Deplasarea...

Orașele devin tot mai aglomerate dar nu atât din cauza locuitorilor cât a mijloacelor de transport. Uneori traficul devine infernal iar șoferii pierd timp prețios așteptând fluidizarea circulației. Dacă între timp intervin și fenomene perturbatoare, gen accidente, neglijențe în deplasare, acest timp devine mult mai mare ,influențând activitatea mai multor persoane.

Evoluția societății și a tehnologiei a impus noi tehnici și strategii pentru modernizarea existenței umane. De ce nu am simplifica și transportul? Mașinile poluează atmosferă iar tendința ecologiștilor este de a impune anumite restricții. Nu toți oamenii se pot deplasa cu bicicleta din diverse motive...

Metroul, acolo unde există, prezintă avantaje dar numai în afara orelor de vârf. Pentru a scăpa de agitația și aglomerația de pe străzi, nu este suficientă dirijarea oamenilor sub pământ și trebuie folosită și calea aerului.

Cum ar fi ca transportul în comun din oraș și între regiuni să se realizeze cu mici avioane? Dacă nu există pista de aeroport se pot folosi telecabine.Acestea se deplasează pe cabluri electrice, având stații în fiecare cartier iar deplasarea va fi una mult mai ușoară.Ar exista stații unde călătorii urcă cu liftul, ajungând pe o platformă de unde îi preia telecabina și-i transportă pe calea aerului, în locația dorită, putând admira și priveliștea.

Până la inventarea teleportării și apariția acestor telecabine, se poate folosi aplicația Uber pentru o deplasare urgentă în București sau Cluj. Această aplicație telefonică are un buton prin care se face o comandă pentru mașină, la adresa dorită, iar șoferul cel mai apropiat, vine cu mașina personală și preia solicitantul. Cursa se achită cu cardul. Dacă solicitantul înscrie un prieten în aplicație, acela are prima cursă gratuită. După ce realizează această cursă, cel care i-a oferit privilegiul aplicației, cel care l-a înscris , primește la rândul său o cursă gratuită. Cei care aduc 100 de prieteni în aplicație, pe lângă cursele gratuite câștigă automat un iPhone 7. Deci ...

Oricum, peste o sută de ani, transportul va fi mult mai simplu, se va realiza doar prin puterea gândului. Deci trebuie să fim atenți, pe lângă ceea ce ne dorim și la ceea ce ne gândim... că putem ajunge acolo într-o clipă!

Lemnul nu-i lemn în chineză...

Anii trec, viaţa îşi urmează cursul iar speranţele sunt şi ele pe undeva….

A trecut un an de la căsătoria mea. Cu această ocazie, naşii au decis să ne invite la o cină festivă, la restaurant. Eu sunt mai degrabă un om al casei, nu atât muncitor în casă, cât om de odihnă…. acasă.

Am acceptat această invitaţie, pentru că nu aveam ce face. Naşii, soţia deja îşi făceau planurile şi nu-mi permiteam să mă opun. Oricum, era timpul să ne ocupăm şi de noi, de sufletele noastre.

Am plecat de acasă să ne întâlnim la locul faptei cu familia care ne-a călăuzit primii paşi la întemeierea familiei. Urcând în taxi, mă uit la soţia mea, aşteptând să indice adresa corectă, deoarece eu nu o reţinusem, fiind ocupat cu alte probleme. Şoferul se uita insistent la mine, în timp ce pornea motorul.

- Vă spune soţia mea…

- La Wu Xing – spune ea uitându-se pieziş la mine.

Eu tac, dar nu din cauză că nu ştiusem locaţia… Mă speriasem când am auzit de numele acesteia. Acolo este mâncare chinezească! Eu nu suport orezul…mereu am spus că chinezii au ochii mici din cauza orezului! Cum se poate!

- Da. La WuXing ştie! – spune vesel şoferul.

- Da. Este un restaurant recomandat de multe persoane.

- Are mâncare bună. Acolo am servit cea mai bună specialitate. Le zicea Furnici în copac.

- Sunt bune?

- Foarte bune!

Eu mă uit la cei doi, ca la un film străin, din care nu înţeleg nimic. probabil, eu fac parte din alt film. Orez…Brr! Furnici? Poate ne pune pe noi să le adunăm. Deja simţeam că sunt sătul, deşi nu mâncasem nimic toată ziua!

Ochii mei era bulbucaţi, iar şoferul se tot uita la mine, gândindu-se că mă simt rău… Nu era departe de adevăr. Mă gândeam la o scuză ca să plec de la restaurant… Nu m-am gândit să rog un coleg de la servici să mă sune ca să dispar din restaurant.

Am ajuns şi coborâm după ce achit cursă. Naşii erau deja acolo şi ne fac cu mâna. Ne îndreptăm spre ei, eu cu paşi din ce în ce mai mici. Ne salutăm, ne sărutăm şi intră. Ajungem la masa rezervată. Ni se aduce meniul care este studiat intens de cei prezenţi. Nașii au început să discute diverse teme și se mai întrerupeau pentru a-și alege consumația:

- Eu aleg furnici în copac iute  – spune nașa.

- Atunci eu îmi iau pachețele de primăvară – spune nașul.

Soția mea își alege același meniu cu nașa, fiind solidară cu ea. Eu habar nu am ... Dacă eram atent ieri și știam unde ajungem, vorbeam cu chinezii de la firma unde lucrez, că erau destui în vizită pe la noi.

Vine chelnerița să preia comanda. Îi las pe ceilalți să-și expună propunerile iar când ajunge la mine, gândesc  și spun fără oprire:

- O bere și ceva fără orez... Nu știu ce...Îmi recomandați ceva? Salată... – mă sperii și eu de ceea ce spun, că acasă evit în general salatele.

- Urechile de lemn sunt bune – spune chelnerița, aprobată de nași.

Oare ce o fi...se referă  la mine că nu am auzit-o prima oară când a venit la masă? Cum să mănânc urechi.. și de lemn! Să nu mă fac de râs, accept, dând ușor din cap. Chinezii oare nu au semnele invers? Adică da să fie nu şi viceversa? Dacă nu-mi place, că sigur nu-mi place, pot spune că a fost o greșeală de comunicare.

Chelnerița pleacă iar discuțiile continuă, dar eu sunt stresat de ce voi primi ca meniu... Nu se poate să comandăm de la alt restaurant? Poate consum doar băutura... Stomacul meu strigă după ajutor. Oftez. Apare meniul. Închid ochii și fac gesturi involuntare. Aud cum se asează farfuria în fața mea și un îndemn, sper că nu ironic:

- Poftă bună!

- Mulțumesc – spun din instinct.

Deschid ochii doar după ce pleacă chelnerița și aud agitația de la masă, semn că se servește mâncarea. Deschid ochii și constat că nu este o farfurie în fața mea și un blid... plin ochi! Studiez componentele: castraveți, ardei gras... până aici este ok! Gust...hm! Are sare... ulei de susan...și probabil condimente chinezești. Caut urechile...adică lemnul! Amestec de zor de parcă aș vrea să se înmulțească conținutul! Ceva cu gura mare, se află în blid...sunt ciuperci. Probabil ele dau denumirea salatei. Intru repede  pe internet, de pe telefonul mobil și aflu că urechile de lemn sunt ciuperci exotice, specifice mâncărurilor chinezești. 

Mă liniștesc și încep să mănânc...savurez... Este perfect! Chiar am găsit un meniu ideal. Poate voi mai comanda cu livrare acasă, când nu avem timp să gătim... adică soția mea să presteze acest serviciu că eu nu reusesc să fac nici cartofi pai....

Întâlnirea a fost una fructuoasă și plăcută. Ajuns acasă m-am verificat în oglindă. Nu aveam ochii mici ca chinezii deci...

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Vinul este un balsam pentru suflet

Fie vreme bună, fie vreme rea, vinul este alături de noi. Vara îl servim alături de specialităţile culinare, iar iarna, deseori, îl savurăm fiert, la gura sobei.

Fără vin, viaţa noastră ar fi fost una simplă, iar sufletul nostru nu se putea bucura de o băutură pură, realizată de cele mai bune fructe.

Vinul a fost apreciat şi savurat de pe vremea dacilor, iar romanii s-au conformat tradiţiilor, ducându-le mai departe. România are o mulţime de vinuri de colecţie, rafinate şi de calitate superioară.

În prezent are loc pentru a opta oară Târgul de Vinuri GoodWine în Bucureşti. Acest eveniment al vinului organizat în România atrage un număr impresionant de expozanţi. În acest an, evenimentul are loc la Romexpo în pavilionul C1, în perioada 25 - 27 noiembrie.

Aşa cum am mai scris pe acest blog, un articol care a fost preluat şi de furnizorii de vinuri, această licoare este un balsam pentru suflet .

La început mi-a fost greu să aleg vinul ideal pentru orice ocazie, specifică. Primul vin a fost greu de ales din multitudinea de opţiuni, apoi experienţa se capătă în timp, aşa cum am mai prezentat povestea în alt articol, care a fost preluat de unele situri, citându-mă:

“Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când trebuie să fac cumpărături, am o stare de agitaţie. Dacă aceste cumpărături au loc sâmbăta, mă apucă şi nervii! Însă nu din cauza  activităţii pe care trebuie să o desfăşor, cât datorită agitaţiei şi aglomeraţiei din magazine.

Mereu îmi fac listă cu cele necesare de achiziţionat, chiar dacă sunt doar trei produse, că mă pot pierde, privind la una-alta…. Fiecare înţelege ce vrea prin sintagma “una-alta”!

Urmează să mergem la ziua de naştere a unui bătrânel. Această categorie socială a dus greul vieţii, iar acum au diferite capricii, dorinţe.

După ce termin de bifat pe listă produsele plasate în cărucior, o pornesc grăbit spre zona de băuturi pentru a cumpăra un vin. Ajuns la stand, mă uit ca “viţelul la poarta nouă”!. Erau o grămadă de sortimente: vin roşu, alb, rozaliu… Niciodată nu am înţeles de ce i se spune vinului gălbui că este vin alb!

În fine, poate iau o culoare…. şi o nimeresc, procentaj 33%!

Mă uit în jur dar nimeni nu cumpără acelaşi vin, unii caută mai ieftin, alţii una ambalată mai ciudat… Hm! Apoi mă gândesc la cele patru tipuri, în funcţie de gust: dulce, demidulce, demisec, sec… Procentajul de a nimeri vinul bun, scade… la 8%!

Un vin bun şi vechi face deliciul oricărei petreceri. Petrecerea fără vin este ca nunta fără lăutari! Sigur bătrânelul se gândeşte cu nostalgie la acele vinuri speciale  pe care le-a savurat de-a lungul existenţei lui”.

Fără vin, existenţa noastră ar fi fost mai săracă şi nu ne-am fi bucurat de toate deliciile vieţii!

Povestea vinului de acasă

Întind cu grijă faţa de masă. Pun farfuriile şi împachetez serveţelele. Mă duc după tacâmuri. Revin în sufragerie şi continui să aranjez masa. Număr în memorie participanţii, după care îmi verific bateria de la aparatul foto şi instalez camera video. Se aude soneria.

Musafirii încep să apară pe rând, câte unul, câte doi ca la şcoală, apoi câte trei …

Până la urmă reusesc să găsesc loc pe masă pentru toate platourile cu mâncare. Fiecare îşi ocupă locul, discută şi se uită la mine. Nu este ziua mea, este a soţiei, dar am uitat să fac prima poză! M-am zăpăcit! Mă conformez şi imortalizez momentul.

Aperitivele dispar. Apare ciorba şi ardeiul iute, ca apoi imediat să-şi facă apariţia, friptura, urmată de prăjituri şi tort.

La un moment dat, aud o voce:

- Dar de băut ce avem? Ai luat vin?

- Azi nu am cumpărat vin!

Era adevărat, nu cumpărasem din magazin, dar comandasem un vin special, pe care-l aduc cu multă bucurie. Era din anul naşterii sărbătoritei!

Musafirii gustă vinul şi-l laudă. Atât le trebuia să nu le placă!

Ochii exprimă totul, mereu. Un vin bun pe lângă gustul desăvârşit, trebuie să atragă şi vizual… Vinul este ca şi femeia….

Soţia mea, priveşte vinul, anul de fabricaţie, face ochii mari şi după ce-l gustă spune:

- A fost un an bun!

- Pentru toţi – susţin eu.

În acel moment, am simţit în privirea ei, recunoaştere, recucerire şi încredere că ştiu ceea ce este bun, ce are anumite valori, fără a ţine cont doar de preţuri!

Ce noroc am avut că în ultimii opt ani am participat la Târgul de Vinuri GoodWine din Bucureşti. Acela este cel mai important eveniment al vinului care se organizează în România şi atrage un număr impresionant de expozanţi. Anul acesta va avea loc la Romexpo, între 25 şi 27 noiembrie, în pavilionul C1. Datorită acestui eveniment, am descoperit vinurile de colecţie care sunt ca şi oamenii. Vinul poate fi bun, aromat, de colecţie ca şi omul de calitate.

Un vin sec, sau dulce poate caracteriza omul, starea lui, gândurile acestuia. Vinul este istorie, de pe vremea dacilor fiind socotite adevărate balsamuri pentru suflet, în cazul unui consum decent!

Spune-mi ce consumi, ca să-ţi spun cine eşti!

Mâncare gustoasă, viaţă dulce

Lumea începe să devină conştientă că alimentaţia are un rol important în viaţă. Din acest motiv cele mai multe persoane caută să-şi reorganizeze stilul de viaţă pentru a fi unul adecvat şi sănătos.

Alimentele care se oferă în multe alte ţări sunt realizate prin diverse proceduri care distrug vitaminele şi gustul este înşelător. Unele chiar ademenesc clienţii, în aşa fel, încât să le rămână fideli.

Unii prieteni au decis să plece din ţară pentru a se dezvolta profesional dar suferă după alimentele româneşti, sănătoase.

Cu ocazia revenirii în ţară cu prilejul unui scurt concediu, prietenii de peste hotare au decis să reîntregească, pentru  o scurtă perioadă, prieteniile existente, motiv pentru care am fost invitaţi la o petrecere.

Cel mai greu a fost alegerea locaţiei, una care să corespundă gusturilor şi a stilurilor  preferenţiale şi individuale ale participanţilor. Căutarea unui restaurant bio in Bucuresti a fost o adevărată aventură care s-a rezolvat în ultima clipă.

           Fiind mai multe persoane invitate, totuşi nefiind un eveniment clasic al vieţii (botez sau nuntă), am ales o sală în care am putut rezerva mai multe mese în cadrul unui restaurant care aparţine de Residence Hotels .

Meniul a fost dificil de ales pentru oamenii au unele preferinţe. Unii nu mănâncă sărat, alţii fug de mâncarea iute iar alţii sunt mofturoşi.

Dar cine refuză un asemenea platou?

 Un  asemenea platou bogat ne-a readus în minte, mâncărurile copilăriei.

 Întâlnirea a fost una relaxantă, plăcută şi dulce, mai ales ca urmare a acestor…hm…

Mâncarea bună şi gătită cu gust, au duc la fidelizarea unora dintre noi, care preferăm să servim prânzul în oraş. Mâncarea este ca şi viaţa, trebuiă să o trăieşti aşa cum o doreşti!

Ne-am distrat aşa cum era pe vremuri, când lucram în aceeaşi companie, pe care am părăsit-o pe rând, mai de voie, mai de nevoie. Când urcam în autobuzul firmei, era ca şi cum evoluam într-un film de comedie, fiind gaşca veselă. Aveam replici haioase, comentam orice şi oricât şi eram apreciaţi, chiar invidiaţi de cei din jur. Ajunşi la servici, deveneam sobri, conform funcţiilor şi statutelor pe care le deţineam. Totul a fost, acum rămân doar amintirile.

Puţin mai departe, la câteva mese distanţă, era un bărbat care-şi sărbătorea pensionarea, într-un grup restrâns, alături de alţi pensionari. Expresia personală a fiecăruia dintre cei prezenţi era una tristă, care era în contrast cu veselia întregului grup.

Omul luat ca individ, se manifestă într-un anumit fel, diferit faţă de grupul cu care se asociază în anumite momente.

Privind spre, am văzut viitorul.... Oare noi vom ajunge ca ei, cum vom? Ei au prins anumite vremuri, noi trăim alte perioade dar destinele tuturor converg spre o cale bătută...

Pozele au fost preluate de pe situl restaurantului şi din arhiva proprie. Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.