Cum am devenit harnic

Gata, bine că a trecut petrecerea. Așa de cald a fost, de parcă venise deja vara. Am ajuns cu greu acasă, obosit, cu gândul că trebuie să finalizez și eu cu reorganizarea sufrageriei. Trebuia să fac un dulap, că aveam cam multe haine... de vară, de iarnă, de petrecere, de după petrecerea cu multă mâncare....

Mă ridic hotărât din pat și mă uit la colțul sufrageriei, unde urma să schimb  decorul, conform cerințelor soției. Îmi iau repede geaca și o pornesc spre ieșire. Pe scări mă întâlnesc cu doi ochi... că restul corpului nu se zărea și salut voios. Persoana răspunde mormăind, făcându-și cruce.

Când deschid ușa, mă sperii... zăpada mă atacă nemilos. Mă frec la ochi... dar zăpada nu a dispărut, decât din ochii mei. Am mai fost la petreceri, dar mereu m-am trezit a doua zi... nu după un întreg anotimp!

Revin acasă și mă uit pe calendar, pe laptop dar totul decurge normal, mai puțin munca pe care vroiam să o prestez în fața blocului, în grădină, la soare.

Suspin și trec pe internet, pentru a vedea ce-mi fac prietenii. Apoi simt că sunt din nou atacat dar, nu de zăpadă... de idei. Apelez la sprijinul internetului și regăsesc magazinul de bricolaj MAM. 

Ei produc mobilă la comandă și componente de mobilier la dimensiunile solicitate de clienți.

Uite așa, scap și eu de o parte din muncă. Îmi iau componentele gata realizate, urmând doar să le ansamblez!

Nu-mi iau mobila gata montată pentru a o putea introduce pe ușă. Cei de la firmă o aduc acasă, scăpând astfel și de problemele legate de transport.

Mă apuc de măsurat și transmit dimensiunile dorite la firmă, după care mă odihnesc. Doar am munci destul!

A doua zi am primit materialele comandate, exact la dimensiunile solicitate. Singura teamă care mă stresa, era ca nu cumva, mobilierul montat să nu se miște... singură, ca la un cutremur. Mi-am luat surubelnița și m-am apucat de montaj. Am ezitat la început, dar după vreo patru ore, am decis să fac primele operațiuni.

În două ore, mobila era montată! Arăta perfect! Eu nu reuseam să-l fac așa de bine nici în proporție de 2%, iar timpul era...de câteva zile bune! Mobila nu se mișca și nu era strâmbă! Deci, era timpul să mă odihnesc.

Mă duc în bucătărie să-mi fac o cafea și mă trezesc cu cineva la ușă, sunând insistent.

Descui ușa și-l văd pe vecinul de alături, considerat gospodarul blocului.

-    Ce faci vecine?

-    Câte ceva... meșteresc pe acasă.

-    Ce anume?

-    Uite mobila... – îi spun arătându-i noul meu mobilier.

-    O! Superb! Nu știam că te pricepi! Se vede că este făcut manual, nu la comandă! Ți-a dat multă bătaie de cap!

-    A, nu... Puțină. A fost o plăcere să-l construiesc.

În timp ce rosteam aceste cuvinte, mă trezesc și cu soția mea, proaspăt revenită de la rudele ei din provincie, privind mirată la capodopera mea. Se freca la ochi, precum făcusem eu când nimerisem în fața zăpezii.

-    Ce soț harnic aveți! – exclamă vecinul.

-    Uneori mă uimește... – rostește soția mea.

Ce bine este să fii un om informat. Uneori trebuie doar să cauți oportunitatea pentru a-ți atinge țelurile! De atunci am devenit unul dintre cei mai harnici, dintre... harnici.