cluc24

miercuri, 31 mai 2017

Artă și seducție – Statuile Vivante

Arta

Artistul este un reprezentant al propriei valori artistice, care evoluează în timp, acesta reprezentând prin el însuși, imaginea publică a artei căreia îi aparţine.
Ȋntreaga evoluţie a umanităţii a depins de valoarea artistului și de munca acestuia care a ridicat produsul său, la valoare de artă. Statutul artistului a fost reconfigurat, după fiecare etapă a evoluției, ajungând sa fie, pe rând, un element iubit, îndrăgit şi respectat de societate, sau dimpotrivă, obiect al indiferenţei.  Făcând abstracţie de modul în care artistul este privit, devine cert, că rolul său în dezvoltarea societăţii în care trăieşte este unul fundamental şi constant. 
Evoluţia culturii şi a percepţiei publicului asupra artei este diferită de la generaţie la generaţie, influenţate fiind atât de tehnologia evolutivă cât şi de nivelul de trai. Arta nu poate lipsi din cultura unui popor, putând fi doar ignorată de anumiţi reprezentanţi ai acestuia. Adevărata valoare artistică dăinuie mult timp, fiind recunoscută şi peste ani.
Teatrul este una dintre componentele artei. În aceste spectacole, artiștii își exprimă adevăratul lor talent. Comunicarea verbală este susținută de comunicarea non-verbală a gesturilor și a mimicii care sunt încadrate în spațiul temporar.




Teatrul Masca

Imediat după schimbarea regimului comunist, în 24 mai 1990, se înființează teatrul Masca. Această instituție de artă este singura care are la bază comunicarea non-verbală. Ceea ce contează și incită publicul privitor, sunt gesturile, expresia corporală, pantonima și posibilitatea de spectatorului de a gândi, nu doar de a privi un spectacol.
Primele spectacol care au debutat în cadrul acestui teatru au fost „Clovnii” și apoi „Medievale”. Aceste spectacole își regăsesc continuitatea și astăzi, cu ocazia Festivalului Internațional de Statui Vivante
Spectacolele oferit de actorii de la „Masca” au cucerit publicul din peste 12 orașe din Franța, unde „clovnii” au efectuat un turneu de succes, chiar în primul an de existență.


Statuile Vivante

O altă componentă a artei, a celei plastice însă, o reprezintă statuile. Acestea desemnează oameni, obiecte sau animale.
Arta actoricească este ca o statuie, care ne lasă muți. Statuile Vivante sunt „realizate” din actori, care-și păstrează pozițiile inițiale, perioade îndelungate de timp.
O statuie Vivante este ceva uimitor, magnific, prin care se testează capacitățile și abilitățile personale ale actorilor, demonstrând profesionalismul acestora.



Festivalul Internațional de Statui Vivante

A început de curând și a ajuns deja la a șaptea ediție. Această ultimă ediție are loc în perioada 30 mai și 5 iunie. Dacă celelalte ediții au ținut câte trei zile, după sapte ani, această ediție va cuceri publicul iubitor de artă, timp de sapte zile, în trei spații diferite.
Spectacolele vor avea în componență și artiști de peste hotare, din îndepărtata China, Olanda și Austria.
Programul de desfășurare este complex și acoperă o zonă largă.
În 30 mai la ora 20.00, la Casa Filipescu are loc deschiderea Festivalului, urmând să aibă loc Noaptea Statuilor Vivante.
Spectacolele vor continuă în Parcul Humulești din Ferentari în 31 mai și 1 iunie, urmând să se mute pentru 2-3 iunie la Parcul Crângași din cartierul cu același nume. Finalul stagiunii va avea loc în Parcul Herăstrău, la „Roata Mare” între 4-5 iunie 1917.
Intrarea la spectacole este gratuită.

Teatrul Masca, statuile și arta își dau mâna pentru a delecta pe cei care se află în acele zile, prin București, la Festivalul Statuilor Vivante .


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu