Despre încăpățânare

Încăpăţânarea este atât de des întâlnită …

Uneori aceasta poate fi benefică, ducând la multe descoperiri, indiferent de problemele ivite în cale.

Alteori încăpăţânarea ţine doar de „eu-l” interior al omului.

Când cineva trebuie să facă un lucru şi i se spune de mai multe persoane, cum ar fi bine, acesta vrea să facă doar cum şi când vrea el.

Se spune că dacă doi oameni diferiţi îţi spun că eşti beat, mergi şi te culci. Dacă mai multe persoane îţi spun că nu este bine ce faci…ar trebui să renunţi, dar încăpăţânarea nu  se lasă… dacă nu iese, se găseşte un om care să fie vinovat.

Dacă esti încăpăţânat să faci ceva sau să menţii acel lucru cunoscut, ajungi să sabotezi progresul şi chiar oamenii.

Încăpăţânatul devine docil în problema ivită doar când nu are încotro, se simte încolţit sau ameninţat de anumite repercursiuni.

De multe ori, un om face şi ceea ce trebuia să facă respectivul încăpăţânat, numai să scape de problema ivită.

Încăpăţânatul este ferm pe poziţia lui chiar dacă nu are argumentele necesare.
Oamenii care au trăit un mod de viaţă, au aplicat un anumit principiu, nu se lasă, în veşnica lor încăpăţânare, îndrumaţi spre o cale sau un drum mult mai bun, ori uşor.
Din cauza încăpăţânării unora, pot pierde şi alţii. Un angajat ce nu vrea să aibă colegi cu alte pricipii oricând are ideea de a-i sabota.

 Un vecin încăpăţânat poate produce multe neplăceri vecinilor din bloc.
Încăpăţânarea poate ajunge la rang de prostie, care apoi să provoace necazuri în lanţ, ca în principiul dominoului.

Înainte de a te încăpăţâna la ceva, gândeşte. Omul se deosebeşte de alte fiinţe, prin faptul că poate gândi!

Să nu fim incăpăţânaţi ca un catâr, ca un cal… sau mai rău, ca doi cai… frumoşi!