Trei răsfăţaţi

De când eram mic, îmi doream să mă ocup şi eu de cineva, adică să am un animal de companie. Am văzut la sora mea, care este mult mai mare ca mine, cum relaţiona cu câinele de lângă casă şi cu peştii din acvariu. Părinţii mei au refuzat să-mi cumpere peşti, pe motiv că trebuie făcut prea des curăţenie în acvariu. Sora mea se ocupa puţin de animalele de companie, sau cel puţin atât am văzut eu... Avea mai mult timp disponibil, faţă de mine, acum!

Au trecut 19 ani şi într-o zi de iarnă, soţia mea, mi-a propus să ne cumpărăm peruşi. Eu ca de obicei, la orice iniţiativă a ei, am aprobat şi astfel au apărut în familia noastră o Cici albă şi un Coco albastru. Le-am cumpărat o colivie care a devenit cam mică după un an, astfel, că le-am schimbat căsuţa cu una mai mare. Am pus două cutiuţe cu mâncare, apă şi câte o oglindă pentru fiecare. Am crezut că atâta ajunge.... dar păsările trebuie să zboare, să fie libere, iar seara să se retragă în colivie, la somn. Normal şi colivia trebuie spălată şi curăţată, doar şi peruşii sunt membri ai familiei noastre, nu? Dar timpul este uneori prea scurt. Ajungând târziu acasă, uneori nu apucăm să le dă drumul prin casă pentru o tură. Mâncarea însă, nu putem să o uităm, pentru că ei fac gălăgie şi când ne văd lângă colivie, coboară la cutiuţă şi ne indică, că le trebuie şi lor ceva de mâncare, doar trebuie şi ei să trăiască!

În urmă cu doi ani, am fost plecaţi în concediu şi am dus cei doi peruşi la nişte cunostinţe, care ne imitaseră, cumpărând şi ei o pereche de peruşi dintre care însă, unul murise accidental. Astfel am oferit un mic concediu şi păsărilor noastre, în compania unui alt peruş, Koko. Acela avea un obicei ciudat. Nu intra niciodată în colivie, stând mereu pe galerie.

Când am revenit din vacanţă, mergând la aceste cunostinţe să ne recuperăm „copilaşii”, toţi cei trei peruşi erau în colivia noastră. Am deschis uşa pentru ca intrusul să iasă şi să ne luăm peruşii noştrii, megând spre casă. Comunicarea intenţiilor noastre a fost precisă, pentru că Koko nici nu s-a sinchisit să se mişte din colivie, aşa că ne-am ales cu trei peruşi. Deja mă şi gândeam că peste şapte ani, în asa ritm, urma să avem zece peruşi, sau mai mulţi....dacă făceau pui!

Cei trei prieteni au fost nedespărţiţi. Când plecau prin turul casei, intrau câte unul în colivie ca să mănânce, astfel încât, cel puţin unul să fie pe galerie, ca să nu-i putem închide în căşuţa lor. Dacă mâncarea sau apa nu erau suficiente, vociferau toţi.

Vara era perfect zborul acestora prin casă, deoarece datorită vitezei lor, făceau vânt şi era răcoare! Apoi au început să se apropie tot mai mult de noi, urcându-se chiar pe umărul meu drept, alteori plimbându-se pe capul meu fără a aluneca (din lipsa părului de pe creştetul meu). Zilele trecute au poposit pe laptop, citind cu atenţie ceea ce scriu şi comentând. Aveau dreptate, din greşeală mâncasem câteva litere....

Scriind acest articol provocat de Creative Wings, le-am arătat povestea şi în timp ce peruşii ronţăiau mâncarea de pe masă îşi comunicau  propriile impresii. Se pare că au fost mulţumiţi, pentru că de pe galerie, s-au retras în căsuţa lor!

Trebuie să merg să mai cumpăr mâncare, seminţe cu vitamine pentru peruşi, dacă aveam un căţel sau o pisică, hrana era mult mai uşor de achiziţionat de la noul magazin premium, cu mâncare pentru animale de companie Catitude  dar pentru copilaşii noştrii facem tot posibilul.