cluc24

marți, 20 august 2019

Legături pierdute

Tot mai des aflăm din diferite surse despre persoane care nu se pot acomoda cu cei din jurul lor și decid să se despartă. În prezent, acest fenomen a luat amploare. Este adevărat că multe asemenea relații sunt amplificate atât de sursele mass-media cât și oamenii care le prind din zbor și le transmit mai departe dar toate au la bază un sâmbure de adevăr, că dacă nu ar fi fost nu s-ar fi povestit.
     Fiecare despărțire fie că este pe plan familial sau profesional trebuie să aibă anumite cauze. Niciodată adevărul nu poate fi doar la o persoană, pentru că orice dispută sau conflict apare ca urmare a unor gândiri sau concepții, amplificate de anumite fenomene care pot apărea într-un moment nefavorabil sau doar prielnic interpretărilor.
    Totul ține de sentimente, care din păcate sunt uitate undeva înghesuite în sertarul sufletului. Iubirea, prietenia, recunostința și înțelegerea sunt plecate poate pentru prea mult timp spre o destinație nedefinită.
     Omul este preocupat de realizarea obiectivelor, atingerea țíntelor propuse, uneori uitând care este menirea sa pe lume.
    Noi trebuie să ne amintim de trecut dar să trăim prezentul fără a ne gândi la viitor, pentru că viitorul imediat devine prezent, apoi un simplu trecut…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu