cluc24

luni, 17 aprilie 2017

Amintiri dulci din copilărie... cu vin

Îmi aduc aminte cu nostalgie de copilărie. Atunci eram preocupat doar de joacă și eram un mic naiv. Povesteam tot, de parcă eram ... fată!
Bunicul meu mă scotea zilnic la plimbare, în timp ce bunica se ocupa de gătit pentru familia noastră din care mai făceau parte: sora mea, părinții... o armată de oameni! Deși parcurgeam același traseu zilnic, cu mic derivații, eram mulțumit că puteam alerga.
Într-o zi, bunicul meu s-a întâlnit cu un prieten mai vechi și aveau multe de povestit. Ce le-a trecut prin cap? Să meargă la o cramă pentru a se destinde la un pahar de vin. Normal, am fost și eu cu ei, nu puteau să mă lase de capul meu, că aveam multe idei năstrușnice. Acolo, la micul restaurant, am văzut agitație și mulți oameni la mese, ceea ce era interesant pentru un copil de doar cinci ani, ca mine. Văzând că sunt curios de tot ceea ce este în jur, bunicul a chemat un chelner și i-a cerut un pahar pentru a-mi pune o picătură de vin, să văd și eu cu ce se mănâncă... adică ce se bea!
Se pare că mi-a plăcut, pentru că am mai luat două picături, iar bunicul și cunostința lui, de teamă să nu le consum eu vinul, s-au decis să plece...
Pornind spre casă, ne-am întâlnit cu mama ce ne căuta de zor, pentru că întîrziasem cam multișor.
Ajunși acasă, ne aștepta bunica cu polonicul pentru ciorbă. Bunicul a zis că ne-am plimbat, iar eu fericit am spus:
-    Am băut bere... sau vin! – neștiind încă care este diferența dintre cele două licori. De fapt, fusese un vin alb, demisec....
Bunica deja făcea treabă cu polonicul, ceea ce în timp, am descoperit că este ceva uzual la femei.

Au trecut anii, iar soția mea, repetă aceleași gesturi atât cu polonicul, cât și cu făcălețul... Eu acum sunt matur, muncesc de zor, iar seara, înainte de culcare, savurez cîte un pahar de vin din gama Beciul Domnesc.
Chiar și acum cu ocazia sărbătorile pascale, am făcut o colecție de vinuri, mai multe culori și gusturi, după preferințele musafirilor care urmau să vină.

Înainte de sărbători, eu sunt tot mai harnic, dorind să termin totul în timp util, pentru a scăpa de griji și gânduri legate de treburile neterminate. Aveam și acasă, ceva de lucru de la serviciu și am continuat să prestez pe laptop, până plecam la slujba de Înviere, de unde urma să ne întoarcem cu prietenii, care ne deveneau și musafiri! Atunci va fi veselie... vin...
Cu câteva ore înainte de a pleca la slujba de Înviere, a apărut soția mea și mi-a spus pe ton deloc amabil: „Vine Iepurașul, nu Moș Crăciun...”. Fiind obișnuit cu ghicitorile, am înțeles aluzia și am schimbat repede fața de masă de pe birou. L-am dus pe Moș Crăciun în mașina de spălat rufe și în locul acestuia a apărut un design cu iepurașul vioi.
Seara, venind musafirii, fiecare cu lumina lui, ne-am așezat la masă. Am scos bunătățurile și am admirat modul de încondeiere al ouălor. Ne-am pregătit băutura, platourile cu mâncare, și am atacat produsele. La un moment dat, unii au renunțat să mai consume din alcool, iar paharele se adunau în fața mea. Nu goale, ci parțial colorate, având gusturi deferite și fine. Doar nu era să le las așa, să se piardă bunătate de licoare! Am început să le consum pe rând. Când am terminat m-am ridicat fericit și apoi... am revenit rapid pe scaun. Nu mă țineau picioarele.. or fi amorțit! Mă simțeam ca un clovn ce învață să meargă pe sârmă.
A doua zi a fost mai simplu, nu am muncit și doar ne-am delectat cu bunătățuri, dintre care nu au lipsit licorile bahice.

Mă grăbesc să termin de scris, că mai am o sticlă care strigă după mine... Apoi totul revine la normal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu