cluc24

luni, 7 septembrie 2015

Internetul cel de toate zilele!



Stau și-mi amintesc, cu nostalgie, ca Ion Creangă în romanul său : “Amintiri din copilărie “, despre primele mele experiențe legate de internet.
De obicei, eu propun și insist pentru diferite facilități din existent familială, dar cu internetul, soția mea a insistat. Eu consideram că nu era necesar… cât aș fi regretat acum!
Pe atunci mă gândeam că nu prea…ai ce să găsești pe net, este ca și cum ai cumpăra un calculator și nu știi să-i dai drumul….nici măcar de la buton!
Odată cu apariție internetului, viața s-a schimbat, treptat. La început, calculatorul era ocupat tot mai mult de mine, dar nu numai pentru vizionare de filme, de ascultat muzică cât pentru alte diverse facilități oferite de internet. Apoi în decursul celor zece ani de la apariţia internetului în viaţa noastră, familia electronică şi virtuală, s-a mărit cu necesarele laptop-uri.
Parcă ieri am activat abonamentul la internet…ce repede trece timpul!
Întâi a apărut mail-ul, rețelele de socializare, iar numărul de prieteni, a crescut. Unii dintre prietenii virtuali, încet dar sigur, au devenit și prieteni în viața reală, ne vizităm, și nu numai….
Anul 2009 a fost unul critic datorită crizei economice care a dus la scăderea producției, închiderea de fabrici producând momente neplăcute pentru toți cei implicați în aceste activități.
Mereu mă plângeam că nu am timp suficient, am nevoie de mai mult timp..., iar criza economică, a venit să-mi îndeplinească dorința... care nu era chiar așa cum mă așteptam!
Dar cum se spune, uneori, răul este necesar pentru a ajunge la un altfel de bine....
Fiind obligat, de sistem, să am mai mult timp liber, acum timpul alerga după mine, nu invers, am descoperit multe lucruri interesante și m-am decis să mă implic și eu în activitatea virtuală. Astfel am apărut şi eu, în oferta reţelelor de socializare, deci existam şi virtual! Tot cu această ocazie, s-a născut primul meu blog. Mi-a plăcut, apoi m-am decis să mai realizez un blog... În timp, am ajutat şi pe alţii, să-şi construiască bloguri...
Pas cu pas, am reușit să-mi câștig un public fidel , pe bloguri, care interacționează în diverse moduri cu mine. De multe ori mă gândeam să-mi fac un blog, cu domeniu propriu, dar trebuie să lămuresc problema legată de hosting , pe care sigur o voi rezolva, găsind soluţia optimă. Voi studia mai mult despre SEO  şi mă voi edifica în mai multe dileme pe care le am.
Blogul este o pasiune care m-a cucerit, deși timpul este tot mai prețios. Nu mă mai plâng de lipsa timpului căci ceea ce-ți dorești, se poate întâmpla dar să nu fie spre folosul personal!
Dacă nu apărea mica problemă din 2009, continuam să am o viaţă monotonă, aşa, cu ajutorul internetului şi a ceea ce oferă acesta, am ajuns să-mi dezvolt şi să-mi lărgesc orizonturile vieţii.
Dacă nu exista... internetul trebuie inventat! Cum va fi oare peste ani? Categoric, va face parte, pas cu pas, din viaţa noastră. Fără internet, am fi ca peştele fără apă, ca ziua fără soare, sau trenul fără şine...

Am ajuns să vorbim cu partenerii de viaţă, de birou, pe mail, pe reţele de socializare, deşi ne aflăm doar la câţiva paşi, fizici...unul de altul!
Totul ţine de noi, cum tratăm fiecare problemă care apare şi cum interacţionăm cu ceea ce ne înconjoară!
Oare celor din jur, cum le-a schimbat internetul, viaţa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu