Mă trezesc zâmbind, în timp ce
ascult ciripitul păsărelelor, dar nu la figurat ci la propriu. Mă ridic încet din
pat și mă îndrept spre fereastră. O văd pe soția mea ascunsă de razele soarelui,
sub crengile bogate ale nucului din grădină. Puțin mai departe, se află
prietenul meu, care pregătește grătarul în timp ce-și așteaptă soția care să-i
aducă ustensilele de lucru din micuța anexă de lemn, de lângă casă. Este timpul
să cobor în mijlocul naturii și al evenimentelor care se vor derula în
continuare. Mă deplasez mai greu, pentru că am căzut pe scările unui magazin și
am mâna în ghips. Nu mă doare doar mă enervează. Totuși am un avantaj, pentru
că sunt scutit să fac anumite treburi prin casă.
După ce fac primii pași, privesc
instinctiv la întrerupătorul de la baie, amintindu-mi de munca pe care am
depus-o de-a lungul celor doi ani, alături de prietenul meu când am început să
reamenajăm, de fapt să construim această casă, unde ne petrecem împreună
sfârșiturile de săptămână, departe de agitația orașului.
A fost greu și obositor
construcția acestui loc care este unul relaxant și care a devenit căsuța noatră
dragă. Până am reușit să o finalizăm și să o amenajăm total, a trebuit să parcurgem
mai mulți pași în derularea proiectului de casă, căruia îi spunem în glumă, în
serios CONAC!
În urmă cu doi ani, ne-am
achiziționat un teren aflat la 30 de km de oraș. Am fost extrem de fericit
pentru o clipă, după care am conștientizat calea lungă pe care o mai am de
străbătut până să se numească ACASĂ. Am ales un loc ideal, în care utilitățile deja
existau, fiind necesare doar conectarea locuinței la acestea.
Toată zona era plină de iarbă,
pietre iar în spatele gardului imaginar se afla o căsuță de lemn, ca și cum ar
fi opera unui celebru sculptor în lemn. Am apelat la prieteni dar unii au
dispărut instantaneu iar alții s-au declarat accidentați. Prietenul meu din
copilărie a răspuns prezent și a fost alături de mine. În timp ce mă gândesc,
arunc încă o privire pe geam, în grădină pentru a mă convinge că încă este
alături de mine, având grijă de grătar, de această dată.
Noi doi am lucrat împreună, am
supravegheat lucrările și am băut zeci de beri în decursul celor doi ani, dar
am avut multe idei bune.
Prima zi a fost una dezolantă,
deoarece am început să smulgem buruienile și parcă în ciudă, apăreau altele. Întâi
m-am gândit să punem pietriș dar apoi mi-am dat seama că mă pierd în lucruri
mărunte, fără a face ceva important.
După o adâncă cugetare am
ajuns la o concluzie simplă, putem avea o casă ideală care să fie realizată pe
baza unui proiect analizat atent de personal specializat, așa că am căutat și
am contactat un birou de arhitectura. Oricum aveam nevoie de un proiect pentru
autorizația de construcție, care să fie baza următoarelor proiecte de conectare
la utilități.
În momentul discuției legate
de configurația casei, eu și soția mea am avut păreri diferite, dar eu am
acceptat tacid cele propuse de ea.
Am ales să construim o casă cu
parter și etaj. Parterul ales are în configurație: un living, o bucătăie și
două băi, urmând ca la etaj să fie tre camere, fiecare cu baie proprie. Tot la
etaj se află și un dressing, loc unde avem hainele și încălțămintea, obșinând
astfel spațiu în interiorul camerelor.
În capatul grădinii am
construit un garaj, care se află în prelungirea unei magazii. Pivnița este locul
care nu poate lipsi din gospodărie. Beciul are o întindere mai mare, începând
din subsolul casei până sub magazie, ideal în cazul în care este zăpadă mare
iar lopata este lăsată în magazie, putând ajunge astfel cu usurință la acest
accesoriu atât de necesar pentru eliberarea zonei de troienele de zăpadă.
Singura mea teamă fusese
legată de costuri, pentru că dacă vrem să cumpărăm materiale ieftine și de
calitate, cineva trebuie să vândă ieftin.
Echipa de construcții a fost
rapidă și după două zile și un soare arzător, a reușit să toarne fundația. În momentul în care au apărut primii
stâlpi din beton la suprafață, am fost fericit. În sfârșit vedeam unde se duc
banii investiți, pentru că până atunci am avut impresia că-i arunc în groapă!
Construcția a fost realizată
cu grijă și în timp scurt, chiar dacă am avut materiale de constructii diversificate, pe care le-am achiziționat
dintr-un singur loc, dar de la mai mulți producători care le-au livrat într-un
interval de 5-7 zile. După
aplicarea cărămizilor și a fierului beton, a urmat izolarea termică, aplicarea
tencuielii exterioare și vopsirea casei. S-au montat ferestre PVC și uși de termopan. În primul an, în exterior arăta
superb dar în interior era plin de moloz.
În următorul an s-a finalizat interiorul. S-a zugrăvit cu vopsea lavabila Savana, apoi s-a montat atât gresia în baie, cât și diferite sortimente de parchet: în bucătărie și în camere, după care s-au dotat încăperile cu minimum necesar de mobilier, precum și cu accesoriile aferente destinației spațiilor respective. În prealabil realizasem instalatiile electrice, termice și conectasem locuința la utilități (curent electric, gaz, apă și canalizare).
...
Îmi închid laptopul care mi-a
fost fidel de-a lungul timpului, chiar și la amenajarea locuinței, pentru că am
comandat materiale de constructii online
de la Vindem-Ieftin.ro și mă deplasez spre dressing pentru a-mi lua haine mai lejere pentru că afară
s-a încălzit.
După ce termin cu îmbrăcatul,
mă îndrept spre fereastră pentru a feri încăperea de soarele puternic și cobor
jaluzelele. Mă uit la tapet și constat că deși am avut îndoieli, acesta este de
calitate: nu s-a dezlipit și nici nu și-a pierdut culoarea.
Cobor agale pe scări și ajung
în fața ușii. Mă uit din nou spre cer și zâmbesc zărind țigla metalică care ține umbră la sol.
La ieșire mă întâmpină piatra naturala montată conform
dorinței soției mele. Bine că am găsit o diversitate de culori, putând astfel
satisface gusturile rafinate ale familiei mele.
Cei de la compania care mi-au livrat produsele, au fost stresați intens de noi dar ne-au oferit consultanță de specialitate prin telefon și au dat dovadă de amabilitate. Comandând minim cinci produse diferite (în realitate au fost 17 produse conform listei mele, puse în ramă, ca amintire) am intrat în grupul privat VIP, beneficiind instant de informații oferte personalizate de la consultanți cu experiență vastă în domeniu.
În
timp ce mă îndrept spre grătar, o aud pe soția mea care discută despre un nou
proiect al ei, legat de un solar pentru grădină, unde să cultivăm legume
bio.... Vai de capul meu ! Iar treabă ! Noroc că am făcut recenzii
video în timpul lucrărilor, cu descărcarea materialelor din camioane, obținând astfel
o reducere pentru următoarea investiție la Vindem Ieftin! Poate economisesc
bani, iar la anul îmi pun polistiren de exterior, pentru a păstra suprafața
interioară intactă, la camera pe care vreau să o construiesc în spatele
grădinii, unde să mă retrag pentru a mă reCULEGE !
Prietenul
meu mă vede și-mi face semn că a terminat treabă și este timpul să savurăm
preparatele delicioase.
...
Este anevoioasă construirea unei clădiri, case pentru că necesită și resurse fizice și financiare. La noi în țară, există multe locuri care ar trebui renovate, refăcute, reconstruite și dacă fiecare s-ar preocupa de propriul spațiu domestic, țara noastră ar fi mult mai apreciată, că frumoasă este deja!
Așa precum în viața avem
puțini prieteni adevărați, poate doar unul singur, așa avem doar un singur loc
căruia îi spunem cu drag ACASĂ!
Acest articol a fost scris
pentru SuperBlog 2021, iar imaginile au fost preluate de pe situl Vindem-Ieftin.ro
Wow that was strange. I just wrote an really long comment but after I clicked submit my comment didn't show
RăspundețiȘtergereup. Grrrr... well I'm not writing all that over again. Anyhow, just wanted
to say wonderful blog!