cluc24

luni, 20 martie 2017

Scrisoare către părinți

Dragi părinți

În această scrisoare vreau să-mi exprim recunostința mea veșnică pentru voi. Nu sunt pe moarte, dar vreau să vă asigur că veți mereu în inima și sufletul meu.
Vreau să vă mulțumesc pentru grija pe care ați avut-o față de mine, de felul care m-ați crescut și m-ați educat. Deși ați lucrat mult și timpul petrecut cu mine a fost mult mai mic decât mă așteptam, a fost benefic.
Voi ați avut grijă să-mi dirijați pașii spre învățătură, urmând liceul și facultatea care astăzi sunt pilonii de bază ai existenței mele.
Când eram mic, am fost supărat că trebuie să învăț, în detrimentul jocurilor din fața blocului unde socializam cu alți copii. Ei au plecat în străinătate în căutarea rostului vieții iar eu sunt aici și profesez acolo unde-mi place și unde pot să-mi demonstrez abilitățile.
M-ați învățat să fiu ordonat iar viața mi-a arătat că totul este în ordine. M-ați învățat să fiu ascultător și înțelegător. În viața profesională pun mult preț pe ideile, gândurile și faptele subordonaților mei, fiind astfel apreciat și ca om nu doar ca șef.
Mi-ați spus să-mi asum deciziile. Am o familie, un servici și o viață care putea fi mai bună sau mai rea, dar îmi asum fiecare decizie, chiar dacă nu am ales-o eu, dar m-am contemplat în ea, acceptând-o tacid.
Tot ceea ce am făcut și am obținut în această viață vă datorez vouă, în primul rând, existența mea în această lume!
Nici o mie de cuvinte nu pot exprima mulțumirea sufletească.
Tot de la voi am aflat că pot învăța din greșelile celor din jur, nu trebuie să mă lovesc eu de ele. Orice greșeală recunoscută este pe jumătate iertată, iar remedierea ei poate duce uneori la uitare...
Chiar dacă soția mea, îmi reprosează uneori că nu rezolv anumite probleme sau treburi, caracteristică a educației primite, suntem constienți că mereu există câte ceva care ne împiedică să ajungem la perfecțiune.
 Suntem trecători prin viață și trebuie să o trăim în pace, liniște și înțelegere, alături de toți cei din jurul nostru – vorbele de duh ale copilăriei.

Fiul tau

PS: Să mă iertați că nu am timp să trec prea des pe la voi, dar acele momente plăcute, petrecute împreună vor rămâne vii în amintirea noastră, în albumul vieții de familie.
Chiar dacă în zilele de astăzi nu se mai folosesc scrisorile, am încercat să-mi exprim gândurile fără a fi întrerupt de alți factori care ne influențează viața.

Așa cum mi-ați spus, să nu uit trecutul, să trăiesc în prezent cu gândul la viitor, această scrisoare o voi pune în mediul virtual cu hastagul #multumescparintilor, pe pagina de facebook Multumesc Parintilor, pentru a afla și alții ce este recunostința și poate voi avea noroc, ca la tragerea la sorț să fiu printre cei trei câștigători ai unui premiu de 500 de lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu