Vântul adie ușor iar crengile
dezgolite ale copacilor se apleacă ușor, salutând prin reverență Soarele
care-și face simțită prezența. Mai sunt doar câteva zile până Toamna ne va
părăsi și Iarna își va intra în drepturi. A venit perioada în care culegem roadele,
ne gospodărim și ne pregătim să rememorăm amintirile.
Deocamdată stau în pat și
privesc pe fereastră. Soția mea este în bucătărie iar mogâldeața citește. Am și
eu momentele mele de de liniște. Îmi deschid telefonul mobil și privesc la
mesajele primite. Apare un mesaj prin care sunt informat că spațiul de pe
cardul telefonului este plin. Verific informația și mă opresc să vizualizez
imaginile din concediul pe care l-am petrecut la munte, în această vară. A fost
frumos și palpitant.
Am fost plecați o săptămână pe
Transfăgărășan. Nu este departe de Brașov, dar este un loc care nu trebuie
ratat. Prima problema pe care am avut-o, a fost cea legată de spațiul
insuficient din portbagaj. Am decis să nu-mi iau bicicleta, pentru că am pus
cortul pe suportul de prindere al mașinii, de pe barele transversale. Când am
reușit să înghesuim tot ceea ce vroiam să luăm cu noi în tăvițele și cutiile
din portbagaj, ne-am trezit cu mogâldeața că-și aduce bicicleta. Nu am putut
să-l convingem să renunțe și astfel am început negocierile. Între timp, vecinul
de alături a văzut că suntem în impas și ne-a ajutat. Ne-a împrumutat un suport de biciclete care se montează pe cârligul de
remorcare. Având această oportunitate, am mulțumit pentru ajutor și ne-am luat
și noi bicicletele. Uneori este bine să ai mogâldeață insistentă.
Traficul a fost extrem de
aglomerat și am fost extrem de bucuros când am ajuns la Cârța, părăsind drumul
principal. Acolo ne-am întâlnit cu prietenii noștrii care ne așteptau în
parcare. Ei veniseră din București și au avut o problemă tehnică, o mică
tamponare cu o dubă. Bine că au avut un scut metalic la motor care i-a protejat
la impact. Constatând atâtea probleme și greutăți, deja mă vedeam cu un
concediu ratat.
În parcare am servit câte o
cafea și am stabilit strategia. Mogâldeața a savurat un suc pe care l-a
împărțit cu covorașul din mașină. Soția mea a intervenit ca un adevărat salvamar,
salvând obiectul de la înec. Apoi am continuat călătoria spre zona de unde
puteam admira cascada Bâlea și telefericul. Ne-am instalat corturile cu grijă,
în timp ce făcusem și puțin sport. Cortul meu a fost lăsat câteva secunde
singur și vântul a început să joace fotbal cu acesta. Am alergat mai ceva ca
participanții la cursele de 3000 de metri obstacole și l-am recuperat. M-a
ajuta și o domnișoară blondă, care se trezise cu obiectul peste ea... Mi-am
cerut scuze și am continuat treaba, iar soția mea mă urmărea intens, ca nu
cumva să scap cortul în aceeași direcție...
A doua zi, fiind un pic
răcoare am făcut câteva curse cu bicicletele și am servit un mic dejun copios.
Apoi am urcat pe jos spre cascadă. A fost un drum lung, obositor dar plăcut. Am
admirat natura, râul care ne îmbia să o însoțim pe cărările muntelui. Ajuns la
cascadă am început să tremurăm de frig dar încercam să rezistăm, făcând
escaladări, unde emoțiile ne produceau fiori și începeam să transpirăm.
În următoarea zi am călătorit
cu mașina și am vizitat lacul Bâlea. Am mers mult pe jos pentru că zona era
aglomerată, fiind mulți turiști. Fiind zăpadă ăn jurul lacului, am început să
ne bulgărim. Era ciudat să simți cum se prelinge zăpada pe sub tricoul cu Micky
Mouse!
Pe lângă obișnuitele călătorii
și drumeții, punctul culminant al excursiei noastre a fost Transfăgărășanul.
Indiferent de unde priveam, mereu vedeam acele serpentine unde mașinile erau
niște puncte mici, care completau un puzzle greu de construit. Frigul a fost intens,
dar noi am fost pregătiți și echipați corespunzător, în urma evenimentelor
anterioare și a frigului pe care-l simțisem la cascadă și lac.
În timp ce admiram peisajul,
am observat că o mașină se tot apropia de noi, din față, dar rulând cu spatele.
La volan era un bărbat panicat care striga, scoțând capul pe geam. Pe partea
lui dreaptă, se afla o femeie care-i ținea isonul. Atunci mi-am dat seama că
are probleme cu frânele, am oprit mașinile și am pus niște pietroiae în drum.
Mașina bolnavă s-a oprit iar traficul s-a blocat. Bine că nu eram în oraș, că
ceilalți participanți la trafic ne luau la bătaie.
Sursa foto: Auto Gedal
Lumea s-a adunat în jurul
nostru și atunci am făcut și eu o faptă bună. Am legat mașina fără frâne de
cârligul de remorcare al mașinii mele și am tras mașina până
la primul service auto. Pe drum ne opream și admiram frumusețile naturii,
făceam poze și continuam drumul. M-am simțit ca un șofer de microbuz și ghid
care-și coordona călătorii.
A fost frumos mai ales că
ne-am împrietenit și cu cei pe care i-am ajutat, iar după trei luni, am fost la
ei în vizită, la Sibiu unde am povestit, am râs și am petrecut așa ca între
prieteni.
Pornind într-o călătorie nu
știm ce ne așteaptă, dar trebuie să ne adaptăm și fim pregătiți pentru orice
situație.
În timp ce-mi amintesc aceste
aventuri, mă trezesc cu un băț pe cap. Este soția mea care-și agită coada de
mătură. Este timpul să mă apuc de curățenie în casă, doar este sâmbătă!
PS: După ce am revenit acasă,
mi-am cumpărat și eu un suport de biciclete similar cu cel împrumutat de la
vecin, pe care l-am găsit ușor pe situl AutoGedal. Abia aștept să-l folosesc
pentru următoarea escapadă. M-am folosit de acele vorbe de duh: iarna îți faci
car și vara sanie, adică mai exact, toamna îți cumperii accesoriile auto pentru
concediile din primăvară-vară.
Acest articol a fost scris
pentru SuperBlog 2021.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu