cluc24

joi, 19 februarie 2015

Pot şi eu?



În urmă cu câteva zile, v-am povestit despre o prietenă, Helena , care mi-a realizat nişte bijuterii unicate, handmade.
Deşi unora li se pare „floare la ureche” realizarea acestora, nu este chiar aşa. Conform celor prezentate atunci, se putea remarca minuţiozitatea, priceperea, atenţia cu care trebuie confecţionate aceste bijuterii. Nimeni nu poate recunoaşte valoarea muncii altora, decât dacă o prestează, el însuşi.
Deoarece prietena mea, mi-a spus că nu are mult timp pentru acest hobby, m-am oferit să o ajut. Oare voi reuşi? Dacă unii pot face asemenea minunăţii, eu nu pot? Încercarea moarte n-are!
Helena m-a privit un pic atentă, apoi mi-a zis, politicos, că orice ajutor este în folosul tuturor. Deodată mi-am adus aminte de copilărie...undeva în perioada grădiniţei...înşiram mărgele...de jucărie şi eram priceput! Deci, dacă atunci puteam face lucrări artistice, acum , categoric, pot mai mult şi mai bine.
Zis şi făcut. Am avut un sprijin moral în această iniţiativă chiar de la persoanele cărora le-am oferit aceste bijuterii din pietre semipretioase , seturi unicate, care erau încântate, fericite de aceste cadouri.
M-am prezentat la Helena şi aceasta, m-a pus la treabă, plecând apoi şi lăsându-mă să mă descurc. Mi-a lăsat mai multe obiecte, accesorii, şiraguri pentru a realiza nişte mărgele, după modelul început de ea. Rămas singur, mi-am adus aminte de copilărie...Parcă era mai uşor atunci....
Cel mai greu, este începutul. Odată începută, treaba merge ca pe val.
După o cafea, de curaj, mă apropii de masa de lucru. Din greşeală, mişc cutia cu accesorii, care se împrăştie. Mă uit la modele, mă uit la scule, la accesorii, la pietrele semipreţioase şi apoi mă îndrept spre calculator. Apelez la un ajutor online, normal, la Gemsale.
Căutând pe site diverse margele online  reusesc să mă “prind” de modul de realizare al acestora. De fapt nici nu era greu, trebuie doar să urmez linia începută de Helena.
Îmi pregătesc sculele necesare, cleştele pentru mărgele şi mai ales penseta. Pun prima piatră, apoi a două, iar pe a treia … nu o găsesc! Este una atât de mică…că dispare ca o boare! Îmi iau şi o lupă şi identific toate modelele , pe care le sortez după dimensiuni, formă, culoare.
Continui să mă ocup de realizarea mărgelelor. Este interesant, plăcut…
După un timp, termin prima mea bijuterie handmade. Sunt fericit. Privesc la ceasul de pe perete, dar cred că este defect. Mă uit la ceasul de pe mână şi constat că…nu este defect, dar arată aceeaşi oră ca şi cel de pe perete. Deci, a durat mai mult decât mă aşteptam, deşi nu am observat cum a zburat timpul. Mă apuc repede să mai fac un şirag ca să nu par un leneş, sau nepriceput, la apariţia Helenei. Credeţi că am reuşit să termin?!
Helena a sosit, privind încântată la capodopera mea. Surâde, spunând că imediat este gata! Mă uit mirat, conştient că-l terminasem. Ea se apropie de masa de lucru şi începe să lucreze făcând prinderile pentru cele două capete, iar unele şiraguri le răsucea făcând mărgele în mai multe trepte. Am aflat că eu folosisem pietre de agat şi turcoaz galben.


Am aflat deasemenea ,că unele mărgele se pot confecţiona în întregime handmade, ca cele din: hârtie, sârmă, pastă polimerică, de sticlă. Altele se fac cu ajutorul unor materiale  naturale ca : pietre semipreţioase, perle, coral, os, chihlimbar şi alte materiale organice.
Pe lângă celebrele mărgele realizate din pietre semipreţioase, mărgelele din sticla normală, sau mărgelele din sticlă de calitate / cristale  (de bohemia, ceheşti sau Cehia, millefiori, Swarovsky, rhinestone) sunt la mare căutare, atât pentru ţinutele de zi cu zi, cât şi pentru diverse ocazii.  
Altă metodă de confecţionare  a acestor mărgele este folosirea unei paste polimerice fimo, după diverse matriţe şi forme.
După aceste sfaturi şi informaţii, m-am apucat să mai realizez nişte mărgele care sper că au ieşit bine…

Helena a completat cu un set de cercei….



2 comentarii: