cluc24

luni, 17 octombrie 2016

Maşină de închiriat



Uneori îţi doreşti o evadare în timp şi spaţiu. Dacă nu le poţi satisface pe amândouă.... măcar pe una dintre ele.
Timpul zboară şi uneori constatăm că totul se precipită iar viaţa are suişuri şi coborâşuri.
Mi-am permis şi eu să petrec un week-end departe de tumultul propriului oraş, alături de prietenii din capitală.  Am fost plecaţi la Constanţa, scurt dar cuprinzător!
A fost un week-end perfect, până la ora douăzeci când am servit o cină pregătindu-mă să merg la gară. Atunci am constatat cu stupoare că nu aveam mijloc de transport spre locaţia mea. Nu existau trenuri, iar autobuzele sau microbuzele erau deja ocupate de câteva zile, pentru că începeau cursurile la facultăţi.
Aveam două posibilităţi: să plec a doua zi din Constanţa, sau să ajung cu prietenii în Bucureşti şi cum o fi norocul! Am ales a doua variantă, astfel că spre orele zece seara eram în capitală.
Ajuns pe străzile oraşului priveam cu tristeţe spre gara ce nu părea totuşi părăsită! Prin faţa mea trece o maşină cu o reclamă care-mi atrage atenţia: inchirieri masini . Alerg pe lângă autovehicul, notând numărul de telefon afişat. Apoi îmi aduc aminte că sunt în Bucureşti şi nu pot returna maşina... Oftez. Am sclipire... nu de lumină, doar de idee. Aveam un prieten ce urma să vină la facultate.... Îl sun repede şi-l conving să plece a doua zi, la Bucureşti cu maşina pe care eu urma să o închiriez spre casă. Astfel returnam maşina....
Apelez numărul de telefon şi am noroc. Mă îngrijorasem degeaba. Deşi era ora 22.00, cineva îmi răspunde la sediul firmei de inchirieri auto . Îmi va livra maşina în locţia dorită, având plinul făcut, actele şi documentele în regulă, iar eu trebuie să am doar permisul de conducere şi cheful de a porni în călătorie. Ambele erau la mine deci am pornit la drum, cu AMS Rent a Car, ajungând acasă în timp util!
Solutii oportune in momente potrivite!


Cum arăt la volan? Relaxat....

8 comentarii:

  1. Eu iti spun: masina aia se accesorizeaza cel mai bine cu mine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este normal. Majoritatea soferilor sunt de sex feminin. Am verificat in cursul saptamanii!

      Ștergere
  2. :)Ai uitat de card, cu ceva bănuţi pe el.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un serviciu foarte util la care poti apela oricand si iti sare in ajutor. Suna un prieten dar nu pe oricine :D

    RăspundețiȘtergere
  4. In ultimul timp si in tara noastra serviciile de inchirieri auto au devenit accesibile si de calitate.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte utila aceasta afacere pentru noi toti, nu toti ne permitem o masina dar este foarte posibil sa va intalniti cu situatii in care chiar aveti nevoie de una.

    RăspundețiȘtergere