cluc24

luni, 1 aprilie 2019

Un joc, două jocuri....


Un zgomot nefiresc pentru o zi de week-end mă deranjează. Întind mână și apăs butonul de pe telefon după care mă întorc pe cealaltă parte a patului
În câteva secunde, sunetul revine. Cu ochii pe jumătate închiși, iau telefonul mobil și mă sperii de imaginea de pe ecran. Era prietena prietenei soției mele. Nu era urâtă, doar aprigă și mereu îi compătimeam soțul. Îmi aduc aminte că într-un exces de zel, i-am promis că o să am grijă de copilul lor câteva ore. Ei plecau la o petrecere. Soția mea era la prietena ei pentru că o „gătea” pentru nunta unde aceasta era nașă. Doar eu eram disponibil pentru a fi dădacă.
Mă ridic repede din pat, închid apelul și trimit mesaj: „sunt în trafic”. Nu am mințit, pentru că eram în traficul de pe holul din apartament.
După  zece minute, taxiul mă lasă la destinație. Aveam un singur dubiu, sau două... nu știam ce vârstă are prichindelul și nici dacă era fată sau băiat. Speram să fie băiețel, că ei se ocupă de jocuri pe telefon, fotbal... Până să-mi vină vreo idee, mă trezesc sunând la ușă. Cei doi părinți ies în grabă:
-          Vezi unde ai parcat, să nu-ți ridice mașina.
-          A.. am venit cu taxiul...
Se uită mirați la mine și-mi vine ideea salvatoare:
-          Eram în taxi și explicam cum să ajung aici. În trafic... era șofer nou.
Nu cred că m-au crezut după chipurile lor mirate, așa că am intrat în casă iar ei au încuiat ușa. Probabil ca să nu mă răzgândesc și să plec. 

Mă duc în sufragerie și pornesc televizorul. După câteva minute îmi aduc îmi aduc aminte de ce mă aflu acolo. E liniște.. ori doarme, ori face prostii... Mă gândesc să mai stau un pic. Văd Cubul Rubik și-mi aduc aminte de week-end-urile cu prietenii, când ne adunăm sâmbătă seară să ne distrăm și jucăm jocuri de societate.
Cubul a apărut odată cu mine, pe lume, în anul 1974, dar în locuri diferite, el în Ungaria, eu în România. Încep să-l întorc și să-l învârt pe toate fețele. Reusesc să combin două culori dar celelalte rămân amestecate. Aveam un prieten, magician, care în trei minute rezolva cubul, având culorile complete pe toate părțile acestuia și în același timp ne ascundea și monezile de pe masă.
După zece minute reusesc să rezolv patru din cele sase fețe ale cubului. Între timp mă decid să caut copilul.Oare nu l-au luat cu ei?
Ajung în dormitor... nimic. În bucătărie...nimic. În celălalt dormitor.. nimic în afară de jocuri de cărți împrăștiate pe jos.. Ciudat. Dau să ies dar, piciorul drept nu mă ascultă și cad lat, pe jos. Aud râsete de sub pat. Apare o mogâldeață:
-          Te-am prins! Te-am prins!
-          Bine....
-          Caută-mă! - zice și dispare.
Mă duc după el dar nu-l găsesc. Aud zgomot în bucătărie și mă deplasez spre acel loc. Liniște. Se deschide ușa unui dulap și pică... făina în capul meu. O mogâldeață râde. Nu se mai poate! În felul aăta rămân accidentat și obosesc:
-          Îmi place cu tine, ești ca un Moș Crăciun! - râde mogâldeața.
-          Bine. Hai să ne jucăm ceva... pe telefon?
-          Nu am telefon.
-          Pe televizor?
-          Nu am jocuri pe televizor.
-          Dar cu ce te joci?
-          Cu board games.
-          Adică?
-          Cu jocuri de la Cutia.
-          A... din cutie! - zic eu relaxat că am înțeles ideea și că putem sta pe jos ca să ne jucăm fără să alergăm prin casă.

-          Nu. Sunt jocuri de la oxygame.  
-          Bine.. Ce jocuri ai?
-          Mai multe. Uite, am Port Royal, Extensia Port Royal: Doar încă un contract, Ligretto, Qwirkle - spune mogâldeața scoțând mai multe jocuri de sub patul din sufragerie.
Mă uit atent la jocuri și simt nevoie de competiție, mai ales că nu am cum să nu-l înving.
-          Hai să jucăm. Ce joc preferi?
-          Ligretto.
-          Bine... Câți ani ai?
-          Am împlinit opt ani. Jocurile sunt pentru oameni mari ca mine, peste opt ani.
-          Bine. Hai să jucăm.
Încep să studiez regulile jocului. Acesta este pentru 2–4 jucători de peste 8 ani. Ne încadrăm. Și eu am peste opt ani. Jocul conține: 160 de cărţi (4 seturi de cărţi a câte 40 de cărţi – câte un  set pentru fiecare dintre cei 4 jucători) .

Modalitatea de joc pare simplă: jucătorii evoluează simultan având nevoie o capacitate de  reacţie cât mai bună cu putinţă! Cine epuizează primul teanc cărți Ligretto  și se debarasează  de  cât  mai  multe  cărţi, câştigă partida!
Bun, deci grupăm cărțile după  culorile  diferite  de  pe spatele lor (faţa este cea cu inscripţia „Ligretto”). Fiecare îşi  preia propriul set de cărţi în culoarea pe care şi-a ales-o, după care le amestecăm. Fiecare jucător depune în faţa lui, pe masă, cărţi din setul propriu, cu feţele cu  cifrele întoarse în sus. Numărul cărţilor expuse variază în  funcţie de numărul jucătorilor: noi fiind doi, avem cinci cărți. Pe lângă aceste cărţi, fiecare jucător depune într-un  teanc  10  cărţi  întoarse  cu  faţa  (cu  cifre)  în  sus, formând teancul Ligretto. Restul de cărți se țin în mână fiind un teanc acoperit.
-          Start! - spune mogâldeața și începem să scăpăm cât mai repede de cărțile expuse pe care le depunem cu fața în sus, în mijlocul mesei.
Abia am citit regulamentul că sunt deja bulversat. Dar recitesc și rememorez instrucțiunile. Cărţile  cu  numărul  1  pot  fi  depuse  oricând  în mijlocul  mesei  şi  reprezintă  cărţile  de  pornire  pentru  orice teanc;, în timp ce celelalte cărţi pot fi depuse numai în cazul în care cartea  nouă  are  aceeaşi  culoare  cu  cea  a  teancului  şi  dacă  arată  un  număr  cu  unu  mai  mare  decât  numărul  de  pe cartea pe care urmează a fi depusă.
Încep să pun peste un 1 albastru un 2 albastru. Caut un trei albastru. Pot depune cărți în  oricare dintre  teancurile  de  pe  mijlocul  mesei,  indiferent  de  cine  a  depus prima carte în teanc iar din  fiecare  culoare  pot  exista  simultan mai multe teancuri de cărţi.
-          Ligretto, strigă mogâldeața și jocul s-a terminat.
Facem evaluarea: toate  cărţile  depuse  în  mijlocul  mesei  sunt  separate  după culoarea lor de pe verso (care corespunde culorilor  alese de jucători). Fiecare dintre noi, primim pentru fiecare carte pe care am reuşit să o depunem în mijlocul mesei câte un punct. Pentru fiecare carte care se mai află în teancul meu de Ligretto, primesc 2 puncte de penalizare. Cărţile din rând şi cele din mână nu se calculează.  Am pierdut la un scor la care se rușinează și marii fotbaliști. Se spune că mai bine nu te deplasai la meci, că pierdeau la un scor mai mic, așa că mai bine nu jucam, că nu mă făceam de râs.
-          Jucăm altceva - spun eu, convins că trebuie să înving mogâldeața, că nu poate fi la fel de perspicace la toate.
-          Bine.
Mogâldeața scoate jocul Qwirkle. Mă frec fericit pe mâini. Jocul are 108 piese de joc. Piesele de aceeași formă sau culoare trebuie amplasate pe un rând care se tot extinde. După împărțirea pieselor, acestea se numără și cine are cele mai multe piese de culoare și formă identică începe să le pună într-un rând pe mijlocul mesei. Am același număr cu mogâldeața dar începe el, pentru că este mai tânăr, conform regulamentului pentru departajare. Nu e cinstit!

Se pun pe rând piesele și cu cât numărul lor scade, se scot altele din săculeț, pentru a avea întotdeauna câte sase piese în față. Fiecare piesă există de trei ori. Termin repede piesele ca la domino și mogâldeața încheie  jocul. El are un bonus de 6 puncte. Numărăm punctele pentru piesele aliniate, pe hârtie dar nu pot păcăli mogâldeața, că este as în matematică.
Mă enervez dar îmi trece repede, pentru că apar părinții săi. Prietena prietenei soției privește uimită la noi:
-          A fost bine?
-          Da. Să mai plecați ca să vină nenea. Este singurul pe care l-am bătut la două jocuri diferite!
Este clar, în week-end o să-mi iau și eu jocurile, exersez, apoi îmi iau revanșa! Îmi iau setul de Ligretto pentru 12 jucători!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog Spring 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu