cluc24

duminică, 29 octombrie 2017

Călătorie spre infinit

Telefonul sună intens. Întind mâna și răspund. Mă sună un subordonat care nu mai pricepea ceea ce înțelesese perfect cu o zi înainte. Era normal, a trecut cam mult iar colegii mei din companie, reusesc mereu să bulverseze lucrurile, uneori doar din ambiție. Dup 30 de minute de conversație, lămurim lucrurile în același ritm cu creșterea propriei nervozități. Între timp, pe ușă își faca apariți socrii. Soția mea se ocupă atât de ei cât și de o ciorbă. Apare și vecina de la etajul inferior, urmată de altă vecină a ei, care se ceartă, ca de obicei. Mă simt ca la balamuc și plec la piață.
Pe drum mă întâlnesc cu persoane care au pierdut... noțiunea timpului și se opresc pe unde apucă, nu stau la cozi și se bagă în față, ori pun nenumărate întrebări care sunt fără rost.
După două ore, reusesc să revin acasă. Vecinele se decid să plece iar soția mea pregătește intens la bucătărie, diferite feluri de mâncare. Socrii vor să plece în vizită la o rudă iar eu nu am chef, și soția mea se oferă să-i ducă cu mașină. După opt ore, în sfârșit sunt singur acasă, doar cu ciorba care trebuie luată de pe foc. Calm...
Soneria mă anunță că este timpul de finalizare al operațiunilor cu ciorba și iau castronul de pe foc, iar interfonul sună... Apăs butonul cu cotul și aud:
-          Socrul....
În acel moment fac două mișcări: deschid ușa de la intrare și scap oala cu ciorbă. Pe covor. M-am săturat! În tip ce socrul își ia ochelarii uitați, eu adun ciorba de pe jos, după care pornesc să arunc gunoiul. Ajung la tomberon unde mă sperii de o pisică și alunec pe jos:
-          Of, viața mea! De ce trăiesc pe lumea asta! Nu puteam să mă nasc într-o lume perfectă!
Mă ridic și merg spre grădina din spatele blocului unde am văzut o lumină roție care parcă îmi dirijeazî pașii:
-          Ce poate fi mai rău.... – spun și simt că încep să mă ridic... ca o pasăre ce dă disperată din aripi....

O lovitură puternică mă trezește. Mă uit în jur și sar speriat în picioare. Un Robot mă privește intens în timp ce-și strânge șuruburile de la picior. Speriat o iau la fugă și acesta scoate o armă și trage în mine. Mă sperii și caut să mă ascund după un tomberon... inexistent. Pe jos sunt doar bucăți de fier și bolovani. Un glonț îmi trece prin fața ochilor, trimis de alt Robot dintr-un grup mai larg.... de roboți. Unul dintre ei, ținea în lesă, un om care mesteca de zor, niște oase. Nu mă uit prea mult în jur și sar în apa care trece pe acolo dar ... este ulei. Puțin mai departe, era un Robot care se scaldă în râul de ulei, pentru a-și unge încheieturile....
Ies repede din râu, plin de ulei ca în ucenicia mea prin fabrică și fug... fug, urmărit de unii Roboți care încearcă să mă vâneze în fel și chip. Încerc să scap. Se pare că nu am sanse.... Alerg în continuare și văd alți oameni, patrupezi... Mă îngrozesc și continui cursa.... până cad în gol și simt o mână puternică care mă trage într-un fel de scorbură, dar nu de copac.. .Leșin, pentru prima oară în viața mea....

Îmi ridic privirea și văd un bătrânel care scrie cu o peniță, la flacăra unei lumânări. Mișcările mele îi atrag atenția:
-          Te-ai trezit.
-          Da... Unde sunt?
-          Pe planeta Terra.
-          Cum am ajuns aici... am visat urât... roboți. Păi pe Pământ am fost și până acum!
-          Nu ai visat. Chiar ești în lumea lor, a roboților.
-          Dar Pământul.... Ce este cu el?
-          În ce an ești tu acum?
-          Normal... 2017... Nu?
-          Eh... Ești de acum un mileniu....
-          Nu înțeleg.
-          Ai fost adus din trecut, de roboți ca să aibă o jucărie nouă, un omuleț de companie.
-          Cum?!
-          Pe vreme ta, oamenii conduceau Pământul. Roboții lucrau pentru ei... Tehnica a avansat, roboții s-au dezvoltat din punct de vedere tehnologic și au preluat lumea.
-          Și oamenii i-au lăsat?
-          Nu au avut ce face. Lupta dintre ei, ambițiile personale, dorința de a conduce lumea, a distrus omenirea.
-          Am văzut  acum că oamenii merg în patru labe.... ca animalele.
-          Da. Animalele au fost ucise și distruse de oameni. Roboții ne-au transformat pe noi oamenii, în animalele lor de companie. Când au nevoie de un asemenea animăluț, merg în trecut și răpesc omul care le devine animal de companie..
-          Nu se poate! Trebuie să luptăm!
-          În prezentul de acum, nu avem cum, umblăm în patru labe să câutăm ceva resurse de hrană, în trecut, ne-am bătut joc de natură, am poluat mediul înconjurător și practic ne-am distru viitorul. Mereu au fost semne care să ne anunțe viitorul sumbru, dar le-am neglijat pentru propriile scopuri. Era o vorbă a  unui străbunic de-al meu, scopul scuză mijloacele....
-          Cum s-a ajuns aici! Când a fost momentul ?
-          Totul a început în mileniul trei....
-          Deci prin mileniul în care trăiesc eu...în prezent sau trecut.
-          Da. Oamenii s-au luptat între ei, au distrus suflete și destine alăturate pentru propriile ambiții. Oamenii se aliau dar nu din prietenie, încredere ci din dușmănie și rivalitate.
-          Adică se aliau doi pentru că doreau să-l distrugă pe al treilea?
-          Da, prieteni datorită unei dușmănii comune. În acest mod s-au pierdut toate resursele existențiale: copacii, alimentele, animalele, apa....
-          Tu cum de trăiești... departe de lumea de afară!
-          Eu sunt urmașul celui care a creat roboții... caut soluții să salvez omenirea dar ... cel mai ușor se salvează ei, dacă nu cad în păcate și au credință, nu au ambiții personale, iar binele tuturor este peste dorința de bine personal. Trebuie lăsate deoparte propriile dorințe, sentimente și doar împreună, oamenii se pot salva.
-          Și? Cum se poate face ceva... Încă tremur de la spaima roboților....
-          Te voi trimite acasă, poate vei convinge lumea să fie mai bună. Eu salvez oamenii adusi din trecut și-i trimit acasă... dar din păcate, ajunși acolo uită ceea ce au văzut.... se pierd în mulțimea de sentimente confuze și negative....Trăiești în perioada când oamenii au înlocuit hrana adecvată cu chimicale, roboții au ajuns la stadii avansate iar fiecare om, vrea putere. Cel care va avea cea mai mare putere, va dori totul și bogații vor sărăci, iar roboții vor cuceri lumea.
-          Eu ce voi putea face! Toți o să mă creadă nebun!
-          Fii om bun! Gândește cu sufletul, acționează cu inima și prin bunătatea ta, poate vei convinge și pe alții, să te urmeze pe calea cea dreaptă, a caracterului uman!

Am reușit! O lumină albastră verzuie, m-a readus în lumea mea. Revin spre casă, dar simt nevoia unei singurătăți episodice pentru a-mi pune gândurile în ordine. Mă opresc în fața unui magazin și văd un anunț legat de lansarea filmului Dincolo de orizont”, care va avea loc pe 3 noiembrie 2017. Deci am ajuns în prezentul meu, actual. Acest film SF poate prevesti o realitate dură dacă noi oamenii, nu ne ajutăm între noi și nu avem grijă de fauna și flora noastră. Văzând titlul acestui film de la InterComFilm am simțit un dor nebun pentru familie, viață și existența mea de până acum și sper și în viitor.... Trebuie să ne trăim prezentul așa cum este, pentru că uneori, poate fi mult mai rău!


 Acest articol este o ficțiune și a fost scris pentru SuperBlog 2017, în așteptarea lansării filmului prezentat la ultimul paragraf...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu