cluc24

vineri, 7 octombrie 2016

O caricatură cât ... o viață


Viața este plină de dileme. Mereu sunt de rezolvat unele situații și ne decidem greu, datorită faptului că avem o multitudine de  oportunități.
Albumul vieții este completat an de an cu diverse evenimente. Aceste .întâmplări fac parte din deliciul vieții.
Primul cadou primit, primele aniversări de care ne aducem aminte, prima zi de școală, prima iubire, primul an de căsătorie, prima zi de pensie sunt amintiri care trec peste graniţa anilor.. Aceste evenimente sunt foarte importante și de obicei sunt însoțite de amintiri plăcute.
Îmi aduc aminte cu nostalgie de prima aniversare a căsătoriei. Atunci eram agita,t nu  atât datorită  evenimentului propriu-zis, cât datorită lipsei de inspiraâie în alegerea cadoului perfect.. M-am gândit câteva zile bune dar, nimic nu părea ideal..
M-am gândit că este timpul să ies pe străzi, nu pentru proteste,  doar pentru a-i observa pe cei din jur. Această cercetare mi-a provocat o  dilemă și mai mare. Apoi mi-am adus aminte de prima noastră întîlnire. Mergeam cu autobuzul companiei spre servici, iar dimineața lumea era somnoroasă. Ea urca mereu adormită și se îndrepta spre locul pe care-l vedea liber fără a acorda vreo atenție cuiva. Poșeta ei, în schimb făcea valuri, adică, trecând pe lângă mine, mă atingea ușor, așa ca de trezire. Dar nu acest obiect mi-a atras atenția asupra ei și felul ei de a fi, de a exista.
Aș fi vrut să surprind acele momente într-un cadou adecvat. Atunci cineva mi-a dat o idee, dar nu în mod direct. Persoana respectivă spunea despre o altă persoană, că aceasta este o “cariatură” a unei alte persoane.
Realizarea un tablou cu acele momente inedite este mai mult decât ideal. Astfel am ajuns la o companie care se ocupă de caricaturi și mi-am exprimat dorințele. Acum pe peretele de deasupra patului se află o imagine cu mine pe scaun, cu ea trecând pe lângă mine iar poșeta ei ne face cunostință. Este o amintire plăcută care în momentele grele oferă o stare de bine.
Realizarea unor caricaturi  specifice evenimentelor din cadrul vieții noastre sunt cele mai frumoase obiecte care întregesc albumul vieții. Acestea pot reprezenta fiecare etapă a vieții, pas cu pas, eveniment cu eveniment, in mod haios.

2 comentarii:

  1. O idee genială de cadou pentru orice ocazie,sunt de acord!
    Chiar m-ai inspirat cu articolul ăsta ☺

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa este. Multumesc si ma bucur ca am fost de ajutor!

    RăspundețiȘtergere