Se apropie Sărbătorile de Paşti!
Dacă ar fi să ne luăm după vremea
de afară, avem impresia că vine Crăciunul. Fulguieşte încetişor, ca în poveşti.
Parcă de Florii ar veni Crăciunul iar de Paşti, Revelionul!
Oricum, va fi sărbătoare, motiv
pentru ca, fiecare dintre noi,să începem
pregătirile. Primul pas este curăţenia generală, urmată de prepararea
bunătăţilor. Totul trebuie organizat perfect, pentru a avea timp pentru toate.
Pentru a face ordine, mereu
începem cu prima fază, dezordinea. Eu încă sunt în prima etapă…parcă merge tot
mai greu.
Într-o dimineaţă, agitat să ajung
la timp la servici, mai ales că vremea este neprietenoasă, căutam de zor,
una-alta şi intram în panică că timpul trece mult prea repede!
Înainte, aveam timp să vorbim la
telefon, trimiteam glume pe mail, mesaje de sărbători, acum abia avem timp să
ne dăm seama că este sărbătoare!
Revenind la dimineaţa cu pricina,
căutând în dulapul de haine, ceva mai gros, ce abia fusese pus “la naftalină”,
mă trezesc “îngropat” de hainele puse de-a valma. Oftez, aranjându-le cumva, pe
acolo, luând ceea ce-mi trebuie şi o “zbughesc” spre servici. Pe drum, aproape
că aterizez pe jos, în zăpadă…N-am căzut iarna şi cad primăvara!
Ajuns la servici, aud lumea
veselă, ca atunci când venea vacanţa de iarnă. Încep să cred că “mintea” este
la plimbare. Pornesc spre treburile zilnice, revenind după un timp la birou şi
rămân perplex! Dar nu de la zăpada ce o vedeam pe geam, de la un coşuleţ cu
cadouri. Câte un asemenea coşuleţ era pe fiecare birou. Am început să cred că
într-adevăr vine Crăciunul….Firma se gândise, să ofere cadouri …de Paşti, aşa
cum nu mai făcuse până acum. Probabil au fost dusi în eroare de vremea de
afară…dar nu!
Coşuleţul era cu produse de
Paşti! Cumpara cosuri Paste de la Gift Idea şi
angajaţii devin mai motivaţi! De aceea toţi din firmă erau tot într-o mişcare,
ca nişte furnicuţe!
Auzisem eu un zvon legat de
aceste cadouri, în urmă cu două zile dar nu mă asteptam să fie reale,
personalizate şi mai ales aşa prompt livrate!
Frumoasa domnişoară de la
personal, care s-a ocupat de această operaţiune, mi-a comunicat că s-a dat o comandă
online, după alegerea produselor din lista de catalog a companiei GiftIdea şi a
fost procesată foarte repede, pentru a beneficia toţi clienţii de aceste
produse.
Bucuros, am revenit acasă cu coşuleţul
şi …am avut un spor la curăţenie…am făcut în două zile, cât alteori, în patru
zile.