Poveste: Aventuri în tren

M-am trezit devreme ca să am timp să-mi fac bagajele, să beau o cafea, să spăl rufele.... Aveam timp suficient ca să merg agale spre stația de autobuz. Vroiam să călătoresc simplu, ca un om ce pleacă într-un mic concediu.

Pe panou se afișau orele autobuzelor dar, nu erau în concordanță cu sosirea acestora. Uneori se schimbau ora de sosire în stație, deși mijlocul de transport nu apăruse... poate s-au inventat autobuzele invizibile. Până la urma a ajuns și mijlocul de transport în comun și am urcat grăbit. Oamenii au reflexe bune că nu se uită în jur, se sprijină de bara care se află în apropierea lor și coboară din instinct. Privirile sunt îndreptate spre ecranul telefonului. Un bărbat privește după o femeie și vorbește tare... singur. Nu este nebun, are doar hand-free.

După ce cobor, observ o fată care coborâse înaintea mea, își ridică ochii din telefon și privește buimacă în jur vrând să se întoarcă în autobuz, dar acesta pleacă....

Merg grăbit spre gară, evitând persoanele care se îmbrățișau instantaneu pe drum. O fată chiar privește urât spre cel ce o luase în brațe, după ce-și ridică privirea din telefon, în același timp, băiatul repetă același lucru: ochi din ecranul telefonului poposesc asupra fetei nedumerite. Poate se iubesc.... o fi dragoste la prima vedere...virtuală?!

În sfârșit, cu o mică întârziere față de ora propusă de mine, ajung și eu la gară.

Concret, am ajuns cu cinci minute de plecarea trenului. În vagon erau doar vreo zece călători asezați în grup deși nu se cunoșteau. Și locul meu era lângă acel grup nou format. Probabil așa se construiește relația, prin socializare. Locurile din față și din spatele vagonului erau goale.

O femeie începe să vorbească la telefon și se ridică de la locul ei. Probabil vrea să coboare, și astfel o să fim ca în cei zece negri mititei, care dispar unul câte unul. Femeia se mută în spatele vagonului și continuă conversație.

Trenul se pune în mișcare și un baston cade în capul unei fete care se săruta cu un bărbat. Ea se sperie, el sare de pe scaun iar bătrânul din fața lor, reintră în posesia obiectului pierdut. În afară de ei, nimeni nu a sesizat nimic, pentru că toți erau concentrați pe telefoanele proprietate personală: pe internet sau discuțiile cu prieteni.

Femeia cu telefonul revine la locul și continuă povestea. Aflăm pe scurt atât viața ei personală cât și pe cea profesională.

Lângă mine, un bărbat începe să țipe, speriindu-l pe controlorul de bilete. Dar acesta nu se certa cu nimeni, doar vorbea la telefon!

Între timp urcă noi călători, în alte stații. Deodată, o fată își recunoaște colegul de la facultate, care se afla în spatele ei. Acestia conversaseră pe telefon, dar apoi au aflat că de fapt sunt unul lângă altul și au trecut la comunicarea verbală, renunțând la cea scrisă.

Cu o stație înainte de finalul călătoriei, urcă navetiștii. Unul se oprește în ușă și discută la telefon. În celălalt capăt al trenului, la cealaltă ușă se află femeia care-și continuă convorbirea începută din momentul plecării trenului, din prima stație.

Un navetist se asează lângă o femeie și-și cere scuze că o lovise ușor, crezând că-i gravidă. Aceasta ripostează enervată, pentru că burta i se umflase doar pentru că mâncase mai mult dimineața! Astfel îmi aduc aminte de ea, că la urcare, mă speriasem de o pizza imensă ce ascundea un cap mic, în spate....

Un alt navetist, își scoate pet-ul de 2,5 litri de bere și începe să se delecteze.

Femeia cu telefonul se plimbă pe culoar și auzim noi frânturi din discuția ei, în timp ce cei doi tineri se sărută, privind în sus, spre bastonul buclucaș.

În cinci minute ajungem la destinație. Îi las pe ceilalți să coboare pentru că nu mă grăbesc. Femeia continuă să vorbească la telefon până coboară din tren. Oare care este recordul ei de comunicare prin telefon? Oricum are un status bun: 189 de minute până acum!

Navetistul cu berea îți abandonează pet-ul gol și coboară agale, deviat stânga-dreapta.

Eu merg încet pe peron, spre ieșire unde mă abordează o femeie. Nu- i aud vorble și presupun că vrea un foc, de la brichetă. Dar nu, de fapt mă întreba dacă vreau o fetiță... Cum să vreau o fetiță, când ea trebuie să fie la școală! Unde o fi mama ei?