cluc24

luni, 28 martie 2016

Un buchet pentru viitor


Oricât de mult te-ai pregăti pentru un eveniment, mereu apare neprevăzutul. Uneori ai impresia că acest neprevăzut este parte integrantă din viaţa noastră.
Sâmbăta este cea mai frumoasă zi a săptămânii... prima completă de week-end! Dacă ziua se va încheia cu o petrecere alături de prieteni, poţi considera că ai avut o săptămână perfectă.
În ultima sâmbătă trebuia să merg la o petrecere la cineva drag. Pentru a mă pregăti intens şi să fiu în formă, am pornit agale spre sala de fitnes. Eu am început sportul chiar înainte să ajung la sală... alergând după autobuz. Noroc că l-am prins!
Ajuns la sala, după obişnuita încălzire o pornesc spre sala de forţă. Mă uit la aparate şi mă hotăresc să trag de nişte fiare.... care nu se urnesc. Pentru a nu mă face de râs, mă retrag la sala alergare.
Mă instalez la o bandă şi butonez... nimic.... mai apăs pe acolo şi banda se înclină, apoi prinde viteză.... Alerg şi mă prind cu mâinile de aparat, să nu cad, sub privirile unei blonde care se mişca... artistic. Văzând-o, îmi readuc în minte, că trebuie să cumpăr cadou pentru diseară, ceva frumos, poate găsesc o florarie cu livrare la comanda, să nu umblu de nebun prin oraş... să le primesc acasă gata pregătite!
 Cobor de pe bandă, adică sunt alungat... de viteza desfăşurării acţiunii şi mă retrag. Mă duc la saună. Sunt singur şi fericit. Apare un grăsan, care se uită la mine şi se asează pe bancă. După o secundă, poziţionează clepsidra şi mormăie. După un minut, deschide uşa, spunând:
- Ce cald este! – după care revine pe bancă.
Mă uit mirat la el... După două minute, închide uşa:
- Ce frig este la saună!
Eu mă decid să părăsesc incinta. Se pare că sunt şi alţii.... mai problematici ca mine.
După un duş scurt, o pornesc spre casă, alergând, iar, după autobuz.
Ajuns în apartament, îmi aduc aminte că am uitat de cadou... bijuterii sau...nişte flori cadou. Dar între timp mă duc să mă pregătesc de petrecere. Îmi aleg hainele, repede, în aproximativ două ore şi mă echipez. După ce sunt gata, sun la o companie pentru comenzi de flori la domiciliu.
În timp ce vorbesc, aleg şi mă agit.... îmi deschid o bere. După aproximativ zece minute sunt fericit pentru ca am rezolvat cu comanda de flori. Pentru scurt timp!  Nu este vorba de flori, doar de fericirea mea!
Berea spumoasă, mi-a pătat cămaşa.... Repede mă pregătesc să schimb, dar răstorn din greşeală vopseaua pentru măsuţa de pe balcon, fix... pe faţa mea. Repede mă duc să mă spăl, dar... apa nu curge pentru că un vecin închisese robinetul deoarece îşi făcea reparaţii prin casă.
Aşa albăstrit, m-am dus la vecinul cu treaba, care speriat de mine, a repus instalaţia de apă în funcţiune. Astfel, până la urmă am reuşit să fac un duş şi să-mi schimb hainele... Am renunţat la bere, m-ai ales că între timp, a apărut la uşă un curier cu flori.


Fericit, ca să nu fac alte prostii, o pornesc spre petrecere. Îmi chem taxiul, iau repede telefonul, florile şi cheful, pornind spre locaţia petrecerii. Ajuns la destinaţie, constat că sunt singur. Când să intru, văd un anunţ: „Închis”.
Mă uit la anunţ, la flori, la mine, apoi văd că telefonul clipea... aveam mesaj. Se referea la petrecere... se schimbase locaţia. Aflu noua locaţie, odată cu apariţia ploii. Noroc că taxiul nu găsise alt client şi mă duce spre noua destinaţie. Şoferul era mirat că am terminat aşa repede petrecerea!
Noroc cu compania de livrare buchete de flori garoafe in Bucuresti  , că am făcut şi eu ceva bun! Acel pas mic, a fost un pas mare către viitor...!

Se poate spune că dacă priveşti atent trecutul, trăieşti cumva în prezent... îţi organizezi ... viitorul!

     Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.

2 comentarii:

  1. chiar am primit garoafe acum cateva saptamani. foarte mult s-au mentinut si era si parfumate

    RăspundețiȘtergere
  2. Garoafele sunt florile ideale... pentru femei sensibile.
    Fiecare doamna sau domnisoara are o floare pereche!

    RăspundețiȘtergere