luni, 30 septembrie 2019
duminică, 29 septembrie 2019
Gânduri și amintiri
Timpul trece repede și uneori regretăm că am ratat anumite oportunități
care au apărut și nu le-am acordat atenție. De-a lungul timpului am constatat că anumite gânduri care persistă în
mintea noastră ne influențează destinul. Uneori căutăm atât de mult că nu ne
dăm seama cănd găsim ceea ce căutăm.....
Fiecare dintre noi, ne decidem
din primul moment, modul în care ne vom trăi viața și ne ghidăm după ceea ce ne
dorim.
Mie îmi place să scriu, să
gândesc, deci mereu voi fi atras de domeniul literar, chiar dacă viața m-a
pregătit în alt domeniu, cel al ingineriei.
În viața trebuie să ne acordăm
timp și nouă înșine, pentru suflețelul nostru și atunci vom redescoperi viața
în adevăratul sens al ei.
Așa cum după o noapte se face
zi, iar după toamnă vine iarna, pentru bloggeri, după o vacanța de vară,
urmează o nouă competiție Superblog 2019!
Chiar dacă este greu, trebuie să remarcăm frumusețea și farmecul
concursului, provocările care ne trec dincolo de limitele propriilor
mentalități... uneori. Ceea ce este important, fie că suntem câștigători sau
nu, ne îmbogățim viața cu noi prieteni și suntem fericiți când ne revedem cu
cei pe care cunoaștem de perioade mai scurte sau mai lungi de timp.
În primăvară a fost cea mai
grea competiție dintre cele la care am participat și sunt conștient că aceasta
va fi cea mai dificilă pentru că voi fi influențat de anumite probleme care nu
țin de mine și sper să termin concursul, să ajung la linie de finish,
indiferent de rezultate.
Important este să participi
dar frumos este să și căștigi.... Succes tuturor și mă bucur că
bloggerii pe care i-am “corup” să participe în trecut au rămas fideli
competiției.
Ce-o fi, o fi, vom vedea! Deci
îmi anunț participarea la SuperBlog 2019.
sâmbătă, 28 septembrie 2019
Totul se rezuma la ...doar eu
Fiecare persoană se raportează la sine când dorește ceva anume, fără a se gândi și la cei din jur. Mereu auzim expresia eu vreau care de fapt este un mesaj ce poate fi considerat impunător. Dar nu este chiar așa, fiind doar expresia unei dorințe sau a unei iluzii.
În unele companii, când se pregătește o lucrare, unii conducători spun că trebuie să facem dar nu se referă la o echipă compactă, ci doar la cel căruia i se adresează și trebuie să execute lucrarea.
La școală când se conjugă verbul a vrea, la persoana întâi are o altă intonație față de celelalte persoane. Copilul este pregătit pentru viață, precum a văzut că se întâmplă în jurul său.
Acel EU ține de stima de sine a fiecărui individ. Cei cu o stimă de sine scăzută intră în depresie și vor fi mereu conștienți că nu sunt capabili să facă lucruri mărețe sau să treacă peste linia trasatî celor care nu se apreciază. Persoanele cu stima de sine mare sunt pregătiți pentru a rezista problemelor care le apar în cale și să treacă peste ele, demonstrând că omul își clădește viața, ci nu el se lasă condus la valurile vieții. Acesta este sensul real al percepției despre el, despre omul pa persoana întâi.
Omul trebuie să gândească conform propriei concepții dar nu trebuie să privască viața prin ochelari de cal. El nu este singurul care deține adevărul suprem, realitatea ideală ci doar o ființă care gândește și prin logica deducției găsește soluții optime sau preia ideile mai bune ale celor din jur.
vineri, 27 septembrie 2019
Banc - angajatul punctual
Un patron către altul:
– Cum de angajaţii tăi sunt mereu aşa punctuali? Nu întârzie nici măcar unul!
– Simplu: am 30 de angajaţi şi 20 de locuri de parcare fără plată.
joi, 26 septembrie 2019
miercuri, 25 septembrie 2019
Toamna... A venit Toamna....
Mai cade câte o frunză îngălbenită, semn al sosirii toamnei. Se adună belșugul de pe câmpuri, gospodinele îți pun proviziile pentru iarnă iar copiii încep să studieze, să învețe și să se pregătească pentru a lua viața în piept.
Întunericul se lasă din zi în zi mai repede, iar seara vine din ce în ce mai devreme, golind de timpuriu străzile care în urmă cu câteva luni, fremătau de oameni veseli.
Începe să-și facă apariția ploaia, vestitor al burniței ce se va abate peste noi în scurt timp.
Oamenii se retrag de timpuriu în case pustiind străzile și încep să-și pregătească hainele mai groase, renunțând la ținutele lejere, trimise la odihnă pentru câteva luni.
Fiecare anotimp are avantajele și dezavantajale lui, iar oamenii se adaptează precum Soarele și Luna, care-și împart în mod inechitabil dar totuși ideal, timpul de stăpânire la Pământului!
marți, 24 septembrie 2019
luni, 23 septembrie 2019
duminică, 22 septembrie 2019
sâmbătă, 21 septembrie 2019
vineri, 20 septembrie 2019
Un altfel de unt...
Liniștea din casă este
întreruptă de soneria de la ușă. Gazda Gogoșar, își ridică privirea din laptop
și privește spre asistența din cameră. Pătrățel este atras de imaginile de la
televizor, Gogonel se uită spre ușă iar maimuțel își rotește privirea printre
cei din încăpere.
Soneria se aude din nou.
Gogoșar i se adresează lui Pătrățel:
-
Aștepți
pe cineva?
-
Eu?
Nu. Doar suntem la tine acasă.
-
Ai
mai folosit adresa mea când ai comandat câte ceva ....
-
A...nu...
Cămara este plină cu bere deci nu am ce comanda.... Dar nu deschizi că omul
insistă!
-
Dacă
nimeni nu așteaptă pe nimeni, o fi greșit omul - răspunde Gogoșar revenind cu
privirea în laptop.
-
Dar
nu se știe ce sare, de unde sare... - spune Pătrățel impacientat.
-
Avem
sare - dă o replică acidă, Gogoșar care totuși pornește spre ușă.
În câteva minute, după mai
multe priviri ale lui Pătrățel spre ușă, curiozitatea lui Gogonel crește
exponențial. Gogoșar revine în cameră cu o cutie.
-
Ce ai
acolo?
-
Nu
știu.... Tu știi ceva Pătrățel? - întreabă Gogoșar.
-
Bere
nu este... poate este unt.
-
Unt?!
- se miră într-un glas Maimuțel și Gogonel.
-
Da...
Este unt ... - spune Gogoșar care desface pachetul și ceilalți vizitatori, cu
excepția lui Pătrățel se îdreaptă spre colet.
Toți se uită la cutia care
apare din coletul buclucaș.
Gogonel ia una dintre cutiuțele din colet, o deschide și ia o
părticică mică din conținut pe vârful unghiei și o gustă:
-
Brrr!
-
Nu
este de mâncare. Este Lavander and Rosemary Foot Butter.
Unt pentru corp - explică agitat Pătrățel.
-
Hai
că ne-am dat seama - spune Maimuțel.
-
Acest unt pentru corp, stimulează
terminațiile nervoase, prevenind întinderile și crampele musculare. Spuneai că ai dureri - spune pătrățel privind
spre vecinica Gogoșar.
-
Da, așa
e....
-
Folosind
acest produs, se hrănește și se hidratează pielea piciorului, stimulând
circulația și imbunătățind aspectul acesteia, nu că n-ar fi frumos....- se
bâlbâie Pătrățel
-
A! Își
plac picioarele vecinuței? - își întreabă Maimuțel pe fratele ei, care se
îngălbenește.
-
Mă
refeream că este perfect pentru îngrijirea zilnică a piciorului, în special
pentru sportivi și oameni activi, adică pentru cei care gătesc bunătățuri.....
-
Da...da....
Tot la mâncare își este gândul - reia disputa amicală, Maimuțel cu Pătrățel
-
Untul este
benefic pentru călcâiele crăpate, dar eficient și pentru ameliorarea amorțelii,
asprimii si uscăciunii acestora.
-
Da...
dar nu e bună la gust - se strâmbă Gogonel.
-
Mulțumesc,
Pătrățel - spune uimită Gogoșar care uită de problemele fizice de care se
plânsese cu o seară înainte și=l strânge în brațe pe Pătrățel.
-
Ce
dovadă mai mare de iubire trebuie.... - oftează Maimuțel privind subtil spre
Gogonel.
joi, 19 septembrie 2019
miercuri, 18 septembrie 2019
marți, 17 septembrie 2019
luni, 16 septembrie 2019
O zi cât se poate de obișnuită
Deschid încetișor ochii și
constat printre jaluzele se vede o luminiță. Nu este cea de la capătul
tunelului, ci doar cea prevestitoare a unei noi zile.
Tresar speriat apoi îmi aduc
aminte că am zi liberă de la servici pentru a-mi rezolva unele probleme
personale. Privesc la ora indicată de telefonul mobil și constat că mai am trei
minute până când urma să mă trezesc oficial, pe muzică.
Mă ridic din pat și o pornesc
spre bucătărie să-mi pregătesc cafeaua în tihnă, căci am cîteva minute în plus.
Pun cafeaua și apa în filtru
pornind spre baie. Între timp observ că bezna își face apariția, iar rama foto
nu-mi indică ora și nu-mi îndrumă pașii. Constat că s-a luat curentul electric.
Oftez și merg în baie, apăs butonul pentru lumină dar, normal că este totul în
beznă. Îmi verific barba care a crescut și trebuie să mă bărbieresc.
Revin în bucătărie la cafeaua
care este în standby, tot din lipsă de curent electric. Iau o lumânare și mă
duc la baie, dau drumul la apă dar mă pălește răcoarea lichidului de la robnet.
Centrala termică nu-mi transmitea apa încălzită....
Ies pe balcon și după zece
minute constat că apare o fâșie luminoasă de la becul lăsat aprins în
bucătărie. Pornesc filtrul de cafea și alerg spre baie, dar nu suficient de
repede, pentru că curentul electric, dispare din nou.
Oftez și ies pe balcon, după
care mă duc la aragaz și pun apă la încălzit. Între timp, curentul electric
revine din nou, pentru două minute. Opresc centrala termică, iau apa încălzită
și lumânarea pornind spre baie. Reusesc să mă bărbieresc și cu o mică
întârziere, plec să-mi rezolv problemele.
Ajuns în stația de autobuz,
constat că tocmai plecase cursa de care aveam nevoie și mai aveam de așteptat.
Calculez timpii necesari și cred că mă încadrez la limită. Trebuie să ajung
până la ora 10.00 să iau o adeverință.
Autobuzul apare calm și
gânditor, urc grăbit și validez cardul de călătorie. Încet dar sigur și cu
frâne bruște, autobuzul mă duce la destinație. Mai am 15 minute. Cobor în grabă
și alerg spre pasajul de trecere pe partea opusă, dar o femeie mă oprește să mă
întrebe o adresă. Mă uit mirat la ea, apoi văd denumirea restaurantului pe
care-l căută și-i indic direcția cu mâna. Fug din nou și ajung la instituția
publică, mă așez la rând.
Sunt trei persoane în fața
mea, iar când se deschide și un alt ghișeu, numărul celor din fața mea, crește
la cinci. Când reusesc să ajung în fața unei figuri încruntate și-i dau numărul
de înregistrare pentru document, îmi spune că trebuie să urc la etaj. Oftez și
o pornesc pe scări. Până la urmă mă îndrumă cineva la etajul care trebuie dar
ajuns la birou, mi se spune că adeverința este la alt ghișeu, jos. Cobor și
prind ultima privire a angajatei care până la urmă îmi îndeplinește cerința.
Pornesc spre centru la medicul
de familie pentru a lua o trimitere pentru soție. Era lume multă, de parcă era
promoție! Când reusesc să ajung la asistentă, aceasta îmi cere cardul de
sănătate și pinul. Primul e ușor, era în buzunar dar pinul.... încerc două
variante eșuate, după care solicit ajutor prin telefon.
La ora 15.00 reusesc să termin
cu drumurile, plătind și factura la curentul electric după ce am făcut unele
modificări la contract. A fost frumos că am studiat oamenii, mentalitățile lor,
pentru că am avut 49 de persoane înaintea mea, iar bancomatul de plată se
blocase.
Ce zi! M-am grăbit spre
autobuz. A venit... după 25 de minute. Urc grăbit și când să-mi validez
calătoria prin card, automatul sună strident și mă anunță că este expirat. Nu
el, cardul. Imposibil. Mai validez cardurile la doi călători, apoi încerc din
nou cu al meu dar același rezultat. O femeie se uită urât la mine, de parcă aș
fi vrut să o jefuiesc. Cobor și mă duc să verific cardul dar automatul nu
funcționează iar caserița de la casa de bilete mă ajută, spunându-mi că totul
este în regulă, poate aparatul era defect. Nu pot verifică pentru că autobuzul
a plecat.
După alte 10 minute, urc în
altă cursă și descopăr că cardul este normal, nu așa cum a fost ziua pentru
mine!
Bucuros că am ajuns acasă, am
curent electric, apă caldă și mă relaxez cu o baie fierbinte. Dacă tot nu am
reușit să servesc masa în această zi, măcar să am grijă de pielea mea.
Întâi mi-am masat corpul cu un
ulei special și natural Cold pressed Extra Virgin Coconut Oil iar după zece minute m-am clătit cu un săpun delicat. Am simțit prospețimea
care mi-a oferit o stare de relaxare. Apoi am făcut un duș scurt, parțial
scoțian (doar apă rece pentru că se întrerupsese din nou curentul electric
pentru cinci minute) și am folosit uleiul ca hidradant, aplicând câteva
picături de ulei cu care m-am masat.
Am pus sticluța înapoi în
raft, pentru că imediat apare soția mea care folosește acest ingredient pentru
a-și masa părul.
Uleiul de nucă de cocoș conține
acizi grași care previn infecțiile fungice și bacteriene și decongestionează porii.
Parcă începuse o nouă zi!
duminică, 15 septembrie 2019
Răsfățul unei zile agitaTE
Cu fiecare zi care ne
dirijează pașii către evoluția vieții, ne dăm seama că totul devine mai intens,
trăind totul la o intensitate tot mai mare.
La servici, munca este din ce
în ce mai dificilă, nu datorită evoluției ci prin prisma oamenilor și a
mentalităților cu care ne confruntăm.
În cadrul familiei, problemele
apar tot mai des, pentru că fiecare membru înaintează în vârstă și are alte
idei, concepții și chiar capricii.
Viața politică din România a
fost mereu un haos de nedescris care a influențat viața socială și economică.
Banii, marfa nostră de schimb au devenit niște idealuri care se pierd în neant....
Banii vin și pleacă iar noi parcă am devenit niște roboți. Alimentele pe care
le consumăm încep să ne degradeze fizic și psihic prin modul în care sunt
concepute sau crescute!
În urmă cu mulți ani savuram o
roșie cu un gust desăvârșir, acum parcă am mâncă niște ingrediente din plastic....
ca atunci când ne puneam jucăriile în gură! Cineva mi-a spus că dacă am trece
la vechea alimentație, am avea grețuri pentru că ne-am obișnuit cu ceea ce nu
este bun dar este ieftin și există pe piață.
După o zi obositoare, simțim
nevoie unei relaxări. De aceea, folosesc un gel de duș relaxant și sănătos,
pentru o piele care să reziste poluării și schimbărilor climaterice care sunt
mai frecvente. Acest gel de duș Cedarwood and Patchouli Shower Gel conține și se găsește într-o varietate de ingrediente ecologice și benefice
corpului și a pielii: Apă, Potassium Cocoate, Dimethicone, Sodium Lauroyl
Sarcosinate, Cellulose, ulei de Ghimbir Siamez (Alpinia galanga), ulei de Ylang
Ylang (Cananga Odorata), ulei de Paciuli (Pogostemon cablin), ulei de vetivert
(Vetivera zizanioides), ulei de portocale (Citrus sinensis), ulei de Lavandă
(Lavender angustifolia), ulei de Geranium (Pelargonium graveolens – mușcată
parfumată), ulei de Homalomena aromatica, ulei de Tulsi-busuioc indian (Ocimum
basilicum), ulei de Cymbopogon martinii.
Acest gel, într-o cantitate
mică, frecată în palme produce o spumă frumos mirositoare care se aplică pe
corpul udat în prealabil. Gelul de duș nu conține săpun dar curăță, hidratează,
hrănește, împrospătează și catifelează pielea.
Atât cât putem, să avem grijă
de noi, să ne simțim bine fizic și psihic, că nu se știe ce ne rezervă viața,
într-o lume atât de agitată cu profunde schimbări, de orice fel!
sâmbătă, 14 septembrie 2019
vineri, 13 septembrie 2019
joi, 12 septembrie 2019
miercuri, 11 septembrie 2019
Despre magazinele online de bijuterii
În
2018, mai mult de 29 de milioane de persoane au achiziționat zilnic bijuterii
online in intreaga lume
Deci,
cumpărarea și vânzarea de bijuterii online este o afacere mare și poate fi
extrem de profitabilă mai ales pentru producatorii de bijuterii.
Cu
statistici ca acestea, cu toate acestea, este sigur să spunem că, concurența
este imensă. Nu vă faceți griji totuși! Suntem aici pentru a vă oferi un ghid
de experți pentru a vă aduce pe calea cea bună. Sunteți gata să deveniți un
antreprenor care vinde online bijuterii?
De
se vand bijuterii online?
Piata
bijuteriilor fiind o piață online de miliarde de dolari, de ce sa nu va
bucurati de o mica bucatica din aceasta piata?
Deoarece
bijuteria este un produs de consum, nu cunoaște limite! Bijuterii atrag atat barbatii
cat si femeile indiferent de varsta (sau cultura) lor! Având în vedere acest
lucru, știți că niciodată nu veți rămâne fără cumpărători.
Verificați
ce se cumpără online: Bijuteriile sunt, de asemenea, extrem de diverse.
Vânzătorii
pot oferi inele, coliere, brățări sau cerceide buric, doar pentru a numi
câteva. Fiecare dintre aceste produse poate fi făcută din sute de metale
diferite, cum ar fi aur, diamante, pietre prețioase, cochilii, margele și multe
altele!
De
fapt, bijuteriile sunt atât de diverse încât, dacă începeți să săpați
multitudinea de opțiuni, puteți găsi nenumarate variante. Pentru fiecare piesă
unică vine un design unic și așa mai departe.
Sunt
multe, totuși? Dacă ceva atât de mic este atât de divers, nu ar trebui să
existe nicio problemă in a găsi piese unice pentru a oferi clienților dvs., nu?
Primul
aspect asupra caruia ar trebui să vă
concentrați înainte de a începe magazinul dvs. de bijuterii este să înțelegeți
cum să îl mențineți în funcțiune.
marți, 10 septembrie 2019
luni, 9 septembrie 2019
Cât costă într-adevăr pantofii tăi?
În
cadrul strategiilor de stabilire a prețurilor, o temă recurentă este ideea că
atunci când cumpără un produs, orice preț pe care îl întâmpină sau îl plătesc
cumpărătorii poate fi înșelător. De fiecare dată când luați o decizie de
cumpărare, prețul unui produs ar trebui să aibă o greutate mică în cazul în
care ar trebui să îl cumpărați sau nu. De fapt, de cele mai multe ori,
folosirea prețului singur te va atrage să cumperi lucruri care sunt mult mai scumpe
pentru tine decât crezi. Principalele motive pentru această judecată greșită
sunt doua. În primul rând, costul real al oricărui produs ar putea fi cu mult
diferit și, de obicei, mult mai mic
decât prețul de vanzare al produsului. În al doilea rând, cumpărătorii traduc
foarte rar prețul produsului într-un număr mai semnificativ: câți bani ar
trebui să câștige și, implicit, câte ore ar trebui să muncească pentru a
cumpăra produsul.
Pentru
a înțelege această idee, să luăm un exemplul de încălțăminte și apoi să
stabilim exact cât ne costă cu adevărat pantofii. În discuția care urmează, vom
folosi cele mai bune statistici disponibile pentru un consumator. În funcție de
propriile circumstanțe, puteți utiliza cu ușurință metoda mea pentru a face
acest calcul pentru dumneavoastră. În acest fel vă puteți da seama cât de mult
vă costă pantofii (sau orice alt produs pe care îl dețineți).
Ca
punct de plecare, trebuie să calculăm câte perechi de încălțăminte deține un
consumator. Există multe sondaje diferite disponibile, dar acestea raportează
numere care sunt în mare parte în același centru de joc. Pentru exercițiul
nostru, să începem cu constatarea că, în medie, bărbații dețin în jur de 7
perechi de pantofi, iar femeile dețin aproximativ 12 perechi de pantofi.
Pe
baza acestor valori, să împărțim diferența și să mergem cu 10 perechi de
încălțăminte deținute de un consumator. (Rețineți că ar include toți pantofii
deținuti, de la flip-flops ieftini Gioseppo cumpărați dintr-un magazin cu
cutii mari, până la adidași de 100 $ + pantofi de designer, achiziționați dintr-un
magazin specializat).
Sondajele
variază și în funcție de prețurile medii pe care le plătesc consumatorii, dar
să presupunem că perechea medie de încălțăminte pentru bărbați are un preț de
65 de euro, iar perechea medie de încălțăminte pentru femei are un preț de 85 euro.
Din nou, media este de 75 de euro pe pereche de pantofi.
Folosind
aceste numere (și simplificând puțin) putem concluziona că cetateanul mediu a
plătit în total 750 euro (= 10 * 75 euro) pentru încălțăminte.
duminică, 8 septembrie 2019
sâmbătă, 7 septembrie 2019
vineri, 6 septembrie 2019
joi, 5 septembrie 2019
Idei de utilizare a aparatelor de aer conditionat
Scaderea temperaturii de la
valoare initiala la cea indicata de termostat va dura același timp. Informatia
este utila pentru cei ce aleg setarea temperaturii prea scăzute, ceea ce in
final rezulta intr-o pierderea de energie.
Este o idee totusi sa
utilizati un ventilator de tavan pentru a ajuta aerul sa circule . Porniți
ventilatorul atunci când porniti AC; va va detensiona instalatia AC și va
scădea temperatura cu 1-2 unități.
Lăsând aparatul de aer
condiționat la temperatură scăzută
pentru a obține o cameră pre-răcită nu
veti economisi energie, deoarece compresorul lucrează continuu pentru a menține
temperatura. În schimb, lăsați camera izolată pentru a preveni pierderea
aerului rece. Închideți geamurile pentru a evita umiditatea care intră în
cameră. Vă sugerăm să instalați un
termostat programabil pentru a controla temperatura sistemului de aer
condiționat în diferite ore ale zilei.
Lăsând ventilatorul de
tavan pornit, poate păstra camera rece atunci când nimeni nu este in incapere!
Un ventilator de tavan
circulă aerul și ne face să simțim răcoare în
cameră, dar nu poate coborî temperatura camerei. Vă recomandăm să opriți
ventilatoarele înainte de a părăsi camera pentru a economisi energie. Cu toate
acestea, puteți economisi energie prin punerea în funcțiune a ventilatorului de
tavan și reglarea termostatei dvs. la o temperatură mai mare.
Folosiți aparate de
aer condiționat numai pentru vară! Există aparate cu regim cald, rece și
ventilatie care oferă aer condiționat în funcție de sezon. La fel ca modul de ventilatie, unitatea de
curent alternativ servește la eliminarea excesului de umiditate din
încăpere. În zilele noastre există
curent alternativ care se poate dubla ca încălzitor și este potrivit pentru a
fi folosit și în climat rece.
miercuri, 4 septembrie 2019
marți, 3 septembrie 2019
Printre ganduri pierdute
Tot mai des aflăm din diferite surse despre persoane care nu se pot acomoda cu cei din jurul lor și decid să se despartă. În prezent, acest fenomen a luat amploare. Este adevărat că multe asemenea relații sunt amplificate atât de sursele mass-media cât și oamenii care le prind din zbor și le transmit mai departe dar toate au la bază un sâmbure de adevăr, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
Fiecare despărțire fie că este pe plan familial sau profesional trebuie să aibă anumite cauze. Niciodată adevărul nu poate fi doar la o persoană, pentru că orice dispută sau conflict apare ca urmare a unor gândiri sau concepții, amplificate de anumite fenomene care pot apărea într-un moment nefavorabil sau doar prielnic interpretărilor.
Totul ține de sentimente, care din păcate sunt uitate undeva înghesuite în sertarul sufletului. Iubirea, prietenia, recunostința și înțelegerea sunt plecate poate pentru prea mult timp spre o destinație nedefinită.
Omul este preocupat de realizarea obiectivelor, atingerea țíntelor propuse, uneori uitând care este menirea sa pe lume.
Noi trebuie să ne amintim de trecut dar să trăim prezentul fără a ne gândi la viitor, pentru că viitorul imediat devine prezent, apoi un simplu trecut…
Cum descifram informatiile de pe peretele lateral al anvelopei
Metrica
sau tipul de anvelopă definește utilizarea corectă a pneului. De exemplu, o
denumire "P" înseamnă că este o pneu pentru autoturisme. O denumire
"LT" este pentru un camion ușor. Nicio literă înaintea lățimii indică
faptul că este un pneu metric european.
Lățimea
anvelopei este lățimea anvelopei măsurată în mm de la peretele lateral la cel
lateral. Lățimea anvelopei este de 215 mm.
Raportul de aspect
este raportul dintre înălțimea secțiunii transversale a pneului și lățimea sa.
Spre exemplu, 60 înseamnă că înălțimea este egală cu 60% din lățimea pneului.
Construcția vă
spune cum au fost așezate straturile anvelopei. "R" înseamnă radial,
ceea ce înseamnă că straturile funcționează radial peste anvelopă.
"B" reprezintă o construcție de părtinire, ceea ce înseamnă că
straturile funcționează în diagonală peste anvelopă.
Diametrul
jantei este lățimea în cm a roții de la un capăt la altul. Diametrul unei roți
este de 16 inci. De exemplu. Înlocuiți întotdeauna o anvelopă Goodyear pe o jantă cu alt pneu cu exact
aceleași denumiri de diametru a jantei și litere sufixe.
Indicele de încărcare
este un număr alocat care corespunde capacității de încărcare a anvelopei.
Majoritatea indicilor de încărcare a pneurilor pentru autoturisme variază de la
75 la 100, dar câțiva transportă mai mult. De asemenea, veți găsi încărcătura maximă în altă parte pe
peretele lateral al anvelopei, în kilograme.
Viteza
vă indică viteza maximă de serviciu pentru o anvelopă. Cu toate acestea, un
rating de viteză nu este o recomandare de depășire a limitelor de viteză și nu
indică cât de bine manevrați anvelopele sau curbele.
Goodyear oferă de asemenea anvelope de înaltă
flotație. Veți putea alege dimensiunea anvelopei, dimensiunea jantei în cadrul
instrumentului de căutare a anvelopei. Nu știți dimensiunea anvelopei sau nu
puteți citi numerele de pe peretele dvs. lateral? Să nu vă faceți griji.
Noul Finder de anvelope vă poate ajuta.
Pur și simplu filtrați modelul și versiunea vehiculului dumneavoastră.
luni, 2 septembrie 2019
Verdele atât de natural
Toți ne dăm seama că au apărut
schimbări climatice care ne afectează viața de zi cu zi și ne influențează
inevitabil comportamentul din punct de vedere fizic și/sau psihic.
Ne convine să dăm vina pe
alții pentru a ne considera ca fiind persoane responsabile, noi înșine. Dar nu
putem face mai mult?
Putem lua atitudine împotriva
tăierii copacilor și a diminuării pădurilor care ne furnizează oxigenul atât de
necesar pentru toate organismele vii de pe pământ și în același timp, absoarbe bioxidul de carbon, care este nociv pentru
sănătate, contribuind la reducerea poluării.
Pădurea în sine este o sursă
de medicamente și remedii naturale, care pe lângă starea de relaxare pe care
ne-o transmite când o tranzităm chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, are
efect terapeutic asupra psihicului nostru.
De asemenea, pădurea împiedică
eroziunile și alunecările de teren reducând din puterea și gravitatea
viiturilor.
Toată lumea este constientă că
în pădure se găzduiesc diverse specii de animale, păsări, vegetație deosebit de
variatăfiind un sistem ecologic complex, fără de care multe componente ale
planetei s-ar pierde pur și simplu.
Apariția marilor corporații
care produc poluare și neglijează mediul înconjurător este un alt factor
determinat în schimbările climatice.
Folosirea peturilor, a
plasticului în general distruge sistemul ecologic al planetei.
Cauzele actualelor perturbații
în mediu cu viitoare repercursiuni ce pot fi amenințătoare vin din neglijența
oamenilor, uneori chiar din dorința de a face bani din orice, chiar dacă există
riscul să nu mai avem unde să-i utilizăm....
Este frumos să mergi la iarbă
verde, la grătar, la plajă și în mod normal se consumă anume produse care lasă
ambalaje în urma utilizării. Dacă am recicla și am strânge deșeurile, fiecare
dintre noi, am face un pas mic dar sigur spre conservarea mediului existent,
fără a continua distrugerea.
În jurul blocurilor este
nevoie de zonă verde, de recreere, pentru a anihila poluarea produsă de
combustibilul mașinilor poluante care încep să ne coplesească și să ne umple
orașul, țara și zona noastră de resedință.
În fața și în spatele blocului
unde locuiesc, există zonă verde care este îngrijită de noi, de locatari. Vara
avem plin de flori, iarbă cosită iar copacii cresc și oferă fructe naturale,
chiar dacă o parte dintre ele sunt vandalizate în urma furturilor de către
anumiți, așa ziși cetățeni ai comunității.
Păstrând zona verde,
îngrijind-o, asigurăm un mediu propice dezvoltării noilor generații, care vor
fi mai responsabile ca cele din prezent. Speranță există, mai ales că există
filme de desene animate care induc acest lucru în mentalitatea copiilor.
Uitându-se la aceste animații alături de părinții lor, acestia pot schimba
direcția greșită a celor mari și se pun pregăti pentru salvarea zonei, a
orașului și chiar a planetei. Viitorul poate suna bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)