

- Trebuie. Este un eveniment important.

- Nu există evenimente importante. Ce vrei să cumperi?

- Mă gândeam la un tablou....

- Ce să facă cu el? Dacă nu este autoportret, cheltui banii degeaba. Sau este tablou electric?

- Ceva valoros... o pictură celebră...o copie fidelă....

- Omul dă valoare. Tabloul... o pânză colorată.

- Mda... Poate iau şi o sticlă de ceva...

- Ce să faci... Te îmbeţi, te doare capul, devii mahmur.

- Nu... mă refeream la ....

- Nu merită.

- Poate iau o cămasă.....

- Se rup repede, nu sunt de calitate.

- Mda... ai dreptate.... Poate ceva electronic...Hm!

- Ca să te superi când se strică? Nu sunt de calitate....

- Mda...

- Cu ce ocazie vrei să cumperi?

- Este ziua...

- Du o floare... dar este păcat să rupi florile....

- Este bărbat...

- Piei drace! Dar cine este? Nu e soţia ta?

- Nu...este vecinul de deasupra.

- A! Caricatura  aia de om!

- Da! Wow! Ce idee bună mi-ai dat. Mersi. Acum comand!

Bărbatul strânge fericit mâinile vecinului care-l priveşte uimit, făcându-şi cruce în timp ce acesta dispare rapid, în bloc.