Nostalgia mării

Amintirile mă cuceresc... Fără să vreau îmi rememorez o parte din viață și descopăr că ceea ce mă făcea nefericit în trecut acum reprezintă de fapt o fericire pierdută!

De mic copil mi-a plăcut să călătoresc. Părinții mei mă duceau în fiecare zi când erau liberi, în excursie prin pădurile din jurul Brașovului.

Îmi aduc aminte cu nostalgie de prima mea vacanță de la mare. Eram în vacanță după finalizarea clasei întâi, iar părinții au cumpărat bilete pentru un concediu pe malul litoralului românesc, ca să am și eu ce povesti la începutul noului an școlar, colegilor și învățătoarei.

Când am revenit la școală, în  prima zi, învățătoarea ne-a întrebat cum ne-am petrecut vacanța de vară, eu am rostit fericit cele patru cuvinte magice la care mă gândisem mult timp: „am fost la mare”, după care am considerat că subiectul s-a epuizat și m-am așezat cuminte în bancă.

Revenind la prima mea vacanța din cariera de elev, urmată de călătoria la mare, îmi aduc aminte de nerăbdarea care mă stăpânea. Așteptam plecarea deși eram conștient că această călătorie aducea în mod automat și apropierea unui nefericit sfârșit de vacanță.

În fiecare zi întrebam când plecăm, atât pe părinții mei cât și pe bunica mea (pe care o alintam Mamaia, deși ea nu avea mare și/sau plajă). Conform raționamentului meu logic, ca să plecăm, părinții mei trebuiau să fie în concediu.

În ziua în care am auzit că ei urmau să rămână acasă, de a doua zi, am devenit agitat.

Instantaneu, mi-am adus aminte de cuvintele părinților adresate mie ziua în care mă anunțaseră de viitoarea noastră aventură la mare:

-      O să călătorim noaptea că drumul este lung și putem dormi în tren! - mi-a spus tata.

Deci, era logic și mai mult decât clar că urma să plecăm în seara respectivă, așa că m-am pregătit temeinic și cum s-a lăsat întunericul, m-am dus în dormitorul părinților și am tras-o de păr pe mama, care a țipat încet, uitându-se uimită la mine. Eu extrem de serios am întrebat-o:

-          Nu plecăm la mare?

-         Nu în seara asta... - au fost cuvintele ei care m-au întristat.

Pănă la urmă, părinții mei s-au decis să plecăm cu două zile mai repede, găsind un loc de cazare, pentru început, la o pensiune. Când am văzut că se pregătesc bagajele m-am bucurat și făceam multă gălăgie de parcă eram într-o clasă de elevi rămași fără profesori. În toiul pregătirilor, a sunat telefonul fix și am răspuns încet fără să mă audă cineva:

- Nu este nimeni acasă, suntem plecați la mare! - am spus pe un ton serios după care  am pus receptorul în furcă.

De fapt, îmi era frică că suna prietena mamei cu care vorbea ea extrem de mult și puteam risca pierderea trenului.

După ora prânzului am fost trimis la culcare ca să fiu odihnit pentru călătorie. N-am putut dormi, iar la televizor nu era nimic... nici emisiune, nici televizor, că era înainte de anul 1989.

Seara am plecat cu autobuzul și tata se plângea că i se lungesc mâinile de la atâtea valize. Avea doar două, dar mari! Eu aveam un rucsac în care era cățelușul meu de pluș, de care nu m-am despărțit niciodată, pentru că cățelușul meu de la bloc!

Noaptea a fost lungă și nu prea vedeam nimic pe geam, dar eram acompaniat de sforăiturile celor din jur. Pe la ora cinci dimineața, am ațipit și o femeie din compartiment a strigat trezindu-mă:

- Uite marea!

Am ajuns cu greu la pensiune iar camera nu era pregătită, așa că ne-am plimbat pe plajă și am cumpărat un purceluș gonflabil. Revenind la pensiune, o femeie în halat albastru se uita urât la noi. La început am crezut că este vânzătoarea de la alimentară dar apoi am aflat că era gazda noastră:

-   Aveți și copil. Plătiți un pat suplimentar - spunea ea în timp ce se uita la cățelușul meu de pluș.

-     Auzi tati, să nu spunem că ne-am luat și purceluș, că poate ne pune să mai plătim un pat - am soptit eu tatălui meu.

Ajunși pe plajă, m-am jucat cu nisipul și ne-am apropiat de apă. Înainte de a mă atinge valul, m-am retras.

-     Hai în apă. E ca la bazin! - îmi spune mama

-      Nu.... Eu nu intru, că nu-i văd capătul - spun hotărât.

Între timp, pe lângă noi trece un fotograf:

- Nu dați banii pe proștii, faceți poze la copii! - și noi l-am ascultat. Am făcut o poză color și tata și-a cumpărat o bere, bucuros că nu-l vede și nu-i face reproșuri Mamaia, adică bunica nu stațiunea!

În zilele următoare ne-am mutat la hotelul unde aveam rezervată cazarea. Acolo mi-am făcut o prietenă, o liftieră blondă. Când plecam la plimbare, le spuneam părinților să luăm liftul unde era „tanti cea frumoasă”. Tata nu s-a lăsat până nu i-a spus frumoasei doamne că eu o plac... La vârsta aceea, m-am rușinat dar a doua zi am primit o bombonică de la tanti cea blondă... Atunci mi-am propus să revin peste ani când voi fi mare, atât pe plajă, la mare, la tanti, la hotel, la distracție....

Am stat la soare zilnic, până mama s-a ars ca un rac și ne-am retras la umbră pentru plimbări. Am înțeles că înghețata este bună la arsuri și am consumat în cantitate mare, după care am făcut o vizită la spital pentru că aveam amigdalită.

Ziua ne plimbam cu trenulețul prin stațiune, după care mergeam prin Satul De Vacanță unde mă fascinau masinuțele electrice. În fiecare seară mergeam la cinematograful în aer liber sau la teatrul de vară, la spectacol.

Am fost și  în Constanța, la Delfinariu, la Acvariu, am văzut Farul și Cazinoul. M-am gândit că atunci când voi fi mare, voi reveni să mă îmbogățesc la ruletă....

  

Anii au trecut. Am crescut și mi-am respectat promisiunile. Mai puțin una.... În fiecare an merg alături de familia mea la mare. Soția mea adoră marea și plaja eu berea și bălăceala. Acum este mult mai ușor de ajuns la mare, chiar dacă distanța din Brașov spre litoralul românesc a rămas același și drumul este mult mai aglomerat. Când mergem pe Autostrada Soarelui, spre litoralul românesc, în mod instantaneu, soția mea fredonează “Mă întorc la tine, mare albastră”.

În copilărie aveam probleme ca să găsim o cazare litoral ideală în perioada mult dorită și care să corespundă în totalitate cerințelor noastre. În prezent este extrem de ușor să facem rezervări online și să alegem pachetul de vacanță dorit.

La începutul fiecărui an, în momentul când la servici mi se cere să-mi programez concediul, după ce mă sfătuiesc cu soția mea, ne facem rezervare la mare și apoi ne bifâm perioada de concediu.

Mie îmi place Mamaia. Este stațiunea care-mi readuce în memorie trecutul dar în același timp observ evoluția pozitivă a serviciilor pe care le oferă.

Anul trecut, doar printr-un singur clic pe cazare Mamaia am găsit mai multe oportunități. Am ales un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, în apropierea plajei și la o aruncătură de băț de Constanța.

Programul nostru este unul obișnuit. După servirea micului dejun, mergem la plajă, facem baie, ne bronzăm și servesc o blondă. Este vorba de bere!

Aproape de prânz, ne ridicăm agale și ne plimbăm pe faleză spre Constanța mergem de la Cazino spre Comandamentul Marinei, fostul hotel Carol, se află Farul Genovez. Un loc plin de istorie care însă nu are altă legătură, decât numele, cu genovezii. Farul are o înălțime de 16 metri  și o formă octogonală, fiind construit din blocuri de piatră naturală, având în compoziția amestecului de material, pe lângă var și nisip, ceva specific mării: scoica. Acest far se remarca de la o distanță de 5 km din largul mării.

Apoi ne oprim la unul dintre restaurantele din zonă unde servim masa, pe terasă, la umbra unui copac. Apoi trebuie să facem sport, adică să continuăm cu câțiva pași care să ne ajute la sănătate.

În timpul plimbărilor prin Piața Ovidiu, nu putem rata Edificiul Roman cu Mozaic, frescă a secolului al IV-lea. Aceasta se află lângă Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și edificiul este simbolul Imperiului Roman, reprezentând atât o punte între port și orașul antic, cât și între negustorii din trecut  și cei din prezent.

Îmi place să trecem prin port, mai ales dacă putem istoria emblema navigației românești, reprezentată de bricul Mircea.

Seara după cină, ne plimbăm prin stațiune și admirăm Apusul și așteptăm o nouă zi...

Niciodată nu mă îngraș în perioada de concediu, pentru că mă relaxez și-mi dozez energia și puterea în funcție de dorință, cunoaștere...

Două lucruri regret de fiecare dată: Cazinoul nu este funcțional și nu pot juca la ruletă, iar liftiera blondă...nu este.... dar o am pe soția mea!

Acest articol a fost scris pentru Super Blog Spring 2020.