Aventurile unei zile obișnuite

Gata de plecare. Împing cu piciorul bagajele pentru a se închide portbagajul. Am reușit. După îndelungi negocieri cu soția mea, îmi ocup locul din dreapta, atât a mașinii cât și a șoferului. Acum mă pot relaxa. Pornim.

Admir peisajele și fac mici comentarii legate de trafic. Se aude soneria de la telefon. Îmi verific mobilul din stânga... nu sună, din dreapta...nu sună și continui să privesc pe geam. Soția mea mi se adresează pe un ton autoritor:

-          Sună telefonul meu. Nu vrei să răspunzi, că eu conduc!

-          Bine... Unde este? – mă uit eu în jur.

-          În geanta!

Îmi desfac centura de siguranță și mă întind după obiectul atât de util și obișnuit pentru femei. Mereu mă întrebam ce tot duc ele în gențile lor imense! Acum aveam ocazia să  văd cu proprii mei ochi, contrar indicațiilor unui prieten care-mi spunea că unul din locurile în care un bărbat nu trebuie să caute, este misterioasa geantă a femeilor.

  

Oricum telefonul s-a oprit din apelarea fonică și pot verifica în liniște apelantul, după ce o să găsesc obiectul dorit. Deschid fermoarul și încep să scot: un piaptăn, șervețel uscat, oglindă, servețel umed, un măr, trusa de machiaj, un portofel, alt măr, o batistă, o folie cu paracetamol, o altă folie cu algocalmin.... Deja am obosit:

-          Sigur este aici telefonul?

-          Doar acolo a sunat! Vezi că este în buzunarul drept din interior.

Rămân blocat...buzunar interior... exterior...dreapta.... dar depinde de unde privești. Interior ca interior dar dreapta? Până la urmă încep să mă ghidez după instincte ca un bebeluș ce învață să meargă. După ce găsesc niște agrafe, apare și năstrușnicul telefon mobil. Bine că eu sunt mai organizat... Sau mi se pare?

Nici nu mai știu ce este mai bine, să fiu obosit de la servici sau să vin din vizitele făcute la rude cu mulți copii...mici. Așa gândesc eu, mergând agale spre casă. Soția mea, astăzi va întârzia, deci pot trage un pui de somn până vine. Mă cuprinde bucuria și măresc pasul. Ajung în cinci minute în fața blocului și încep să caut în mod meticulos și ordonat  prin rucsac. Vorba vine ordonat, că după un timp amestec totul de parcă aș face ciorbă.

 Nu găsesc cheile de la intrare. De obicei sunt în buzunarul din fața al rucsacului, alături de o pungă care poate fi utilă în cazul cumpărăturilor. Degeaba... nu este.

Mă uit și în buzunarul interior din rucsac, dar acolo se află lucrurile mele obișnuite: portofelul  cadou de la ziua mea (are ceva bani, dar conține mai multe acte și carduri), o folie de pastile pentru răceală, picături pentru nas și cheile de la serviciu. În interiorul rucsacului nu se află nimic, pentru că mâncarea este deja în burtă....

Un telefon este în buzunarul din spatele pantalonilor, iar celălalt în husa prinsă de cureaua de la pantaloni.

În geacă... hopa! Nu sunt cheile, dar nu este nici geaca. Am lăsat-o la servici. Sun de urgență un coleg care mai presta muncă în folosul companiei și-l rog să-mi aducă și mie haina. Or să râdă toți de mine, dar mai bine să fiu acasă, decât afară în ploaia care se anunță prin norii care se plimbă în jur.

După 30 de minute apare colegul, căruia îi mulțumesc recunoscător. Revin în fața blocului și caut cheile ... dar găsesc numai o batistă și niște monede. Abia atunci, îmi aduc aminte că în seara precedentă, făcusem o tură cu gunoiul și lăsasem cheile în vestă... deci erau acasă, acolo unde trebuia să fiu și eu. Oftez.

Un vecin coboară să plimbe câinele și astfel reusesc să ajung până în fața ușii, exact ca Ștefan cel Mare după bătălia pierdută în fața turcilor. Singura diferență era faptul că eu degeaba vorbeam că nu mă auzea nimeni. Ca să nu mă fac de râs, am urcat la etajul superior, la mansardă și m-am asezat pe un colț... nu de rai, de bancă și gânditor...am ațipit.

M-a trezit un apel telefonic și buimac, încep să caut telefonul în rucsac, dar el era la locul lui, în buzunarl de la pantaloni:

- Da!

- Unde ești? Eu am ajuns deja!

- Ce bine. Deschide-mi și mie.

- Dar unde ești? Pe balcon!? Ai rămas închis afară, de dimineață de la țigară?

- Nu ... mai sus... dar nu chiar  în Cer, vin acum....

Câteodată ordinea nu este chiar ordine iar dezordinea, poate fi o ordine oarecare....

Când cobor, o văd pe soția mea și o sărut cu patimă, ca la prima noastră întâlnire. Ea se uită mirată la mine și-și pune telefonul la loc, în poșeta pe care i-o făcusem cadou de pe situl Alesa.

Andra este o geanta de umăr elegantă, din piele naturală. Aceasta dispune de un buzunar situat pe peretele din spate, la exterior, prevăzut cu un fermoar nichelat. Tot la exterior, în partea din față a genții, se află un fermoar cu rol ornamental dispus in mod vertical de-a lungul genții, care se asortează cu cele două mânere nichelate, care susțin poșeta. Dimensiunile poșetei sunt l x L x h (cm): 13 x 30 x 37 și se poartă pe umăr având cele doua mânere cu o înălțime de 32 cm. 

Nu sunt specialist în genți, dar m-a ajutat o colegă binevoitoare. Tot ea mi-a spus că este bine, ca geanta și posesoarei să aibă același nume.....