COPILUL…DE IERI…DE AZI…DE MÂINE….

Fiecare copil este rezultatul unei iubiri ...citeste mai departe.

Binele comun până la un punct

Oamenii devin prieteni, parteneri ca urmare a unor afinități ... citește mai departe.

Un bebeluș și o bucătărie necunoscută

Soția mea este plecată pentru o zi din localitate. În ultima săptămână, în fiecare zi îmi punea aceeași întrebare:

-          Ești sigur că poți avea grijă de George?

-          Normal, sunt un om matur - răspundeam eu ferm convins că am dreptate și încurajându-mă în același timp.

George este bebelușul nostru și are aproape un an. Eu fiind preocupat permanent cu servicul, petreceam extrem de puțin timp cu el, pentru că eram mereu obosit și ajungeam seara târziu acasă. Plecarea soției mele mă ajuta să recuperez din timpul pe care nu l-am petrecut cu el.

A venit și ziua plecării soției mele. După ce-și sărută copilașul, apoi celălalt copilaș (adică pe mine),  privește cu teamă în casă:

- Ai grijă! Dacă ai probleme, sună-mă!

- Bine - spun liniștit și convins că mă descurc, iar singurele apeluri telefonice vor cele ale ei către mine.

Ea pleacă iar eu o urmăresc cum urcă în taxi și mă asez în fotoliu pornind televizorul în surdină. Liniștea este întreruptă de către George, care aude o voce care-l îndeamnă telepatic să plângă...

Mă duc la pătuț și-i caut suzeta. Îl răstorn ușor pe George spre stânga, apoi spre dreapta dar nu găsesc ceea ce caut. Oricum este prea mare pentru suzetă!

Îi zâmbesc și constat că obiectul căutat se afla deja în gurița lui. Mă bucur dar el continuă să plângă. Îl iau în brațe și verific scutecul, care este uscat. Continuă să plângă. Îi este foame! Îl las în pătuț și caut ceva prin frigider. Nu cred că i se potrivește nimic: salam, cascaval, bere, friptură... Mai sunt niște fructe și legume. 

Între timp găsesc un bilețel (de fapt mai multe pagini) pe ușa frigiderului unde soția îmi lăsase un mesaj. Citesc pe sărite și găsesc informația dorită la pagina a treia: „Folosește storcătorul  pentru a prepara bananele. Are un sistem de stoarcere prin presare la rece, fără frecarea și încălzirea fructelor la viteze mari. Nu intra în panică pentru că trebuie doar să apeși pe buton după conectarea la priză”.

Îmi pregătesc fructele, atât pe ale lui George cât și pe ale mele pentru sucul obișnuit pe care mi-l oferea soția mea, dimineața înainte de a pleca la servici și încep să le prepar. Trăiește sănătos!

Oricum, prioritate au bananele lui George. Totul este pregătit dar nu găsesc storcătorul... Unde o fi?

Deschid primil sertar și găsesc o varietate de produse de bucătărie, cele mai frecvent utilizate: o cană termică, cratiță, ustensile de bucătărie, oale, tigăi, farfurii, căni, tacâmuri. 

Fiind utilizat des, mă gândesc că trebuie să fie la îndemână. Mă uit și în dulap, pe masă.... pe jos... nimic! Mai caut și apoi o sun pe soția mea. Nu poate răspunde și-i trimit mesaj. Primesc imediat ca răspuns o imagine și trei cuvinte: sertar dreapta jos.

Deschid sertarul respectiv și recunosc obiectul din imagine. Mă apuc de treabă spre bucuria lui George, a cărui privire fusese tot timpul îndreptată spre sertarul unde se afla storcătorul.  Tot acolo se aflau formele de prăjituri, apoi făcălețul, polonicul - obiecte atât de dragi, când erau folosite pentru prepararea mâncărurilor, dar înspăimântătoare în mâna soției când mă amenința pe mine...

Găsesc și rășnița de cafea și mă bucur la fel de mult, ca George, când a primit bananele. Îmi macin boabele de cafea...

Trebuie să mă implic mai mult în problemele casnice ale casei, dar poate peste câteva luni, când voi fi în concediu, mă gândesc în timp ce George își savurează delicioasele banane. Între timp este gata preparat și sucul meu din fructe stoarse până la ultima picătură.

Îl duc pe George în pat pentru somn. Eu privesc spre televizor și adorm.

Mă trezește un cățel, de pluș, care se urcase pe mine. Tresar. George se plimba în patru labe și arunca cu jucării prin cameră. Era dezordine. Privesc înspăimântat la haosul din jur în timp ce sună telefonul:

-          Cum sunteți? - aud vocea soției

-          Bine... Ne distrăm.

-          Ai pregătit prânzul? Supa pentru George.

-          Acum... Unde găsesc castronul? 

-          Îl prepari ca să fie proaspăt! Păi iei legumele și le speli, le pui în storcătorul cu care ai făcut bananele și se face supă. Pune și o frunză de mărar. Apoi le golești în oala de gătit!

-          Tot în storcător? - întreb mirat, în timp ce George trage fața de masă pe care se afla o vază cu flori, care face zgomot în interacțiunea cu podeaua.

-          Da. Așa consumăm produse 100% natural.

-          Bine...mă ocup - spun în timp ce coșul imens de jucării se răstoarnă pe covor.

După un timp scurt, reusesc să prepar supa pentru George și încă un suc pentru mine. Îl hrănesc pe micuț folosind vesela pentru copii, din sertarul superior al dulapului. Începe să-mi placă confortul oferit de obiectele dragi din bucătărie.

Având energie, am reușit să strâng toate jucăriile, să șterg apa de pe jos ca urmare a căderii vazei cu flori (bine că nu s-a spart) și am strâns cioburile unui pahar spart de mine... Cioburile aduc noroc.

Când termin, mă îndrept spre dormitor dar intră cineva pe ușă. Este soția mea, care și-a rezolvat treburile mai repede și a venit fuga acasă. Eu zâmbesc fericit, în timp ce apare George cu un polonic uitat de mine lângă patul său, după pregătirea prânzului. Soția mea ne privește și spune fericită:

-          Uite-l că stă în picioare!

Da, totul este în picioare: mobila, bucătărie, eu, ea și chiar George care nu a mers pînă în acel pe moment, pe propriile picioare!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.

Sfaturi de ... neurmat

Într-o zi, un amic mi s-a plâns că au dispărut ... citește mai departe.

Locul căruia îi spui.... ACASĂ

Se simte adierea vântului. Crengile lovesc încetișor în geamul camerei, ca și cum ar anunța plecarea verii și sosirea toamnei.

Bărbatul iese pe terasa din fața casei, privind mulțumitor spre cer. În sfârșit și-a finalizat construcția casei și a reușit să-și amenajeze și curtea interioară, putând savura în liniște viața de fmilie.

Soarele începe să-și facă apariția iar bărbatul se retrage  pe partea laterală a locuinței, la umbra nucului bătrân. Își amintește cu nostalgia de momentul achiziției terenului, când toată zona era stearpă, însă în mijlocul proprietății, trona un nuc uriaș, lângă care s-a ridicat actuala construcție.

Pe mica terasă amenajată în spatele casei era pregătită o masă pentru invitații care urmau să vină pentru a înaugura noua locuință. Casa a fost proiectată conform dorințelor bărbatului, a opțiunilor soției acestuia și spre bucuria copiilor. Ei au fost conștienți că casa reprezintă cartea de vizită a proprietarilor ei, adică imaginea lor publică în comunitate.

Inițial a vrut să-și construiască o căsuță cu un singur nivel, dar apoi și-a dat seama că economisește spațiu, dacă va construi pe verticală, în înălțime. Pentru amenajarea exterioară a casei a folosit piatră decorativă,

La parter se afla o bucătărie și o mică cămară aferentă, un living și două grupuri sanitare, care comunicau cu celelalte două de la nivelul superior, pentru a avea instalații termice și sanitare conforme unor proiecte bazate pe standardele și normele specifice.

La etaj se aflau patru camere și două băi. Una dintre camere era dormitorul care a fost amenajat în culori deschise, relaxante: galben și crem. În tavan se  puteau observa țurțuri, specifici peșterilor, care ofereau un spectacol fascinant când erau iluminate de o veioză multicoloră.

A doua cameră aparținea copiilor, iar pereții erau pictați cu diverse personaje din desenele animate. Lângă această încăpere se afla o altă cameră, una de joacă. Acolo era amenajat un loc de joacă modular: plin de jocuri și  jucării, exact ca într-un parc de distracții pentru copii. Când cei doi copii deveneau aolescenți, renunțau la camera de joacă pentru a deveni alt dormitor, pentru unul dintre cei doi copii.

Ultima încăpere era biroul de lucru al bărbatului, care în cazul unor musafiri ce urmau să rămână peste noapte,, devenea dormitorul acestora, fiind zugrăvit într-o culoare specifică de albastru de Voroneț.

Fiecare camera avea câte o ieșire pe balcon, pe terasa care înconjura întregul nivel. Bărbatul putea merge din birou în orice cameră, fie prin holul interior, fie pe balconul exterior, care avea jaluzele prinse în balamale, pentru a izola locuința în timpul iernii și a ninsorilor abundente, ferind lemnul de degradare..

În mansardă se afla dressingul. Era încăperea unde se țineau hainele, încălțămintea și alte accesorii necesare ținutei vestimentare, organizate și partajate pe umerașe și  dulăpioare. Omul gata „echipat”, putea părăsi locuința pe scările interioare sau pe o scară exterioară care ducea direct la intrarea în garajul ce se afla în dreapta locuinței, pe partea opusă nucului bătrân.

În fața casei era un câmp de flori, multicolore, iar pavajul din mijlocul curții, de la intrarea principală în locuință, avea pe margini câte un șir de trandafiei.

În spatele locuinței, pe lângă terasa lipită de casă, se aflau un foișor, un loc pentru gratar și o mulțime de pomi fructiferi: pruni, măr, păr, cais, care făceau trecerea lină spre spre gardul acoperit de vița de vie. Iarba verde se întindea ca un covor, în calea celor care treceau pe alee.

Bărbatul își privea admirativ locuința și era fericit, că trecuse peste toate obstacolele apărute. Cel mai greu a fost când a căutat o firmă pentru execuția lucrărilor, după realizarea proiectului și obținerea autorizațiilor de construcție. Prima lui investiție, pe care o povestea cu mândrie prietenilor a fot în țiglă metalică pentru căsuța din Bușteni. Mai în glumă, mai în serios, a spus că vrea să aibă un acoperiș deasupra capului….

Adierea vântului aduce o frunze pe reverul hainei bărbatului. El își scutură haina, gândindu-se că ar fi oportună montarea unor stâlpi de gard mai înalți, care să fie acoperiți de un „gard viu”, care va fi nivelat, în fiecare vară, cu plăcere, de către proprietar.

Încet, sorbind din cana de cafea, bărbatul redescoperă capriciile naturii. Vântul dispare ca prin farmec, lăsând loc unui soare care devine tot mai puternic și strălucitor.

-          Nu degeaba se zice că natura-i precum omul!

După câteva clipe, bărbatul își amintește de momente dificile când a început să caute furnizorii de materiele pentru lucrări. Ajunsese să cunoască locul fiecărui produs, în fiecare magazin important. A vrut să cumpere cât mai ieftin deci cineva trebuia să vândă ieftin! Găsise soluția salvatoare când nu se așteptase. Vindem Ieftin a fost răspunsul online la solicitarea bărbatului. Și-a ales materialele pe care le-a dorit, le-a comandat dintr-un singur loc deși livrările s-au făcut de la producători diferiți. Prin comanda de materiale de construcții online, a făcut economie de timp și bani

Fundația și lucrările legate de ridicarea casei au durat câteva luni bune. Culoarea cărămizie a exteriorului a stîrnit admirație și chiar invidie în rândul vecinilor.

După finalizarea construcției, racordarea la utilități a fost o simplă formalitate. Instalațiile sanitare, termice și electrice au început să fie realizate concomitent, până în momentul când banii s-au epuizat. A avut probleme medicale în familie, iar investiția era în pericol.

Bărbatul ajunsese ca o trestie în bătaia vântului, se îndoia după propriile greutăți dar... nu s-a rupt. Atunci a simțit ce înseamnă prietenia adevărată. Unul dintre amici, a venit în sprijinul său, ajutându-l să finalizeze împreună restul instalațiilor rămase.

-          Prietenul mi-a spus: „Nu te pot ajuta să nu te împiedici, dar îți pot întinde o mână de ajutor, să te ridici!”

Bărbatul privește în zare și meditează:

„Degeaba ai o casă mare dacă ai prieteni puțini. Mai bine să ai o căsuță, iar prietenii să fie precum călătorii în gară. Oricum este bine să ai spațiul tău domestic, departe de sălbăticia răutăților și a invidiei celor din jur”.

Soția bărbatului apare în pragul ușii, strigând:

-          Hai să mă ajuți, că imediat se umple curtea!

Bărbatul zâmbește fericit, culege o floare pe care o oferă soției, care-l răsplătește cu un zâmbet fericit. Casa pare mică în comparație cu dragostea lor. Era locul căruia îi spunea ACASĂ. Soarele își întinde razele pentru a încălzi inimile celor din jur...

Articolul a fost scris pentru Spring Super Blog 2020.