cluc24

luni, 21 decembrie 2015

Moşul de la Dwyn


Mai cumpăr câte una alta şi mă grăbesc spre casă. Nu de alta, dar să nu mă prindă întunericul şi să vină Moş Crăciun între timp! Mă uit la ceas… mai este timp până vine…două zile.
Ajung la bloc şi urc în grabă. Aproape că-mi cade o uşă în cap! O vecină, care avea de ani buni, soneria defectă, îşi schimbă uşa… Da…
Urc precaut apoi iar mă grăbesc şi nimeresc pe o canapea! La o altă vecină, doi tâmplari băteau de zor în canapeaua ei, aflată pe scară.
În sfârşit, ajung cu bine, la mine acasă şi repede dau drumul, nu la câini, doar la televizor. Fac o tură pe la baie dar televizorul este pe mut! Nu doar sunetul, chiar şi imaginea.
Pornesc iar din telecomandă dar…nimic. Mă duc la butoane şi-l manevrez. Porneşte. Fericit mă ocup de cele zilnice şi obişnuite, prin casă.
Obosit, mă pun în pat şi ascult ştirile, adormind în coşmarurile vieţii…. Mă trezesc şi apăs telecomanda pentru a închide aparatul. Acesta se încăpăţânează, să nu mă asculte. Enervat, mă ridic din pat, lovesc masa, răstorn sticla cu apă dar reusesc să opresc aparatul TV!
Se face dimineaţă. Telefonul a uitat să sune… Normal, crezând că-i telecomanda de la televizor, l-am închis. În timp ce mă uit la dezastrul din cameră, repornesc telefonul. Observ că m-a sunat soţia mea. O apelez şi discut cu ea, ne înţelegem, ca şi cum ar fi pe Marte. Se aude prost, la telefon, de la un timp.
Mă pregătesc de plecare, beau cafeaua şi apăs telecomanda pentru televizor, dar acesta… e imună. Of, s-a stricat televizorul. Asta de când l-am şters de praf! Masa pe care stă, se tot mişcă de parcă ar fi cutremur zilnic!
Deodată îmi vine o idee! De ce să nu ne cumpărăm şi noi ceva nou? Da. Merităm. Muncim tot anul şi trebuie, ca şi noi, să ne relaxăm, să petrecem, să avem lucruri de calitate…
Atât mi-a trebuit, că imediat m-am dus la laptop să caut nişte promotii  la electronice. Nu a trebuit să caut mult pentru că internetul e plin de asemenea oferte şi promisiuni.
După îndelungi cercetări, am revenit la prima opţiune. Am ales din secţiunea de televizoare  un Samsung Smart 3D Led. Totul sau nimic!

Întâi m-am abonat la noutăţile de la Dwyn,  prin NL lor zilnic şi am primit un voucher valoric. Mi-am achiziţionat televizorul primind şi puncte de fidelitate.
Fericit am revenit acasă, cu televizorul în braţe, nu aveam răbdare să mi-l aducă ei, mai târziu, motiv pentru care am început să-l montez, făcând în ciudă, strămoşului acestuia, care se încăpăţânase să-mi facă zile fripte.
După ce-l scot din cutie, în pun pe masă. Mut vechiul televizor pe masă şi pun noul aparat în locul acestuia. Arată ciudat! Dulăpiorul tip masă....se mişcă. O să-l pun pe perete! O să caut un suport, iar dacă tot merg din nou la magazin, printre cele 25.000 de produse online şi 200 de branduri internaţionale premium, tot găsesc un smarthphone.... doar am puncte de fidelizare! Pot plăti şi în rate!
Pot să stau acasă şi comanda vine singură şi cuminte la mine, că doar am minte!
O să spun soţiei că telefonul este al meu, dar este pentru ea, ca să putem vorbi... între noi! O să spun că a trecut Moşul pe la mine, că am fost cuminte şi cu minte!
Acum, în timp ce povestesc întâmplarea, soţia mea se uită la o telenovelă Pe televizorul Samsung, vorbind la telefonul meu cel nou, cu o prietenă...  Totul sau nimic....
Of... Poate vine Moşul din nou... cu un voucher, sau chiar şi o tabletă, dacă nu un telefon....
Bine că există mereu soluţii pentru fiecare! Până iau un alt televizor, mă uit la cel vechi, care şi-a revenit, după ce am schimbat bateriile de la telecomandă....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu