miercuri, 29 iunie 2022
marți, 28 iunie 2022
luni, 27 iunie 2022
duminică, 26 iunie 2022
sâmbătă, 25 iunie 2022
Seria Pătrățel: Castravete cucerit
Castravete priveşte la cei din
jur. Se uită şi la el… Plecase
în cămaşa de pijama, dar nu era problemă, căci avea şi o geacă…
Mai priveşte o dată în
jur.Fiecare face poză cu bradul din centrul oraşului, alături de persoana
dragă. Se uită atent, îşi scoate aparatul foto şi începe să fotografieze tot ce
prinde. Se apropie de un copil şi-i spune:
– Fă-mi şi mie o poză.
– Bine.
Copilul începe să-i facă
diverse poze, după care-l întreabă:
– Dar un tanti nu ai pentru
poză?
– Ba da… citește mai departe.
vineri, 24 iunie 2022
Călătorie pe valurile mării
Într-o frumoasă dimineață din
luna Iunie, sunetul de la alarma telefonului m-a trezit dintr-un somn agitat.
M-am ridicat rapid din pat, la ora 5.00 ca să mă pregătesc de câteva zile de
concediu.
După ce m-am uitat pe geam
mi-am dat seama că gândesc în rime:
Dimineața pe răcoare
Am plecat la mare!
Când am ajuns în gară și mi-am
ocupat locul în compartiment, mă gândeam să dorm, așa cum îmi propusesem de
câteva zile, pentru că somnul cam se îndepărtase de mine.
În fața mea s-a asezat un
cuplu care aveau un copil. La început am socializat cu cel mic, amintindu-mi de
vremurile când copil fiind, mergeam cu părinții la mare. Aceste gânduri au
dispărut când am văzut că copilașul era înfometat și mămica s-a apucat să-i
ofere lăptic, de la sân!
Oricum, puteam dormi, precum
cele două mămică din dreapta mea, carea aveau și ele trei copilși, care însă au
plâns pe rând, tot drumul până la coborâre. Erau o echipă puternică, doi se
odihnea, iar unul dintre ei, pe rând, plângea. Mămicile se pare că erau
obișnuite că dormeau bine.
Ajuns la Constanța, prea
devreme sau prea târziu pentru a mă regăsi cu alți prieteni, am pornit agale
spre ieșire. De obicei, când
am doua direcții, la alegere, mereu o nimeresc pe cea greșită, dar am avut
noroc, că am recunoscut autogara.
Ajuns aproape de locația unde
trebuiau să fie multe autobuze, am zărit doar unul, care se pregătea să plece.
Șoferul m-a întrebat unde vreau să merg, iar eu i-am spus Cap Aurora... Mi-a
spus că mă duce până în Mangalia și de acolo mă pasează la un microbuz. Dacă vreau
să urc, că mai are un singur loc. Așa că nu am stat pe gânduri și am plasat
bagajul și am urcat, nimerind să stau între patru tineri zurlii. Unul avea
păruș roșu, o fată avea părul multicolor și vorbeau necontenit.
Ajuns în Mangalia, am prins
ultimul loc la microbuzul spre stațiuni. Se pare că am norocul începătorului: ultimul în toate, dar sunt și eu pe
acolo!
Pe drum am văzut panoul cu Cap
Aurora și am strigat, încet... să oprească. Șoferul a frânat și m-am trezit cu
încă un bahgaj lângă mine, în timp ce posesorul întindea mâna să și-l
recupereze.
După ce am coborât, însoțit de
alte trei persoane care au luat-o în direcții diferite, mă gândeam cum găsesc
locația dorită. Când să-mi aprind o țigară, deasupra flăcării, se vedea scris
mare Hotel Opal. Eram la destinație, avem doar 200 de metri până la intrare!
După ce m-am cazat, am urcat
la etajul 6 și am ieșit pe balcon să admir priveliștea. Era superbă!
Soarele începuse să-și facă
simțită prezența, motiv pentru care m-am retras în interiorul camerei.
Mobilierul nou, design-ul perfect pentru o vacanță ideală, m-au făcut să mă
simt în al zecelea cer, că în al noulea cer am m-ai fost!
Am plecat într-o scurtă
plimbare, am servit masa la restaurant și am revenit în camera care între timp
mai primisese un scaun confortabil.
Seara ne-am întâlnit toți participanții la evenimentul SuperBlog Spring 2022, veniți la mare și am petrecut clipe de neuitat și mi-am îmbogățit albumul cu fotografii. A fost atât de bine, că nici nu ne-am dat seama că am trecut într-o altă zi!
Ne-am revăzut dimineața, la
micul-dejun all-incusive și am continuat discuțiile din seara precedentă.
La ora 16.00 am participat la gala SuperBlog Spring 2022, care s-a desfășurat în restaurantul hotelului și toți participanții au vorbit, mai mult sau mai puțin...
Apoi am savurat tortul
obișnuit pentru aceste evenimente și apoi am petrecut o nouă seară la
restaurant, la o masă lungă, cât de la mare la munte!
Eu am plecat mai târziu, motiv
pentru care, pentru câteva momente am simțit fiorul singurătății, pentru că o
mare familie s-a despărțit pentru o perioadă de timp!
În cadrul acestui eveniment,
am revăzut mulți prieteni, am cunoscut alții noi și am redescoperit, în mod,
unii sponsori ai competiției. Organizatorii au fost ca de obicei la înălțime!
La plecare, microbuzul m-a
cules din mers, autobuzul din Mangalia m-a așteptat să urc ca să mă ducă ca
vântul în Constanța, la gară.
Din păcate, trenul deși a
plecat la timp, a avut o întârziere... de ore. Totuși este bine că am ajuns în
aceeași zi acasă! Locomotiva
s-a defectat aproape de Gara de Nord și am așteptat... de parcă eram abandonați
în câmp. Cei care aveau
stația de finish la București, au pornit pe jos, printre linii, spre gară. Este și asta o metodă de a face mișcare, a
slăbi... totuși până la Brașov era totuși cam mult!
Cu ce am rămas după aceste
zile? Cu bucuria revederii, cu discuțiile avute cu ceilalți bloggeri, cu
plimbările pe plajă, incursiunea în apa mării și liniștea relaxantă. Au fost
peripeții, nu degeaba dețin și un blog comic...
Timpul trece, amintirile
rămân!
joi, 23 iunie 2022
Seria Pătrățel: La nuntă – Peripeţii
Piperoni este acasă la el,
pentru a se pregăti să vină după mireasă. Pătrăţel, proaspăt bărbierit şi
aranjat, apare în scenă, la Păpuşel, admirându-i rochia de mireasă, filmată şi
pozată de acel mult căutat fotograf de nuntă. Gogoşar se uită la acesta
spunând:
– Vezi că la urechi nu te-ai
tuns la fel. Ce fel de cavaler de onoare eşti!
– O, nu!
Pătrăţel intră în panică,
pornind spre toaletă… citește mai departe.
miercuri, 22 iunie 2022
Seria Pătrățel: La nuntă – Planuri de bătaie
Pătrăţel priveşte cu nasul
lipit pe geam, numele gării. Agitaţia era în toi. Gogoşar îi face semn să ia
bagajele şi să o urmeze. Pătrăţel, oftând, îşi ia rucsacul pe spate, borşeta,
apoi prinde cele două valize şi o urmează pe Gogoşar. Între el şi ea erau deja
câteva persoane intercalate, cu bagaje.
Cum pune Pătrăţel piciorul pe
peron, o vede pe Gogoşar strânsă cu putere de o fată, iar el este săltat de
bagaje de un bărbat. Pătrăţel,
speriat strânge valizele, amintindu-şi de polonicul Gogoşarei de acasă….
– Pătrăţel, eu sunt Piperoni… citește mai departe.
marți, 21 iunie 2022
Seria Pătrățel: La nuntă - Pregătiri
Gogoşar stă în faţa
laptop-ului împreună cu Maimuţel, iar privirea îi fuge tot mai des spre uşă.
Apare şi Gogonel care-şi ocupă locul în fotoliu.
– Pune prăjituri pe masă… le
simte Pătrăţel şi apare fuga – spune Maimuţel.
Gogoşar o porneşte spre
bucătărie, de unde revine cu un platou de prăjituri, din care se servesc
oaspeţii: Gogonel şi Maimuţel. Deodată apare cineva în fugă care acaparează
platoul, după care se aşează în fotoliu.
– Bune…bune… citește mai departe.
duminică, 19 iunie 2022
sâmbătă, 18 iunie 2022
Seria Pătrățel: Pătrățel la aniversare
Pătrăţel intră mândru,
împreună cu maimuţoiul pe care-l achiziţionase, pe uşa atât de cunoscută a
aparatamentului unde locuia sora lui. Aceasta îl pupă dulce, cumnatul îl
salută, iar el este răpit de micul terorist, nepoţelul. Îl ia repede în cameră
pentru a se juca.
Nepoţelul ia un făcăleţ de
jucărie şi zup în capul lui Pătrăţel. El râde, iar copilul repetă operaţiunea… citește mai departe.
vineri, 17 iunie 2022
Seria Pătrățel: La magazinul de electrocasnice
Castravete deschide încetişor
un ochi. Îşi priveşte ceasul şi deschide precaut şi celălalt ochi. Deodată sare
în picioare. Se uită în jur şi o porneşte spre bucătărie.
Îşi toarnă cafeaua în filtru.
Picură doar un pic… Castravete scutură vasul dar degeaba… este gol!
Intră în cameră şi porneşte
din telecomandă, televizorul. Face o genoflexiune şi se schimbă de haine.
Merge în hol şi ia o cutie,
ieşind pe uşă. Coboară încet, ca şi cum s-ar feri să nu-şi trezească vecinii … citește mai departe
joi, 16 iunie 2022
Seria Pătrățel: Plictiseala
Castravete stă pe o bancă în
parc. Priveşte în jur. Liniştea de acolo, pare să-l moleşească. Se mai uită o
dată le ceas , oftând:
– Mai am douăzeci de
minute….Of…of…
Soarele îşi trimite razele
strălucitoare asupra parcului. Lumea începe să se plimbe, fără a se deplasa cu
o ţintă precisă. Copiii apar în parc şi încep să se joace cu mingea. Liniştea
apăsătoare este acoperită de o gălăgie asurzitoare. Mingea este trimisă de la
un copil la altul cu o viteză uimitoare, care pare să depăsească viteza
luminii. Mingea greşeste
traiectoria, aterizând pe capul unei fete, care brusc… citește mai departe
miercuri, 15 iunie 2022
marți, 14 iunie 2022
Seria Pătratel: Telefonul fără fir
Pătrăţel priveşte atent, prin
vitrină, la persoanele din interiorul magazinului. Una dintre vânzătoare îi
zâmbeşte, aşteptându-l să intre. Acesta mai aruncă o privire înăuntru şi o
porneşte spre piaţă.
După cinci minute, Pătrăţel
reapare în acelaşi loc, cu o varză în mână. Citește mai departe....
luni, 13 iunie 2022
duminică, 12 iunie 2022
Seria Pătrățel: Gafele lui Pătrățel
Pătrățel revine în camera unde
Gogoșar punea prăjiturile. Sare imediat, luând în fiecare mână cîte o
prăjitură, din care mușcă pe rând. Gogonel privește mirat spre cei trei vecini
ai săi. Maimuțel își apostrofează fratele:
– Mă faci de râs, Pătrățel.
Sper că nu ai mâncat așa și la nuntă!
– Nu… acolo nu a mâncat, ca
să-l încapă costumul – râde vecina Gogoșar.
– Unde găsești tu vecin atât
de bun să te ajute… citește mai departe
sâmbătă, 11 iunie 2022
Seria Pătrățel: La un pepene
Aglomeraţie, agitaţie care
caracterizează orice piaţă de legume şi fructe într-o zi normală, la oră de
vârf. Castravete se strecoară cu greu, trăgând de două plase prin mulţime,
lovindu-se de o bătrână, de un cărucior târât de un pensionar. Ajuns cu bine la
ieşire, pierzând doar un castravete, acesta se opreşte la taraba de pepeni. Vânzătoarea
se apropie de acesta:
– Spuneţi.
– Da.
– Cât să aibă?
– Aveţi douăzeci?!
– Păi am mai mulţi .
– Da?
– Da… citește mai departe
vineri, 10 iunie 2022
Seria Pătrățel: La mare
Castravete servea masa la
restaurant.
La o masă de alături se afla
un cuplu de bătrâni. Unul dintre ei se adresă chelnerului:
– Ce carne este?
– De…
– Domnu, eu vreau carne de
porc…. – zise bătrânul.
Castravete se apropie de
acesta şi se adresează spre farfurie:
– Ce carne eşti?
– ….
– Vedeţi, nu spune nimic… e
clar, e un porc!
Castravete spunând acestea...citește mai departe.
joi, 9 iunie 2022
Seria Pătrățel: La beci
Pătrăţel intră repede în
locuinţa lui Castravete. Se aşează pe primul scaun şi începe să vorbească
repede, mult, aşa cum nu prea îi stătea în fire:
– Am văzut-o pe vecina.
– Pe…
– Gogoşar…Este tare elegantă. Oare unde merege?
– Păi pune-i o întrebare… citește mai departe
miercuri, 8 iunie 2022
Mendre: Dezamăgirea-viața-monotonia
Ce monotonă ar fi viaţă dacă
toţi oamenii ar fi la fel! Dacă
toţi ar gândi şi ar face totul identic… Atunci comunicarea verbală nu și-ar
avea rostul. Poate de aceea în viaţă trebuie să fim mereu atenţi, la vorbe şi
la gesturi. De ce ? Simplu,
ele pot fi interpretate în mai multe moduri.
Uneori, noi gândim şi acţionăm
într-un anumit … citește mai departe
marți, 7 iunie 2022
Seria Pătrățel: La piață
Picăturile de ploaie încep să
devină tot mai dese. Vremea frumoasă din zilele trecute, pare să fie doar o
amintire. Pătrăţel priveşte cerul , se zgribuleşte şi intră în piaţă. Acolo
este lume multe, adăpostită mai mult de ploaie decât pentru a face cumpărături.
Pătrăţel trece pe lângă
pieţarii care-l îmbie cu marfa lor.
Se opreşte lângă un bărbat
solid care-l „atacă” verbal:
– Poftiţi!
– Poftesc din copilărie!
– Da… citește mai departe.
luni, 6 iunie 2022
Bancuri cu copii
Orologiul bate scurt, pentru o
oră târzie în noapte:
– Mămico , nu pot dormi!
Spune-mi , te rog , o poveste!
– E trecut de 1 noaptea. Lasă
că vine tăticul imediat şi când o să-l întreb pe unde a fost, o să ne spună el
o poveste!
…
Copiii stăteau la rând
pentru a servi prânzul în cantina unei şcoli gimnaziale catolice. Pe un colţ al
mesei era o grămadă imensă de mere.
Măicuţle
lipiseră pe această tavă cu mere, un bilet pe care scria :
„ Ia doar unul, Dumnezeu te supraveghează”
Puţin mai în faţă, la capătul celălalt al mesei se afla o grămadă mare de prăjituri cu ciocolată. Unul dintre copii a scris :
„ Ia câte vrei, Dumnezeu supraveghează merele!”
duminică, 5 iunie 2022
sâmbătă, 4 iunie 2022
Seria Pătrățel: La grătar cu Ursul
Gogoșar se deplasează din
bucătărie spre sufragerie, oprindu-se la ușa de la intrarea în apartament, pe
care o descuie în așteptarea vizitatorilor zilnici, a vecinilor ei. De fiecare
dată, primul care ajunge este Gogonel urmat apoi de vecinica Maimuțel, al cărei
frate, Pătrățel încheie de obicei seria obișnuită de musafiri. Se uită
mirată la ceas…citește mai departe.
vineri, 3 iunie 2022
Seria Pătrățel: Pătrățel și televizorul
Uşa se deschide cu o viteză
uimitoare. Apoi se aude un zgomot specific , pentru o uşă trântită. Până să
ajungă Gogosar pe hol, fotoliul în care a stat în urmă cu doar două minute, era
ocupat. Brusc, reclamele de la televizor nu se mai aud, în locul acestora se
face auzit un strigăt:
– Goooooooool! Echipa gazdă
reuseşte…
...
Atât „reuseşte” şi Pătrăţel să
audă, deoarece, Gogosar îi smulge telecomanda... citește mai departe.
joi, 2 iunie 2022
Seria Pătrățel: Pătrățel păcălit
Gogonel se învârte prin
cameră. Gogoşar se uită la el şi începe să-l ia la întrebări:
– Nu ai stare?
– Nu…ba da…
– Ce ai păţit?
– Păi…Pătrăţel nu a mai venit
de două zile! Ce o fi cu el?
– A mai dispărut el…
– Da…dar fără el este trist pe
aici…
– Adică , cu mine?
– A, nu, Gogoşar! Doar m-am
obişnuit să fim trei.
– Da…da…să faceţi gălăgie
non-stop.
Nu apucă Gogoşar să-şi termine
ideea că...citește mai departe.