Într-o frumoasă dimineață din
luna Iunie, sunetul de la alarma telefonului m-a trezit dintr-un somn agitat.
M-am ridicat rapid din pat, la ora 5.00 ca să mă pregătesc de câteva zile de
concediu.
După ce m-am uitat pe geam
mi-am dat seama că gândesc în rime:
Dimineața pe răcoare
Am plecat la mare!
Când am ajuns în gară și mi-am
ocupat locul în compartiment, mă gândeam să dorm, așa cum îmi propusesem de
câteva zile, pentru că somnul cam se îndepărtase de mine.
În fața mea s-a asezat un
cuplu care aveau un copil. La început am socializat cu cel mic, amintindu-mi de
vremurile când copil fiind, mergeam cu părinții la mare. Aceste gânduri au
dispărut când am văzut că copilașul era înfometat și mămica s-a apucat să-i
ofere lăptic, de la sân!
Oricum, puteam dormi, precum
cele două mămică din dreapta mea, carea aveau și ele trei copilși, care însă au
plâns pe rând, tot drumul până la coborâre. Erau o echipă puternică, doi se
odihnea, iar unul dintre ei, pe rând, plângea. Mămicile se pare că erau
obișnuite că dormeau bine.
Ajuns la Constanța, prea
devreme sau prea târziu pentru a mă regăsi cu alți prieteni, am pornit agale
spre ieșire. De obicei, când
am doua direcții, la alegere, mereu o nimeresc pe cea greșită, dar am avut
noroc, că am recunoscut autogara.
Ajuns aproape de locația unde
trebuiau să fie multe autobuze, am zărit doar unul, care se pregătea să plece.
Șoferul m-a întrebat unde vreau să merg, iar eu i-am spus Cap Aurora... Mi-a
spus că mă duce până în Mangalia și de acolo mă pasează la un microbuz. Dacă vreau
să urc, că mai are un singur loc. Așa că nu am stat pe gânduri și am plasat
bagajul și am urcat, nimerind să stau între patru tineri zurlii. Unul avea
păruș roșu, o fată avea părul multicolor și vorbeau necontenit.
Ajuns în Mangalia, am prins
ultimul loc la microbuzul spre stațiuni. Se pare că am norocul începătorului: ultimul în toate, dar sunt și eu pe
acolo!
Pe drum am văzut panoul cu Cap
Aurora și am strigat, încet... să oprească. Șoferul a frânat și m-am trezit cu
încă un bahgaj lângă mine, în timp ce posesorul întindea mâna să și-l
recupereze.
După ce am coborât, însoțit de
alte trei persoane care au luat-o în direcții diferite, mă gândeam cum găsesc
locația dorită. Când să-mi aprind o țigară, deasupra flăcării, se vedea scris
mare Hotel Opal. Eram la destinație, avem doar 200 de metri până la intrare!
După ce m-am cazat, am urcat
la etajul 6 și am ieșit pe balcon să admir priveliștea. Era superbă!
Soarele începuse să-și facă
simțită prezența, motiv pentru care m-am retras în interiorul camerei.
Mobilierul nou, design-ul perfect pentru o vacanță ideală, m-au făcut să mă
simt în al zecelea cer, că în al noulea cer am m-ai fost!
Am plecat într-o scurtă
plimbare, am servit masa la restaurant și am revenit în camera care între timp
mai primisese un scaun confortabil.
Seara ne-am întâlnit toți participanții la evenimentul SuperBlog Spring 2022, veniți la mare și am petrecut clipe de neuitat și mi-am îmbogățit albumul cu fotografii. A fost atât de bine, că nici nu ne-am dat seama că am trecut într-o altă zi!
Ne-am revăzut dimineața, la
micul-dejun all-incusive și am continuat discuțiile din seara precedentă.
La ora 16.00 am participat la gala SuperBlog Spring 2022, care s-a desfășurat în restaurantul hotelului și toți participanții au vorbit, mai mult sau mai puțin...
Apoi am savurat tortul
obișnuit pentru aceste evenimente și apoi am petrecut o nouă seară la
restaurant, la o masă lungă, cât de la mare la munte!
Eu am plecat mai târziu, motiv
pentru care, pentru câteva momente am simțit fiorul singurătății, pentru că o
mare familie s-a despărțit pentru o perioadă de timp!
În cadrul acestui eveniment,
am revăzut mulți prieteni, am cunoscut alții noi și am redescoperit, în mod,
unii sponsori ai competiției. Organizatorii au fost ca de obicei la înălțime!
La plecare, microbuzul m-a
cules din mers, autobuzul din Mangalia m-a așteptat să urc ca să mă ducă ca
vântul în Constanța, la gară.
Din păcate, trenul deși a
plecat la timp, a avut o întârziere... de ore. Totuși este bine că am ajuns în
aceeași zi acasă! Locomotiva
s-a defectat aproape de Gara de Nord și am așteptat... de parcă eram abandonați
în câmp. Cei care aveau
stația de finish la București, au pornit pe jos, printre linii, spre gară. Este și asta o metodă de a face mișcare, a
slăbi... totuși până la Brașov era totuși cam mult!
Cu ce am rămas după aceste
zile? Cu bucuria revederii, cu discuțiile avute cu ceilalți bloggeri, cu
plimbările pe plajă, incursiunea în apa mării și liniștea relaxantă. Au fost
peripeții, nu degeaba dețin și un blog comic...
Timpul trece, amintirile
rămân!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu