De la munte la mare

Fiecare dintre noi visăm și ne închipuim diferite evenimente care de multe ori se întâmplă și descoperim că nimic nu este așa cum pare!

Când eram mic, îmi doream cu ardoare să merg la mare, poate din cauza faptului că locuiam la munte, iar drumețiile sunt obositoare, în timp ce statul la plajă, savoarea mării și nisipul fin îndeamnă la meditație.

Am fost în diferite sejururi la mare alături de părinții mei, sora mea dar cel mai mult mi-a plăcut să mă plimb cu minicarul: Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Neptun, Saturn, Olimp...  Dar mereu l-am căutat și pe Pluto, negăsindu-l.

Prima sejur la mare a fost în stațiunea turistică Neptun. Ajuns acolo am privit îndelung marea de pe plajă și am spus hotărât ca un om mare:

-          Eu nu intru în apă!

-          De ce?

-          Pentru că nu-i văd capătul!

Le-a fost greu să mă convingă, dar norocul nostru a fost era un hotel cu piscină și astfel, ademenit ușor, am ajuns să intru și în mare, până am înghițit prima gură de apă sărată!

Seara vizitam stațiunea, ascultam muzica de la discotecile din jur și reveneam acasă pentru a ne odihni. Am fost plecați într-o mică incursiune în Mangalia și chiar în Constanța, mai ales că vremea capricioasă ne alungase de pe plajă. Am cumpărat pepeni dulci și le-am pus în plasele special croșetate de bunica.

Nu concepeam să plec în munți pentru că marea mi se părea mirifică, chiar privind-o de la marginea plajei. Îi simțeam magia!

De atunci mi-a rămas întipărit în memorie numele hotelului din Neptun și mereu mă gândeam să revin.

Între timp am crescut, așa ca orice om normal și m-am dedicat profesiei, uitând de vacanțe, călătorii sau de petreceri în doi.

Anii au trecut și după zeci de ani de gânduri, transformate în doar câțiva ani de viață, soarta m-a făcut să ajung, din nou, în Neptun, la același Hotel Miorița Neptun. M-am bucurat când am aflat destinația  și mi-am pregătit în grabă bagajele.

Până să împachetez hainele, mi-am dat seama că am prea multe și ... Mr. Bean care-și taie pantalonii lungi, îmi vine în minte dar alung ideile transmise de acesta. Mă grăbesc.

Atât de agitat am fost, că am pierdut trenul, astfel că a trebuit să iau alt bilet, alt tren, altă legătură din gara de Nord din București. Nu mi-am închipuit că poate îmtârzia cineva mai mult decât un tren...

Ajuns la destinație, am respiarat adânc pentru că începea un nou sejur în Neptun. Ajuns în fața hotelului am fost uimit de noua ei înfățișare. Se vedea clar că a fost renovat. Abia așteptam să stau pe balcon, să privesc marea care mă cheamă. Oricum eram ferm convins că nu-i voi vedea nici de această dată, celălalt mal. Hotelul se afla la 700 de metri de plajă.

Am mers pe plajă și am simțit briza mării. Nasul meu, veșnic înfundat începea să respire normal, precum un om care-și regăsește liniștea sufletească.

Seara, fiind la 150 de metri de centrul stațiunii, am dat o tură prin Neptun și am ascultat muzica din cluburi. Interesant, era altă muzică... diferite de cea a copilăriei.

După un scurt week-end la mare, unde m-am întălnit cu prieteni dragi, înainte să părăsesc locul, m-am decis să revin în fiecare an, câteva zile, acolo unde-mi place, chiar dacă Soarele îmi este inamic mai degrabă decât prieten. Eu sunt un călător al amintirilor și al nostalgiilor. Iubesc micile evadări, dar să fie unele liniștite, la odihnă, mai puțin dedicate agitației și drumețiilor.

În timp ce gândurile mele erau la mare îndepărtare, simt că cineva se urcă pe picioarele mele și tresar. O fată frumoasă și zâmbitoare se grăbește spre mine, pentru a mă scăpa de cățelușul care se întinsese peste slapii mei.

-          Bună! - spun eu

-          Bună... îmi cer scuze pentru Pluto!

-          Pluto? Îl caut din copilărie....

-          Cine caută, găsește....

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019 de un călător ocazional.