Vârsta

Un copil preșcolar este întrebat de mamă, cum i s-a părut noua persoană care-i îndrumă pașii. Copilul îi răspunde că este o femeie bătrână, pentru că are 20 de ani....

La liceu, un cadru didactic care are vârsta de 30 de ani, este unul bătrân, care nu-i poate înțelege pe adolescenți.

Un student gândește că la 40 de ani va fi un om plictisit, terminat de viață și trebuie să guste din plăcerile vieții, petreceri, pentru a se pregăti de aceea... bătrânețe.

La 30 de ani, omul se gândește că este pe un drum al vieții unde călătorește, iar la 50 de ani, totul pare terminat.

Ajuns în pragul vârstei de aur, omul își calculează timpul până la pensionare, când va fi... bătrân.

La pensie, omul privețte în urmă cu mândrie și asteaptă să beneficieze de noul început al unei noi tinereți, considerând că până la 80 de ani, este o persoană matură și dinamică.

Ajuns la venerabilă vârstă de 80 de ani, omul descoperă tinerețea veșnică și devine conștient că un om bătrân, este acela care își reprezintă vârsta prin trei cifre.

Omul nu este bătrân atunci când îl consideră cei din juruul său, ci atunci când el se resemnează într-o viață pierdută de realitate.

Fiecare om are o vârstă pe care o gestionează și-i descoperă marile avanteje și se poartă exact cum consideră el însuți.

Vârsta nu este cea pe care ne-o vedem scrisă în cartea de identitate, ci cea pe care o trăim și o simțim, efectiv!

Răceala

Răceala apare atunci când nu ne așteptăm și ne afectează viața. Pentru răceala corpului, a trupului, există medicamente care ne pot pune în picioare.

Dar pentru răceala emoțiilor și a sentimentelor, avem leac?

Lumea începe să devină una rigidă iar omul se comportă cu răceală, față de cei din jurul lor. Această boală a sentimentelor devine molipsitoare și duce la îmbolnăvirea societății.

De ce ne concentrăm strict pe ceea ce ne trebuie nouă, ca persoane și nu acordăm atenție vieții și a relațiilor, a persoanelor cu care intereacționăm?

O răceală față de cei de lângă noi, produce o stare similară celorlalți și în curând vom ajunge să avem o comunitate înghețată!

Este corect că toți avem probleme, suntem stressați sau obosiți dar nu ne costă nimic să acordăm un zâmbet celui de lângă noi, să oferim un salut de recunoaștere și să schimbăm câteva vorbe ...

Dacă toți devenim ursuzi și comunicăm doar la anumite nevoi personale, să nu riscăm o reîntoarcere la epoca de piatră... și încet dar sigur, să ne înțelegem doar prin semne și mesaje telefonice ori pe internet și să uităm cum se articulează unele silabe, cuvinte... ce tramsnit emoțiile reale.

Memoria inteligentă

Școala ne învață să memorăm dar nu și să ne păstrăm informațiile. Memoria conservă ceea ce ne place nouă sau anumite traume prin care am trecut.

“Curba uitării” - memoria și amintirile se degradează cu trecerea anilor. Noi avem multe amintiri din trecut care așteaptă să fie descoperite. De multe ori când vedem o figură cunoscută, ne reamintim că persoana respectivă a fost în contact cu noi dar nu ne amintim împrejurările. Nu este vorba de pierderea memoriei, ci doar de trecerea anilor, adăugarea și multiplicarea informațiilor memorate. Uneori este bine să uiți lucrurile neplăcute, pentru a nu trece în etapa în care să uităm de ce trăim.

Memoria vizuală poate fi îmbunătățită de inteligență. Fiecare om, ideea, gând pentru memorare are ceva asociat care-l identifică din cutiuța cu amintiri, al creierului.

Uităm ce citim, uităm anumite obiecte pe care vroiam să le cumpărăm de la magazin dar important este să nu uităm pentru ce trăim și mai ales, SĂ TRĂIM ÎN PREZENT!

Banc - nebunul si psihiatrul

La un spital de nebuni, apare un doctor care vrea sa elibereze cativa nebuni. Vine unul dintre pacienti, care tragea un bocanc dupa el. Unul din infirmieri ii spune doctorului ca acesta crede ca trage un caine.

Doctoru' intreaba:

-Ce tragi dupa tine?

-Un bocanc!!!

Doctoru' pleaca si stabileste sa-l elibereze. Nebunu' spune:

-Hai Grivei ca l-am pacalit!!!

SINGURătate

De multe ori regretăm atunci când pierdem un suflet, o fiinţă care a făcut parte din viața noastră.

Din păcate, noi simţim acest regret doar atunci când persoana, fizic nu mai este lângă noi. Uităm însă, că poate acest suflet, s-a pierdut de mult.

De ce?

Pur şi simplu, dacă l-am neglijat, l-am uitat, voit sau nu, din cauza greutăţilor, a luptelor de zi cu zi. Persoana rămânând singură, se pierde în neantul vieţii, devenind un suflet pustiu.

Putem să trăim alături de alte persoane dar de fapt să fim singuri, datorită unei neglijențe față de semeni sau pur și simplu datorită lipsei de timp din cauza unor obiective propuse și țeluri după care alergăm să le îndeplinim.

Uneori uităm să trăim sau să ne dăm seama de rostul vieții noastre. Prietenii reprezintă bogația sufletească a unui om în timp ce banii reprezintă doar o bogăție care poate fi fatală uneori.

Să lăsăm deoparte grijile noastre și să începem să trăim! Primul pas este să zâmbim mai mult, să schimbăm câteva cuvinte cu cei din jurul nostru iar privirea să fie îndreptată spre om, nu spre un punct infinit, așa cum mulți își cred propria existență!