Suflet de copil

În timp ce mă plimbam pe stradă, atenţia îmi este atrasă de agitaţia din jur. Lumea era în continuă mişcare, grăbită şi agitată.

Doar o femeie cu burta mare, care ţinea în fiecare mână câte un copil, făcea discordanţă cu ceea ce se întâmpla. Era clar, că în burta ei, stătea la pândă un al treilea prichindel. Ea se plimba alene, fiind însoţită de un bărbat, a cărui burtă era chiar mai mare decât a ei! El, sigur nu era gravid!

Privindu-i, îmi aduc aminte că trebuie să fac cumpărături, pentru că o să-mi vină în vizita prietenii, împreună cu mogâldeaţa lor. Stau în cumpănă, gândindu-mă la ceea ce trebuie să cumpăr, ce ar fi util, necesar şi ideal.

Neapărat trebuie ca acel ceva, pe lângă utilitate să fie plăcut şi să cucerească un copil, care trăieşte în lumea a tot ceea ce există, de la micul nimic, la marea descoperire.

Încep să-mi aduc aminte de copilăria mea, care este una ... îndepărtată. Mie-mi plăceau jocurile în care îmi puneam imaginaţia la lucru, gândeam, construiam şi concuram cu cei din jur. Aproape mereu câştigam, dar nu pentru că eram prea bun, eram doar un copil! Fiecare părinte face orice pentru copilul său.

Data trecută, când mogâldeaţa ne trecuse pragul, l-am uimit cu un joc lego  pe care-l încercasem şi eu, petrecându-mi câteva nopţi alături de acesta! Când a trebuit să-l ofer cadou, mi-am propus să-mi cumpăr şi eu un asemenea joc…parcă dădusem în mintea copiilor.

Normal că am continuat să mă joc, lego şi cu mogâldeaţa, fericit că are companie în lumea lui.

Categoric că ceea ce găsim pe piaţă, nu sunt doar jocuri pentru copii , sunt obiecte care îndrumă paşii celor mici în lumea educaţiei, a cunoaşterii, a pasiunii!

Timpul a trecut şi întâlnirea cu mogâldeaţa a venit!

Mogâldeaţa a intrat, aşa cum era de aşteptat, s-a oprit în mijlocul camerei privind în jur:

-          Cu ce ne jucăm?

Privirea copilăroasă dar serioasă a atras diferite comentarii hazlii ale celor prezenţi, în timp ce acesta mă ia de mână conducându-mă sub masă, aşteptând să prestăm ceea ce aştepta cu nerăbdare!

Atunci am scos jocul lego, proaspăt achiziţionat şi mogâldeaţa a sărit în picioare, răsturnând o vază care se afla pe masă, îmbrăţisându-mă, atât pe mâne cât şi pe soţia mea, continuând apoi cu părinţii. Apoi a privit cu satisfacţie spre joc şi a început să desfacă ambajlajul, chiar mai repede decât ştergea soţia mea, apa care se prelingea pe masă.

Mogâldeaţa a revenit la mine şi am pornit în construirea monumentului Lincoln. Câteodată se oprea atent, ridica mâna, se gândea şi-mi oferea mie obiectul constructiv din mână.

Încet dar sigur, monumentul lui Lincoln a fost finalizat iar mogâldeaţa începuse să danseze, ca indienii când îşi recucereau teritoriile.

Nimic nu este mai frumos decât privirea fericită a unui copil care încet dar sigur, face primii paşi spre „gimnastica” minţii.

Construcţia a fost finalizată repede, pentru că aveam experienţă. Cu o seară înainte, am stat să construiesc monumentul, ca un copil nerăbdător! Mai greu a fost să reambalez jocul....

Oricât de „mare” ai fi, mai ai nevoie câteodată, de o mică joacă, de o urmă de copilărie...

Timpul trece, azi esti mic, mâine esti mare, dar contează cum ai trăit! Jucăriile înfrumuseţează viaţa copiilor mai ales că-i conduc spre cărarea vieţii.

Aşa cum în spatele succesului unui bărbat se află o femeie, aşa şi în sufletul fiecărui om, se regăseşte un copil.