Îmi aduc aminte cu nostalgie de copilărie. Atunci eram preocupat doar de
joacă și eram un mic naiv. Povesteam tot, de parcă eram ... fată!
Bunicul meu mă scotea zilnic la plimbare, în timp ce bunica se ocupa de
gătit pentru familia noastră din care mai făceau parte: sora mea, părinții...
o armată de oameni! Deși parcurgeam același traseu zilnic, cu mic derivații,
eram mulțumit că puteam alerga.
Într-o zi, bunicul meu s-a întâlnit cu un prieten mai vechi și aveau
multe de povestit. Ce le-a trecut prin cap? Să meargă la o cramă pentru a se destinde
la un pahar de vin. Normal ,
am fost și eu cu ei, nu puteau să mă lase de capul meu, că aveam multe idei
năstrușnice. Acolo, la micul restaurant, am văzut agitație și mulți oameni la
mese, ceea ce era interesant pentru un copil de doar cinci ani, ca mine. Văzând
că sunt curios de tot ceea ce este în jur, bunicul a chemat un chelner și i-a
cerut un pahar pentru a-mi pune o picătură de vin, să văd și eu cu ce se
mănâncă... adică ce se bea!
Se pare că mi-a plăcut, pentru
că am mai luat două picături, iar bunicul și cunostința lui, de teamă să nu le
consum eu vinul, s-au decis să plece...
Pornind spre casă, ne-am
întâlnit cu mama ce ne căuta de zor, pentru că întîrziasem cam multișor.
Ajunși acasă, ne aștepta
bunica cu polonicul pentru ciorbă. Bunicul a zis că ne-am plimbat, iar eu
fericit am spus:
- Am băut bere... sau vin! – neștiind încă
care este diferența dintre cele două licori. De fapt, fusese un vin alb,
demisec....
Bunica deja făcea treabă cu
polonicul, ceea ce în timp, am descoperit că este ceva uzual la femei.
Au trecut anii, iar soția mea,
repetă aceleași gesturi atât cu polonicul, cât și cu făcălețul... Eu acum sunt
matur, muncesc de zor, iar seara, înainte de culcare, savurez cîte un pahar de
vin din gama Beciul Domnesc.
Chiar și acum cu ocazia
sărbătorile pascale, am făcut o colecție de vinuri, mai multe culori și
gusturi, după preferințele musafirilor care urmau să vină.
Înainte de sărbători, eu sunt
tot mai harnic, dorind să termin totul în timp util, pentru a scăpa de griji și
gânduri legate de treburile neterminate. Aveam și acasă, ceva de lucru de la
serviciu și am continuat să prestez pe laptop, până plecam la slujba de Înviere,
de unde urma să ne întoarcem cu prietenii, care ne deveneau și musafiri! Atunci
va fi veselie... vin...
Cu câteva ore înainte de a
pleca la slujba de Înviere, a apărut soția mea și mi-a spus pe ton deloc amabil:
„Vine Iepurașul, nu Moș Crăciun...”. Fiind obișnuit cu ghicitorile, am înțeles
aluzia și am schimbat repede fața de masă de pe birou. L-am dus pe Moș Crăciun
în mașina de spălat rufe și în locul acestuia a apărut un design cu iepurașul
vioi.
Seara, venind musafirii,
fiecare cu lumina lui, ne-am așezat la masă. Am scos bunătățurile și am admirat
modul de încondeiere al ouălor. Ne-am pregătit
băutura, platourile cu mâncare, și am atacat produsele. La un moment dat, unii
au renunțat să mai consume din alcool, iar paharele se adunau în fața mea. Nu
goale, ci parțial colorate, având gusturi deferite și fine. Doar nu era să le
las așa, să se piardă bunătate de licoare! Am început să le consum pe rând.
Când am terminat m-am ridicat fericit și apoi... am revenit rapid pe scaun. Nu
mă țineau picioarele.. or fi amorțit! Mă simțeam ca un clovn ce învață să
meargă pe sârmă.
A doua zi a fost mai simplu,
nu am muncit și doar ne-am delectat cu bunătățuri, dintre care nu au lipsit
licorile bahice.
Mă grăbesc să termin de scris,
că mai am o sticlă care strigă după mine... Apoi totul revine la normal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu