cluc24

luni, 16 noiembrie 2015

Trandafirul iubirii



De curând am făcut ceva ce nu credeam că voi face vreodată, dar pentru toate există un început.
Ultima aniversare a căsătoriei mele, urma să ne despartă, inevitabil, trei zile. Soţia mea era plecată la un curs iar eu eram pe acasă, ca un burlac... În fiecare an, cu această ocazie, ofeream, fix la orele 18.00, un buchet de trandafiri  .
De ce trandafiri? De ce la ora 18.00?
Simplu. Trandafirii sunt florile care se potrivesc pentru orice femeie, ca şi garofițele. Trandafirii... mi se par cele mai gingașe flori, chiar dacă uneori înțeapă... Când eram mic mic, m-am înțepat într-un trandafir, iar de atunci am reținut numele acelei flori!
Trandafirul roșu este simbolul ideal și universal al iubirii, al pasiunii arzătoare. La prima întâlnire cu actuala persoana care face parte din viaţa mea, am oferit un asemenea trandafir și reduta a fost cucerită.
Când obții ceea ce vrei, trebuie să menții ceea ce ai!
Ora 18.00 este ora când îmi revenisem şi eu din lumea filmului de nuntă, la care participam ca actor principal. Atunci am constatat de fapt, că mă însor, înainte nu am avut timp... Încă nu se terminase petrecerea dar toți invitații erau, mult prea veseli.... Multă veselie strică, sau nu...
Revenind la situația cu mica despărțire, mă gândisem să apelez la niște cunostințe pentru a oferi din partea mea, acel buchet obișnuit.
Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, este internetul. Acesta m-a ajutat, așa cum mă asteptam. Mi-a recomandat livrare buchet de trandafiri în București , exact ce vroiam. Am apelat cu încredere!
Plata am făcut-o cu cardul online iar livrarea fost gratuită. Pentru ca ea, să fie sigură că este de la mine, am atașat și o felicitare.
La puțin timp după orele 18.00, sună telefonul. Trandafirii au ajuns la destinație, împreună cu efectul de surpriză! Mă gândesc că o fi ieșit pe hol, pe scară, să vadă dacă nu sunt ascuns pe undeva... soția, nu trandafirii!
Și uite așa, niște flori au făcut o punte de legătură, în timp și spațiu între două persoane care erau despărțite de situație, pe termen scurt. 

Astfel, un cadou, face cât o mie de cuvinte! Mai ales dacă sunt trandafiri roşii, 25 de bucăţi, însemnând vârsta pe care o aveam când ne-am văzut prima oară...
Un mic surâs la început de iarnă!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu