Viața are suișuri și
coborâșuri iar mentalitatea omului este cea care o influențează și o dirijează.
Omul când este sănătos și în
putere crede că poate dărâma munții, muta apele și totul i se cuvine. Uneori
muncim prea mult, neglijându-ne sănătatea doar pentru niște hârtii care au o
anumită valoare și preț, numite simbolic BANI. Peste ani, unii își dau seama că
prin viața pe care au dus-o, au pierdut multe: viața de familie, plăcerea de a
trăi și mai ales, sănătatea. Acele hârtii valorice vor ajunge să fie folosite
pentru recuperarea sănătății pierdute când același om, alerga după himere.
Sănătatea este bunul cel mai
de preț al omului și din păcate aceasta este trecută mereu într-o zonă uitată,
neglijată până anumite semne ale organismului prevestesc problemele ce urmează
să apară. După ce boala apare, omul suferă și descoperă că toată munca lui a
fost în zadar, iar societatea îl respinge.
Cancerul este o boală care face
ravagii, nu atât că o trecere de la viața actuală la cea eternă a sufletului
cât cea a suferinței și a singurătății. Din păcate, societatea nu este
pregătită și nu are timp să investească sentimente pentru cei bolnavi. Acestia
rămân singuri cu problemele și gândurile lor.
Fiecare persoană are nevoie să
aibă un suflet alături, care să-i asculte fământările. Din păcate goana după
bani și după propriile realizări, în loc să apropie oamenii, îi îndepărtează,
de parcă am reveni la epoca de gheață!
Pentru bolnavii de cancer
tristețea este alinată în prezent de o
aplicație mobilă produsă de Asociația Little People: VIA, care este începutul
de la VIAță!
VIA este prima aplicaţie
mobilă destinată tinerilor adulţi afectaţi de cancer din România. Această
aplicație este una importantă pentru tinerii bolnavi de cancer și/sau
supravieţuitori de cancer cu vârsta cuprinsă între 18-39 de ani, pentru care
sistemul de sănătate şi îngrijire din România nu este unul, sperăm doar încă, pregătit.
Comunicarea este un factor
important în existența omului. Aceasta a existat din cele mai vechi timpuri realizat
pe cale scrisă prin semne și mesaje, așa cum face și această aplicație.
Această aplicație este gândită
şi creată astfel încât acestia să poată să întrebe orice, să aibă curajul să
atingă subiecte tabu, să se conecteze cu tineri care au trecut prin experienţe
similare, să se descarce şi să îşi găsească ancore sănătoase prin care să facă
faţă experienţei. Reprezintă o comunitate care există și se auto-susține.
Această aplicație este o rețea
de socializare pentru cei care suferă de cancer și doresc să fie informați de
reușitele celorlalți suferinzi și mai ales, să se bucure pentru orice
informația importantă pentru comunitatea lor.
Aplicaţia se poate utiliza de
către tinerii adulţi bolnavi de cancer, cu vârsta cuprinsă între 18-39 de ani. Unul
dintre beneficii este faptul că le oferă tinerilor un spaţiu securizat,
virtual, în care să poată comunica între ei, să își poată împărtăși experiența
liberi, să pună întrebări și să afle răspunsuri de la persoane care au trecut
prin același tratament.
De asemenea, se pot lega
prietenii cu persoane față de care nu există o teamă de a fi respinși și care
îi înțeleg oferindu-le aceea siguranță că nu sunt singuri în lupta lor. Cu cât
vor cunoaște mai multe detalii despre boala cu care se confruntă, cu atât se
vor simți mai siguri și mai puternici. Aplicația este disponibilă tuturor
tinerilor adulți afectați de cancer din toate centrele de tratament din țară și
poate fi descărcată gratuit din AppStore sau Google Play.
Doar împreună și printr-o
comunicare eficientă, putem trece fiecare, peste probleme și necazuri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu