Dădaca și scutecul

Un zgomot nefiresc, pentru o zi de week-end, mă deranjează. Întind mână și apăs butonul de pe telefon după care mă întorc pe cealaltă parte a patului

În câteva secunde, sunetul revine. Cu ochii pe jumătate închiși, iau telefonul mobil și mă sperii de imaginea de pe ecran! Era prietena soției mele. Nu era urâtă ca să mă sperie, doar aprigă și mereu îi compătimeam soțul.

Îmi aduc aminte că într-un exces de zel, i-am promis că o să am grijă de copilul lor câteva ore. Ei aveau o obligație și trebuiau să meargă la o petrecere. Soția mea era plecată la o altă prietenă a ei, pe care o pregătea pentru nunta unde aceasta era nașă. Doar eu eram disponibil pentru a fi dădacă...

Mă ridic repede din pat, închid apelul și trimit mesaj: „sunt în trafic”. Nu am mințit, pentru că eram în traficul de pe holul din apartament. Sun după un taxi, în timp ce mă îmbrac.

După  zece minute, taxiul mă lasă la destinație. Aveam un singur dubiu, sau două... nu știam ce vârstă are prichindelul și nici dacă era fată sau băiat. Speram să fie băiețel, că ei se ocupă de jocuri pe telefon, fotbal...

Până să-mi vină vreun gând, mă trezesc sunând la ușă. Cei doi părinți ies în grabă:

-          Vezi unde ai parcat, să nu-ți ridice mașina!

-          A.. am venit cu taxiul...

Se uită mirați la mine, îmi dau seama de gafă și-mi vine ideea salvatoare:

-          Eram în taxi și explicam șoferului cum să ajung aici. În trafic... era un șofer nou.

Nu cred că m-au crezut după chipurile lor mirate, așa că am intrat în casă iar ei au încuiat ușa. Probabil ca să nu mă răzgândesc și să plec. 

Mă duc în sufragerie și pornesc televizorul. După câteva minute îmi aduc îmi aduc aminte de ce mă aflu acolo. E liniște... ori doarme, ori face prostii... Mă gândesc să mai stau un pic. Văd cubul antistress și-mi aduc aminte de week-end-urile cu prietenii, când ne adunăm sâmbătă seară să ne distrăm. Încep să întorc cubul și să-l învârt pe toate fețele. Reusesc să combin două părți dar celelalte rămân amestecate. Aveam un prieten, magician, care în trei minute rezolva cubul, având culorile completate pe toate părțile acestuia și în același timp ne ascundea și monezile de pe masă.

După zece minute reusesc să rezolv patru din cele sase fețe ale cubului. Între timp mă decid să caut copilul.Oare nu l-au luat cu ei?

Ajung în dormitor... nimic. În bucătărie...nimic. În celălalt dormitor.. nimic în afară de jucăriile împrăștiate pe jos.. Ciudat. Dau să ies, dar piciorul drept nu mă ascultă și cad lat, pe jos. Aud râsete de sub pat. Apare o mogâldeață:

-          Te-am prlins! Te-am prins! - spune stâlcit

-          Bine....

-          Găsește-mă! - zice și dispare în patru labe

Mă duc după el dar nu-l găsesc. Aud zgomot în bucătărie și mă deplasez spre acel loc. Liniște. Se deschide ușa unui dulap și pică... făina în capul meu. O mogâldeață râde. Nu se mai poate! În felul aăta rămân accidentat și obosesc:

-          Îmi place cu tine, ești ca un Moș Crăciun! - râde mogâldeața.

-          Bine. Hai să ne jucăm ceva... Punem un joc pe telefon?

-          Nu am telefon.

-          Pe televizor?

-          Nu am jocuri pe televizor.

În timp ce caut o soluție simt un miros neplăcut. Mogâldeața mă trage de cureaua pantalonilor:

-          Caca!

-          Cacao? Vrei cacao cu lape? - întreb mirat aplecându-mă

-          Caca - repetă copilul și-mi pune mâna pe fundul lui.

Aha! vrea la toaletă! Îl iau repede în brațe și alerg spre baie. Îl așez pe capacul toaletei. Îl ridic și-l pun în picioare, dar nu stă, până ridic capacul de la vasul WC. Îi dau jos pantalonii și simt cum curge...

Mă uir la toaletă, mă uit la mogâldeață, apoi îmi privesc pantofii negri care deveniseră maronii. Mă sperii, dar îmi revin. Sunt un om matur, ce mă stresez!

Las copilul pe gresia și mă îndrept spre bucătărie. Aud cum țipă:

-          Este rece...

-          Ce este rece? A... gresia!

Iau repede un prosop și-l pun sub fundul mogâldeței. Mă descalț înainte să ies din baie ca să nu fac murdărie. Merg spre bucătărie. Caut ceva ... nu știu exact ce.

Mă duc în camera mogâldeței și caut haine de schimb. De fapt găsesc scutece, ceea ce înseamnă că trebuie să-l schimb.... de scutece, aș vrea să-l schimb cu alt copil, cu unul care să fi făcut treaba mare pe el. 

Oftând, iau punga de scutece naturale și mă îndrept spre baie. Dar unde-l schimb? Mă duc în baie și nu găsesc nimic pe care să întind mogâldeața. Îl iau în brațe, ținându-l strâns cu prosopul și-l duc în sufragerie. Îl pun pe masă, îmi pun ochelarii de soare, o esarfă ca mască și încep operațiunea schimbarea scutecului. După 20 de minute, cu diverse încercări de amplasare a scutecului, ne declarăm satisfăcuți, eu și mogâldeața. Acesta este fericit, că aruncă scutecul vechi, pe covorul persan din sufragerie. Totul este dezastru!

Covorul, linoleul de pe hol, pantofii mei, prosopul și chiar eșarfa de la gât, purtau urmele bătăliei cu treburile mari și mici pe care le-a avut mogâldeața.

Dacă vin părinții și văd dezastrul făcut, o să-mi aud glume până la adânci bătrâneți. Așa că, încet dar sigur, am început să folosesc mașina de spălat, aspiratorul și mopul pentru a face curat. Mogâldeața stătea în funf și-mi arăta cu mâna unde se mai vedeau urme ale dezastrului, ceea ce înseamnă că era bun de soacră... deși este băiat.

Eșarfa a ajuns pe sărma de rufe de pe balcon, prosopul pe cuiul din baie de unde-l luasem, pantofii mei se uscau la intrarea în locuință, aspiratorul, mașina de spălat și mopul au fost repuse în pozițiile inițiale, ca atunci când apărusem eu în casă. Mogâldeața râdea intens, în timp ce aud cum se deschide ușa. Au venit părinții lui. Ura!

Prietena soției privește uimită la noi:

-      A fost bine?

-      Da. Să mai plelelecați plecați...pecați....ca să vină nenea. Este maimuțoiul care m-a făcut să râd mereu...meleu.... - spuse mogâldeața în propriul său limbaj.

- Ce curat este în casă? - remarcă prietena soției mele.

- A dat... cu apă... cu pipi...cu caca.... - spunea mogâldeața.

- Ce anume? Auăleo! Am uitat să-ți spunem să-i dai jucăriile pentru dentiție dacă plânge.

- Nu a plâns deloc!

- Interesant.

Experiența a fost una plăcută pentru că am fost pregătit pentru un alt bebeluș care a a părut în viața mea. Deja știm cum să schimb scutecele unui bebe, fără a face ravagii.

De asemenea astfel am știut unde pot găsi marca românească de scutece naturale  care împreună cu jucării de dentiție, museline moi pentru bebe și hăinuțele de bebeluși, au salvat timpul pe care altfel îl pierdeam prin diferite magazine.