cluc24

marți, 5 martie 2019

La Mamaia, cu cățeluș și purceluș


De mic copil mi-a plăcut să călătoresc. Părinții mei, mă duceau în fiecare zi liberă în excursii, prin pădurile din jurul Brașovului.
Îmi aduc aminte cu nostalgie de prima mea vacanță care a fost la mare. Eram în vacanța de la sfârșitul clasei a I-a, iar părinții au cumpărat bilete pentru un concediu pe malul litoralului românesc, ca să am ce povesti la începutul noului an școlar. Chiar așa a fost, când învățătoarea ne-a întrebat cum ne-am petrecut vacanța de vară, eu am rostit fericit cele trei cuvinte: „vacanta la mare, după care am considerat că subiectul s-a epuizat și m-am așezat cuminte în bancă.
Revenind la prima vacanța din cariera de elev, urmată de călătoria la mare, îmi aduc aminte de nerăbdarea care mă stăpânea. Așteptam plecarea deși eram conștient că această apropiere a călătorie aducea în mod automat și apropierea unui nefericit sfârșit de vacanță.
În fiecare zi îmi întrebam când plecăm, atât pe părinții mei cât și pe bunica mea (pe care o alintam Mamaia, deși nu avea mare și/sau plajă...). Conform raționamentului meu, ca să plecăm, părinții mei trebuiau să fie în concediu. Imediat ce am auzit că ei urmau să rămână acasă a doua zi, am devenit agitat.
Instantaneu, mi-am adus aminte de cuvintele părinților din ziua în care mă anunțaseră de concediul lor:
-      O să călătorim noaptea că este drumul lung și putem dormi în tren! - mi-a spus tata.
Era clar că urma să plecăm în seara respectivă, așa că m-am pregătit temeinic și cum s-a lăsat întunericul, m-am dus în dormitorul părinților și am tras-o de păr pe mama, care a țipat încet, uitându-se uimită la mine:
-          Nu plecăm la mare?
-         Nu în seara asta... - au fost cuvintele ei care m-au întristat.
Pănă la urmă, părinții mei, s-au decis să plecăm cu două zile mai repede, găsind un loc de cazare, pentru început, la o pensiune. Când am văzut că se pregătesc bagajele m-am bucurat. În toiul pregătirilor, a sunat telefonul fix și am răspuns încet:
- Nu este nimeni acasă, suntem plecați la mare! - după care am închis.
Îmi era frică că suna prietena mamei cu care vorbea mult și riscam să pierdem trenul.
După ora prânzului am fost trimis la culcare ca să fiu odihnit pentru călătorie. N-am putut dormi, iar la televizor nu era nimic... nici emisiune, nici televizor, că era înainte de anul 1989.
Seara am plecat cu autobuzul și tata se plângea că i se lungesc mâinile de la atâtea valize. Avea doar două, dar mari! Eu aveam un rucsac în care era cățelușul meu de pluș, de care nu m-am despărțit niciodată, Era cățelușul meu de la bloc!
Noaptea a fost lungă și nu prea vedeam nimic pe geam, dar eram acompaniat de sforăiturile celor din jur. Pe la ora 5 dimineața, am ațipit și o femeie a strigat trezindu-mă:
- Uite marea!

Am ajuns cu greu la pensiune iar camera nu era pregătită, așa că ne-am plimbat pe plajă și am cumpărat un purceluș gonflabil. Revenind la pensiune, o femeie în halat albastru se uita urât la noi. La început am crezut că este vânzătoarea de la alimentară dar apoi am descoperit că era gazda noastră:
-   Aveți și copil. Plătiți un pat suplimentar - spunea ea în timp ce se uita la cățelușul meu de pluș.
-     Auzi tati, să nu spunem că ne-am luat și purceluș, că poate ne pune să mai plătim un pat - am soptit eu tatălui meu.

Ajunși pe plajă, m-am jucat cu nisipul și ne-am apropiat de apă. Înainte de a mă atinge valul, m-am retras.
-     Hai în apă. E ca la bazin! - îmi spune mama
-      Nu.... Eu nu intru, că nu-i văd capătul - spun hotărât.
Între timp, pe lângă noi trece un fotograf:
- Nu dați banii pe proștii, faceți poze la copii! - și noi l-am ascultat. Am făcut o poză color și tata și-a cumpărat o bere, bucuros că nu-l vede și nu-i face reproșuri Mamaia, bunica nu stațiunea!

În zilele următoare ne-am mutat la hotelul unde aveam cazarea rezervată prin ONT. Nu știam ce înseamnă dar sună atrăgător. Acolo mi-am făcut o prietenă, o liftieră blondă. Când plecam la plimbare, le spuneam părinților să luăm un lift anume. Tata nu s-a lăsat până nu i-a spus frumoasei doamne că eu o plac... La vârsta aceea, m-am rușinat și a doua zi am primit o bombonică...
Am stat la soare zilnic, până mama s-a ars ca un rac și ne-am retras la umbră pentru plimbări. Am înțeles că înghețata este bună la arsuri și am consumat în cantitate mare, după care am trecut și pe la spital că aveam amigdalită.

Ziua ne plimbam cu trenulețul prin stațiune, după care mergeam prin Satul De Vacanță unde mă fascinau masinuțele electrice. În fiecare seară mergeam la cinematograful în aer liber sau la teatrul de vară, la spectacol.
Am fost și  în Constanța, la Delfinariu, la Acvariu, am văzut Farul și Cazinoul. M-am gândit că atunci când voi fi mare, voi reveni să mă îmbogățesc la ruletă....


În timp ce zâmbesc cu gândul la aceste amintiri plăcute, simt o mână pe umăr. Tresar și constat că directorul departamentului se uita la mine. Zâmbesc și-i arăt ecranul monitorului, prevenindu-l și  zicând:
-   Fiecare dintre noi avem Dreptul la vacanță, iar Christian Tour susține Dreptul la vacanță!
Cred că este timpul să mă gândesc la o nouă vacanta cu Christian Tour 

Acest articol a fost scris pentru Super Blog Spring 2019.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu