O realitate cât un vis

Bărbatul priveşte fericit pământul... Iarba era pierdută printre muşuroaiele care împânziseră zona. Zâmbeşte, privind spre cer. Soarele se sperie şi se ascunde. Bărbatul se uită din nou în jur, moment în care-şi dă seama că plouă şi nu are unde să se adăpostească. Astfel îşi constată cu certitudine că primul pas care urma, este construirea unui acoperiş deasupra capului, adică apariţia casei mult visate.

Se urcă repede în maşină şi începe să sune la telefon pentru a se interesa de anumite oferte. Se simţea ca un copil care a primit jucăria preferată dar nu ştia să o utilizeze. Ploaia s-a oprit iar bărbatul păseşte din nou pe teritoriul său. Puţin mai în faţă, se află câteva case. O porneşte în direcţia respectivă pentru a-şi cunoaşte viitorii vecini.

După două ore de discuţii cu cei care locuiau în zonă, bărbatul este şi mai bulversat. Unul dintre vecini i-a sugerat să se ocupe de branşarea la instalaţia electrică pentru că durau mult actele. Altul i-a spus că până nu-şi face construcţia, nu va putea beneficia de curent electric deoarece trebuia să aibă consumatori electrici în momentul racordării. Dacă va întârzia prea mult, va avea costuri mari pentru racordare, pentru că transformatorul zonal s-ar putea să nu aibă suficientă putere electrică... Alt vecin i-a sugerat să-şi facă casă de lemn deoarece betonul sau cărămida costă prea mult iar alimentarea electrică să o facă prin generator şi panouri solare.

Bărbatul era preocupat şi frământat de problemele care apăruseră, uitând să se mai bucure de reuşita investiţiei. Ştia că ceea ce va construi, va fi propriul imperiu, bunul cel mai de preţ al familiei, moştenirea pentru următoarele generaţii, o punte de legătură între prezent şi viitor. Se urcă în maşină şi o porneşte spre oraş. La un moment frânează. Nu a văzut nimic pe carosabil dar a prins o idee din zbor.... să apeleze la un birou de proiectare.

Bărbatul coboară galant din maşină. Deschide portiera soţiei şi pătrund în sediul cu multe birouri. Acolo sunt întâmpinaţi cu un zâmbet larg de angajata de la AIA Proiect. 

Bărbatul preia frâiele discuţiei:

- Am venit pentru a ne ajuta cu idei, proiecte de casă  .

- Perfect. Îmi descrieţi zona?

- Da. Avem aici nişte date… Avem planul de situaţie cu dimensiunile terenului şi vrem o casă care să aibă mai multe etaje… – spune femeia.

- Dar nu prea multe că, dacă îmbătrânim să nu avem multe scări – intervine bărbatul.

- Eu vreau să avem jos living, bucătărie….

- Şi la subsol o pivniţă…mare – susţine bărbatul.

- Şi un grup sanitar – revine femeia în discuţie. La parter, nu la subsol.

- Plus parcare… subterană – continuă bărbatul.

- La etaj să avem trei camere…. Una a noastră şi două ale copiilor – spune femeia. Apoi la mansardă… un dressing! Să fie acolo toate hainele!

- Mda …. – vorbeşte bărbatul în barba-i inexistentă.

- Da… şi două camere de oaspeţi… O să vină musafiri.

- Şi fiecare cameră cu baie – susţine cu tărie bărbatul. Dar vai de cheltuielile noastre cu utilităţi!

- Nu vor fi mari – spune proiectanta. O să folosim materiale izolante. Puteţi să puneţi panouri solare şi recuperaţi din energie.

- Da… bună idee. Trebuie izolaţie….

- Dacă folosim materiale adecvate, factura de utilităţi va scădea… Izolarea termică este importantă. Ferestrele vor fi cu termopan….

- Da. Categoric. Pământul o fi bun de construcţie? Fundaţie cât de adâncă o facem?

- Staţi liniştiţi. Noi facem calculele şi vă oferim mai multe soluţii. Iluminatul cu led este un iluminat ideal, cu costuri de întreţinere şi consum mic.

- Mulţumim… Trebuie să facem studiu de frezabilitate…

Bărbatul priveşte temător spre plicul în care se află proiectul locuinţei. Simţea că va fi dezamăgit… nu de proiect, ci de valoarea investiţiei şi a cheltuielilor viitoare, cu întreţinerea. Până la urmă îşi ia inima în dinţi şi deschide documentul. Extrage proiectul din plic şi-l studiază. Apare şi soţia lui care trece în revistă calculele:

- N-o să plătim mult! Investim şi cheltuielile se amortizează!

- Da… - spune bărbatul privind la date. Ca bonus, mergem la restaurant să sărbătorim!

Bărbatul priveşte în zare. În urmă cu doi ani îşi achiziţionase terenul unde ca prin farmec răsărise o casă cu două etaje. La intrare era poartă de lemn, în spatele căruia se află o mică livadă de pomi fructiferi, care erau înconjuraţi de flori multicolore. Intrând cu maşina, aceasta dispărea sub pământ iar şoferul reapărea din jurul viţei de vie. La etaj se auzea gălăgia pe care o făceau copiii ce se ascundeau de căldura sufocanţă de afară, sub aripile răcoritoare ale unui aparat de aer condiţionat, care vara oferea răcoare iar iarna, căldură!

Facturile de întreţinere erau în hol. Bărbatul aruncă o privier asupra, zâmbind. Erau mai mici decât cele de la apartamentul din blocul unde locuiseră înainte. Era un vis frumos şi realizat.  

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Ea şi eu

Ajung şi eu seara, acasă. Este timpul de somn dar apare Ea:

- Ce faci?

- Obosit.

- Vezi că nu avem pătrunjel... Du-te şi cumpără.

- Bine.

Oftez, dar mă execut. După o plimbare mai lungă, descopăr un vânzător care-şi etichetase verdeţurile, aşa că am aflat şi eu cum arată pătrunjelul. Fericit revin acasă. Ea vede şi-mi spune:

- Nu-mi trebuia verdeaţă!

- A... Mă duc.... din nou.

Merg la acelaşi vânzător, cerând şi rădăcina „verdeţii”. Acesta se uită mirat la mine, de parcă eram vreun extraterestru. Până la urmă găsesc la alt comerciant, produsul respectiv. Ajung acasă. Ofer marfa în timp ce se aude soneria de la intrare. Era vecina, pensionară de zeci de ani:

- Am o canapea pe care mi-a reparat-o. Mă ajutaţi să o duc înăuntru?

- Da...

Cobor două etaje şi mă alătur unui pensionar care împingea de zor, o canapea încăpăţânată. Canapeau simte puterea mea magică şi ajunge în locul predestinat. Vecina îmi oferă o licoare care să-mi readucă puterile pierdute şi apoi mă deplasez acasă.

Ea îmi deschide:

- A sunat mama şi are nevoie de cartofi.

- Bine. Cumpăr şi le duc.

- Mulţumesc... – şi uşa se închide.

O pornesc spre piaţă. Un cartof ştiu cum arată. Iau repede două kilograme şi o pornesc spre socrii. Le livrez produsul şi primesc mulţumiri. Revin acasă.

Nu este nimeni. Ea este în pivniţă şi caută ceva. Cobor să o ajut şi răstorn toate rafturile. Găsim ce ne trebuie. Apare un vecin care plimbă sacii de varză. Mă ofer să-l ajut şi deplasăm produsele de la intrare din bloc în beciul acestuia. Terminăm, servim o licoare magică şi urc din nou în casă. Ea este pe scară şi şterge de zor, apa care curgea de la robinetul ţevii cu apă rece. O ajut, apoi cobor la subsol şi opresc alimentarea cu apă până schimb robinetul defect. Când revin de la subsol, apare o vecină, eternă pensionară şi ea, având nevoie de pâine. Mă ofer să-i cumpăr din piaţă. ceea ce şi fac.

Din nou acasă. Mă uit atent prin jur şi ajung la bucătărie. Ea spune:

- Curăţă cartofii.

- Bine.

Sunt docil şi fac tot ceea ce mi se spune, cu puterile mele magice. Vreau ca ea să fie fericită, să-i ajut pe toţi. Ea este Robin iar eu sunt Batman, ca cei din noua serie de filme de la TNT .

Prinţesa şi absorbantele

Prinţesa a fost vioaie din primele clipe ale apariţiei ei în lume. Deşi s-a născut prematur, acest fapt nu i-a influenţat viaţa.

Din primele clipe, ea şi-a dezvoltat dorinţa de cunoaştere, manifestând o curiozitate ieşită din comun. Mereu studia atentă ceea ce se întâmpla în jur. Era singură la părinţi deci, era îndrăgită de acestia.

Ea vedea tot ce se întâmplă prin casă şi încerca să-i imite pe cei din jur. Când părinţii făceau cumpărături, şi ea mergea cu cosuleţul prin grădină după diverse fructe pentru păpuşile ei. Atunci când familia servea masă, păpuşile erau şi ele la măsuţa lor.  Când părinţii erau veseli, ea zâmbea în neştire. Dacă mama ei era supărată, tristeţea o însoţea şi pe Prinţesă.

Atunci când mama ei suferea în pat din cauza unei iritatii vaginale, Prinţesa o îngrijea deşi nu ştia ce problema are. Când a auzit o discuţie a părinţilor legată de absorbante, Prinţesa a folosit pentru păpuşile ei, un produs superabsorbant.

Anii au trecut. Prinţesa creştea iar părinţii deşi erau mereu lângă ea, aceasta suferea în plan psihologic. Mergea la şcoală şi venea acasă unde nu o aştepta decât vecina ei. Părinţii lucrau până seara târziu pentru a-i asigura un viitor strălucit.

Timpul trecea dar viitorul părea tot mai îndepărtat. Văzând că problemele nu se rezolvau aşa de uşor, mama ei a decis să plece să lucreze în străinătate împreună cu familia surorii ei. Tatăl ei era trist dar a mai primit un sprijin în casă, pe verişoara Prinţesei. Cele două au devenit cele mai bune prietene, care se consolau singure şi se ajutau reciproc atât la treburile casei cât şi la lecţii.

Într-una din zile, Prinţesa s-a întors speriată de la şcoală şi după o scurtă vizită la baie, s-a aşezat plângând, în pat. Verişoarea ei, care s-a întors veselă de la liceu, pentru că luase o notă mare la teză, a privit-o uimită:

- Ce-ai păţit?

- Sufăr. O să mor fără să o văd pe mama!

- Să nu zici aşa ceva! Ţi-e dor de ea?

- Da…

- Şi mie, de ai mei….

- Tu eşti sănătoasă şi o să-i revezi. Eu sunt bolnavă – spune Prinţesa plângând.

- Dar ce ai păţit?

- …

- Ce te doare?

- Pierd sânge… o să rămân fără sânge…

- Te-ai tăiat? – întreabă speriată verişoara.

- Nu….

- Te-ai lovit?

- Nu…Curge pur şi simplu….

Verişoara o priveşte pe prinţesă şi vede urmele de sânge din pat.

- Ah! Ai devenit femeie!

Prinţesa se uită mirată la ea. Verişoara pleacă în camera ei, revenind cu o cutie de absorbante naturale 

- Hai să-ţi explic…

După ce o ascultă pe verişoarea ei, Prinţesa zâmbeşte fericită. Ştia secretele femeilor. Astfel, deşi suferea, era fericită că a evoluat în planul vieţii. Vroia să ştie cât mai multe, ca o elevă nerăbdătoare:

- Poţi folosi orice absorbant?

- Sunt multe modele, dar acesta este cu banda de turmalina cu emisie de anioni şi raze infraroşii.

- Dar nu pot folosi orice absorbant?

- Acesta reglează gradul de vâscozitate al sângelui şi nu se formează bacterii pe suprafaţa absorbantului.

- Deci banda de turmalină … protejează?

- Da. Te protejează de infecţii şi-şi reglează pH-ul care în aceste momente nu se află în parametrii normali, deşi nu folosim lenjerie intimă sintetică sau articole vestimentare strâmte.

- Înţeleg…cred….

- Când eram mică foloseam absorbante impermeabile care nu lăsau pielea să respire şi am avut probleme…

În acel moment se aude uşa de la intrare, semn că a venit stăpânul casei. Tatăl Prinţesei, speriat de dezordinea de la intrare,  intră repede în camera fiicei:

- Ce faceţi? Eşti bolnavă de eşti în pat?

- Nu. Doar am evoluat şi am găsit un prieten.

- Cred că trebuie să mai astepţi pentru băieţi…..

- Nu. Va fi mereu cu mine, lunar. Este un absorbant!

Mica mea vrăjitoare

Sâmbătă... prima zi din week-end. De fapt este ziua lucrătoare a week-end-ului, dar este pentru casă.

Mă ridic din pat şi cad înapoi. Am simţit o zvâcnitură în zona din spate a corpului... adică la mijloc. Scot un geamă şi soţia mea apare lângă mine. Aveam program gospodăresc intens...

- Mă doare!

- Ce te doare? Nu vrei să faci treabă!

- Mijlocul. Au... – răspund în timp ce încerc să mă ridic.

Soţia mea se uită, dispare şi reapare cu nişte pastile:

- Sunt homeopate. Ţine-le sub limbă.

Le iau cu greu, gemând. Revin în poziţia iniţială din pat, alături de gândurile mele negre. Adorm. După câteva minute mă trezesc şi mă mişc cu grijă. Durerea a dispărut ca prin farmec. Mă ridic fericit, intrând în bucătărie, unde soţia mea gătea:

- Sunt bine...Ura! Dar...mă doare capul!

O durere ascuţită în tâmplă îmi strică bucuria.

- Vezi .... poate ai tensiune.

Îmi iau tensiunea. Cam greu că nu o găsesc....Reuşesc să-mi pun aparatul în poziţia optimă şi surpriză. Este mică, tensiunea nu surpriza. Mă trezesc cu o cană de cafea:

- Aveai probleme mereu când nu beai cafea!

Îmi beau liniştit cafeaua şi servesc micul dejun, deschizând larg fereastra. Sunt mai bine:

- Gata. Ce am de făcut?

- Nu vezi ce avem nevoie! Şi eu sunt doar un om! Mă descurcă-te şi tu!

- Bine. Merg la cumpărături.

După zece minute călătoresc prin piaţă, cumpăr de toate, chiar şi unele produse care nu erau pe listă. Cu greu, ajung acasă. Pun plasele în bucătărie şi mă aşez pe scaun:

- Sunt frânt. Nu am putere... M-a deocheat cineva...

- Nu ai energie – constată soţia mea şi-mi face mici „vrăji” după care-mi revin.

Văzând că sunt bine, mă apuc să fac ordine şi curăţenie, folosind aspiratorul care-mi produce nervi, transpirând tot. Mă ia frigul şi tremur. Soţia mea îmi oferă alte pastile homeopate. Apoi simt o durere pe umăr. M-a tras curentul. Mă mişc ca o păpuşă teleghidată. Primesc alte pastle:

- Este pentru traume.

Dar nu am traumă, am probleme cu umărul. Le iau, ca să nu zică că mă prefac. Culmea, trece şi durerea asta... Soţia mea este ca vrăjitoarea familiei Adams, din serialul de desene animate care va apărea şi va fi difuzat la TNT  în noua grilă de programe.

După ce termin treaba, mă odihnesc şi simt că mă doare călcâiul. Nu spun nimic, pentru că soţia mea, sigur are pregătite şi pentru asta, alte pastile vrăjitoreşti....

Mâine e duminică şi ne odihnim! Bine că am vrăjit treburile de azi şi le-am terminat.

Încă o zi de Superman!

Abia a fost seară că a și venit dimineața. Trezirea și fuga spre bucătărie și baie pentru a mă pregăti de o nouă zi. Când să-mi iau cămasa constat că nu am niciuna pregătită. Soţia mea care fusese plecate urma să revină doar azi! Nu mai spălasem de ceva timp iar celelalte haine nu erau călcate. Of! Scot repede ultima cămasă din mașina de spălat și totul pare în regulă. Doar și personajele din desenele animate de la TNT își folosesc aiurea hainele... unele chiar îmbrăcate greşit, deci pot fi și eu un mic animat!

Plec și observ că este întuneric pe afară. Înseamnă că am timp.... O pornesc agale spre stația unde va poposi în câteva minute autobuzul firmei... De fapt constat că acesta era deja la semafor! Mă uit mirat și fără a mai gândi, alerg spre stație. Semaforul pentru pietoni se face roșu dar eu insist, forțând pătrunderea și mașinile mă așteaptă privind la mine, ca la o creatură care apare de ... nicăieri, cu o super-viteză! Reusesc să urc cu bine în autobuz.

Fericit, îmi ocup locul obișnuit și mă gândesc.... După 30 de minute mă trezește, o voce caldă, a unei colege:

- Nu cobori?

Buimac, privesc în jur. Mă minunez că am reușit să ațipesc, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată.

Ajung rapid în birou după ce acaparez de la un automat, o cafea. Telefoanele încep să sune, atât cel fix cât şi mobilul. Vorbesc la amândouă, cu intermitenţe după care o pornesc spre hala de producţie. Pe drum sunt oprit de o contabilă şi un reprezentant de la aprovizionare, legat de nişte facturi şi oferte de lucrări. Îi amân după care ajung cu greu, la utilajele de producţie unde unul era defect.

Echipa de intervenţie stătea calmă privind în zare, aşteptând un miracol. Arunc o privire scurtă şi observ echipa de conducere care-şi face rondul. Resuscitez echipa de intervenţie care începe să alerge în jurul utilajului, demontând şi verificând diverse piese. Între timp solicit intervenţa unei firme externe care efectuează lucrări la noi şi utilajul devine funcţional.

Între timp primesc două apeluri contradictorii. Într-o zona a fabricii este prea cald şi femeile riscă să se dezbrace, provocând accidente de muncă, iar în altă parte este prea frig şi oamenii se îmbracă şi nu se mai recunosc între ei. Dau ultimele indicaţii, împărţind oamenii apoi plec la şedinţă.

Acolo asteptam ca totul să fie mai lejer... dar şeful începe să-mi spună problemele şi priorităţile, umplând două pagini de caiet format A4.

Plec mai buimac decât dimineaţa, deoarece aflu că şi instalaţia electrică a fabricii are o problemă care afectează toată producţia. Convoc de urgenţă firmele colaboratoare şi trasez în mod drastic termenele şi obiectivele. Instalaţia electrică se sperie la vederea mea şi-şi revine. În acest caz, revin şi eu în birou, rezolvând facturile şi ofertele de preţ, lăsând şi sarcinile celor care vin la servici şi urc în ultimul moment, în autobuzul firmei. Şoferul s-a obişnuit de dimineaţă cu mine, aşa că nu-i mai pare nimic ciudat.

Ajung în staţia de lângă locuinţă şi după ce cobor, mă duc să plătesc şi facturile mele de utilităţi, doar am experienţă cu rezolvarea facturilor de la servici. Apoi trec şi prin piaţă, pe la magazinele cu cozi interminabile unde fac slalom, invidiat şi de marii schiori, după căre păsesc pragul casei.

După ce servim cina, facem ordine şi stabilim strategiile, ne aşezăm la televizor să urmărim noile filme de desene animate care au apărut la TNT. În noua grilă de programe  este prezent şi Superman, aşa cum sunt şi eu de fapt, zi de zi! De-aș avea puterile lui!